Editorial

Republica Orwelliană Moldova

Fraza „toţi sunt egali în faţa legii” este folosită la greu de poliţişti, judecători, procurori şi demnitari, şi sfidată de câte ori este nevoie. Dacă e să analizăm justiţia din Moldova vedem că doar oamenii simpli sunt egali în faţa legii, în timp ce legislatorii şi justiţiarii sunt mai egali şi au legea la cheremul lor. Dacă e să revenim la Orwell, ei sunt purceii care fac legea după placul lor. De exemplu generalul Papuc este mai egal în faţa legii decât actorul Voloc; fostul procuror Zubco este mai egal decât muritorii de rând care stau la dubă pentru infracţiuni mai mici; primarul de Orhei este mai egal în faţa legii decât un profesor prins cu mită de 100 de euro.

Miercuri, 8 iulie, la Procuratura Generală a avut loc un protest întru susţinerea actorului Sergiu Voloc, condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. În caz că „încalcă legea” din nou, Sergiu Voloc riscă să facă puşcărie pentru 2 ani. Vă reamintesc că Voloc a primit această pedeapsă pentru o încălcare administrativă, şi-a permis să intre în sediul Curţii Supreme de Justiţie şi să bată cu pumnii în uşi. Mai mult, bravii justiţiari susţin că Voloc i-a ameninţat. Se vede că de atunci au coşmaruri cu fiorosul Voloc în fiecare noapte şi caută să-l bage la dubă cât mai repede.

Lumea care venise la protest cerea o pedeapsă mai uşoară pentru „criminalul” Voloc, motivând că unii demnitari cu păcate mult mai mari au scăpat basma curată achitând doar o amendă simbolică. Ar fi inutil să comparăm aceste cazuri, dacă am avea o justiţie echitabilă. Nu susţinem că Voloc este un sfânt sau un erou naţional, însă vrem ca toţi să fie egali în faţa legii, nu doar cei slabi şi săraci. În acest context ne pare absolut inadmisibilă declaraţia generalului Papuc, care nu regretă torturile şi morţii din 7 aprilie 2009. Nici un poliţist din torţionarii de atunci nu a fost pedepsit, iar Papuc s-a ales cu o amendă. Cum ar trebui să se simtă părinţii acelor tineri? Aceşti părinţi achită impozite şi fac salariile poliţiştilor, judecătorilor şi miniştrilor care le-au distrus copiii. Aceşti părinţi au achitat salariul ministrului de Interne Papuc, iar ministrul i-a scuipat în faţă, şi-a bătut joc de copiii lor şi râde cu poftă de proştii săraci. Cum să rămâi om onest într-un astfel de stat animalic? Îţi vine să iei puşca în mâini şi să-ţi faci singur justiţie, pentru că statul care se îngraşă pe seama ta n-are nicio treabă cu tine. Se vede că fauna administrativă este mai egală în faţa legii, ei sunt purceii care fac ce vor cu legea şi scuipă pe mormintele tinerilor omorâţi în bătăi. Aşa că puteți continua să achitaţi impozite, în timp ce porcii de la conducere vor adăuga straturi de slănină şi vor dansa pe mormintele muritorilor de rând. E vară în Republica Orwelliană Moldova, iar viitorul european e tot mai aproape.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *