Astăzi 24 Aprilie 2018, Marţi - Ultima actualizare la 23 Aprilie 2018
Abonamente

UE / Nato 12 Iunie 2013, ora 13:57

Republica Moldova și UE au finalizat negocierile Acordului de Liber Schimb

Marime Font

a

 
 
 

Republica Moldova și Uniunea Europeană au finalizat miercuri, 12 iunie, negocierile pe marginea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv. 

După runda de 2 zile desfășurată la Chișinău, părțile au anunțat că Acordul urmează să fie parafat la summitul Parteneriatului estic de la Vilnus, după care ar putea fi semnat în 2014.

În conferința de presă de la finalul discuțiilor, negociatorul-șef din partea Uniunii Europene, Luc Devigne, s-a referit la avantajele pe care le comportă acest acord pentru cetățenii și agenții economici din Republica Moldova. ”Acest acord nu este doar în beneficiul comercianților ci și al populației, consumatorilor, cetățenilor, companiilor în general, prezentând un cadru modern, stabil și previzibil de reglementare” a declarat Luc Devigne.



De cealaltă parte, viceministrul Economiei, Octavian Calmâc a menționat că în procesul de negocieri cu Uniunea Europeană s-a ținut cont de obiecțiile producătorilor agricoli care se tem că vor fi mai puțin competitivi după întrarea în vigoare a Acordului.

Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE, asigură integrarea economică a Republicii Moldova în spaţiul comunitar şi presupune liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, abolirea restricţiilor cantitative, etc.

sursa radiochisinau.md

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Editorial 23 Aprilie 2018, de Constantin Tănase

Nopțile Moldovei suverane

(Pastel politic, compus din mai multe părți despărțite noaptea de Găinușa cerească).

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Aprilie 2018, de Constantin Tănase

„Un leu pentru Mitea”

Am intrat în iarnă și, de aici înainte, cât mai este până la primăvară?  

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Luna mai - primăvara literaturii

Luna mai e în fiecare an o lună a marilor festivaluri literare. În București are loc a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, unde nu au lipsit și nu vor lipsi poeții basarabeni, mulțumită Muzeului Național al Literaturii Române și celorlalți organizatori. Festivaluri vor fi...

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Când ne vom u(r)ni?

Discursurile despre unire sunt atât de multe și de diferite încât, dacă s-ar aduna textele scrise, am bate folclorul despre strigoi și vrăjitoare. Vorbim de reunire ca de ceva despre care bănuim că este, dar nu știm cum arată. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Găștile urii

Postam cu câțiva ani în urmă câteva gânduri pe o rețea de socializare. Revenind acum la notele de atunci, m-am gândit să le reiau și să le dezvolt, ca să înțelegem că lucrurile sunt întotdeauna mai complexe decât par la o primă vedere. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Aprilie 2018, de George Simion

Cum evităm înfrângerea la primăria Chișinăului pe modelul Maia Sandu?

Cartoful fierbinte al alegerilor pentru Primăria Chișinău a fost ca o grenadă dată în spațiul închis pentru majoritatea forțelor politice din R. Moldova. Și nu doar politice… Nici noi, unioniștii, nu aveam nevoie de aceste alegeri acum, în Anul Centenarului. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Primăvara primarilor

E trist sau vesel să ne pregătim de Paști în plină campanie electorală?

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Ferdinand – o poveste cu o singură pată

„Ferdinand” e o poveste perfectă pentru sărbătorile care se apropie. Fiind vorba de un film de animație 3D, din 2017, e recomandabil, în primul rând, copiilor. Animația, în regia lui Carlos Saldanha, a fost realizată după o carte pentru copii „Povestea lui Ferdinand”,...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 9 Aprilie 2018, de Răzvan Munteanu

SUA vs. Rusia: Resetarea relațiilor sau escaladarea tensiunilor globale

Oficialii de la Moscova și Washington au confirmat în această săptămână, înainte de Paște, invitația președintelui SUA, Donald Trump, de a se întâlni la Casa Albă cu omologul său rus, Vladimir Putin.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 9 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Darul și dăruitorul

Iepurașul mi se pare că e o invenție stranie de Paști, dar care bucură foarte mult copiii. Deci, nu mă amestec să pun la zid iepurașul, pe care și nepotul meu îl caută prin grădină.

() Citeşte tot articolul

Editorial 4 Aprilie 2018, de Silviu Tănase

Trei lucruri pe care nu le va face Dodon

În această săptămână, Curtea Constituțională, în unanimitate, a emis o nouă decizie istorică. Instituția, care este garantul Constituției, a emis o decizie ce i-a făcut pe mulți să ia apă în gură. N-am văzut reacții pe fond nici de la opoziția parlamentară sau...

() Citeşte tot articolul

Editorial 4 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Nu avem nimic, dar nimicul ne e suficient

Evenimentele de la Uniunea Scriitorilor, de pe 27 martie, au decurs foarte bine. Solemnitatea momentului a fost marcată de parastasul pentru membrii Sfatului Țării și scriitorii deportați, oficiat de preoții Mitropoliei Basarabiei. 

() Citeşte tot articolul