Actualitate

Retrospectiva lunii aprilie

Retragerea licenței postului de televiziune NIT

Pe 5 aprilie, membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului, cu excepţia lui Corneliu Mihalache, au votat pentru încetarea activităţii postului NIT, după audierea unui raport de monitorizare a buletinelor de ştiri ale acestuia. Potrivit concluziilor CCA, NIT cheamă la tulburări sociale şi ură interetnică, reflectă în lumină negativă guvernarea şi promovează mesajele politice ale Partidului Comuniştilor.

Timpul.md

Interviu 

Ana Blandiana: „Şi suferinţa noastră face parte din patrimoniul comun european…”

„Pentru mine, patriotismul este cunoaşterea propriei identităţi şi respectul pentru ea, respectul care poate să aibă o mare cantitate de privire critică. Aţi iubi ţara nu înseamnă să-i aduci numai elogii sau să faci statui marilor domnitori. A-ţi iubi ţara înseamnă a fi obsedat de tot ce reprezintă ea şi de caracteristicile propriului tău popor. Să ştii cine eşti şi cine ţi-au fost părinţii. Pare că spun nişte banalităţi, dar sunt nişte banalităţi aproape necunoscute unei bune părţi dintre tineri”, susține scriitoarea Ana Blandiana.
Nadia Tătaru

Editorial

De ce astăzi statalitatea R. Moldova e apărată doar de unionişti?

…Asistăm zilele acestea la atacuri deschise asupra suveranităţii R. Moldova, la un amestec brutal în afacerile noastre interne, iar conducătorii noştri, de parcă ar fi hipnotizaţi, nu reacţionează – mă refer la tăcerea suspectă a acestora în legătură cu declaraţiile obraznice ale clovnului lui Putin – D. Rogozin.
Altul însă este comportamentul unor instituţii media şi al unor „analişti”: aceştia reacţionează activ şi foarte sonor, încuviinţând fără rezerve declaraţiile demnitarului rus. Campioană la respectiva probă este, evident, Publika tv.
Desigur, Rogozin e un clovn, dar e un clovn şovin, e un şarlatan politic cinic, ştie să se comporte porceşte când e cazul (pentru a intimida şi a deruta partenerii).[…] Rogozin nu trebuie doar ignorat, dar mai trebuie să i se dea şi peste gură, în caz contrar, el va smulge „busola europeană” din mâinile R. Moldova”…
Constantin Tănase

Reacții
Reprezentantul special al Kremlinului pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, a postat pe Twitter traducerea rusă a editorialului „De ce astăzi statalitatea R. Moldova e apărată doar de unionişti?” și, ca reacție la afirmația că s-ar comporta porcește „pentru a intimida și a deruta partenerii”, l-a numit pe Constantin Tănase „unionist fricos”.

Investigație

Adevărul despre aprilie 2009, îngropat de către unii procurori

Procurorul mun. Chișinău Ion Diacov susține că adevărul despre 7 aprilie a fost tăinuit de instituţiile de drept, iar dosarul despre ilegalităţile strigătoare la cer la care, în aprilie 2009, au fost supuşi 64 de oameni nevinovaţi de către un grup de urmărire penală, condus de Igor Popa, a fost trecut pe linie moartă. Cunoscut ca executantul celor mai scandaloase cauze penale politice din timpul lui Voronin, Popa rămâne şi astăzi o figură importantă în procuratură. După schimbarea puterii la Chișinău, majoritatea celor din ceata lui Popa au fost supuși Grupului Disciplinar pentru a fi sancționați. Dar nimeni nu a fost pedepsit. Dimpotrivă, Igor Popa a devenit procuror de Râșcani. Uluitoare pentru societate, avansarea sa tacită nu-i miră pe procurori. Toţi ştiu că deciziile de sancţionare se iau de către Colegiul Disciplinar (CD) al PG, care e condus de naşul lui Popa, Nicolae Chitoroagă…
Pavel Păduraru

Cifra lunii

500 mii de dolari

Activistul politic rus Eduard Baghirov susține că liderul ideologic al PCRM, Mark Tkaciuk, i-a promis un onorariu de 500 mii de dolari pentru organizarea revoltelor la 7 aprilie 2009. Mark Tkaciuk a numit aceste afirmații prostii.

Drum bun!

Ambasadorul FR a părăsit R. Moldova

Ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Valeri Kuzmin, și-a încheiat mandatul pe 8 aprilie. În locul său Kremlinul l-a numit pe Farit Muhametșin. Cât s-a aflat la Chișinău, Kuzmin a comis câteva „gafe” diplomatice invitând la aceleași recepții reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și așa-zișii miniștri de externe ai regiunii transnistrene. Tot el a lansat câteva declarații mincinoase când un pacificator rus l-a omorât pe tânărul Vadim Pisari din satul Pârâta.

Omul săptămânii

Grigore Eremei, om de stat, diplomat

A fost una dintre puţinele persoane de la conducerea republicii care s-a ridicat în apărarea valorilor naţionale în perioada sovietică. Pe 22 aprilie, Grigore Eremei a împlinit 77 de ani.

Alte evenimente

Cine l-a vrut mort pe Nicolae Răileanu?

Pe 10 aprilie, mașina directorului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare Energetică, Nicolae Răileanu, a explodat la o parcare de pe strada Testemiţanu din capitală. Explozia a avut loc în momentul în care Nicolae Răileanu a urcat în maşină şi a pornit din loc. Victima atentatului a scăpat ca prin minune de un sfârșit tragic. Nicolae Răileanu crede că incidentul are legătură cu activitatea sa din ultimii ani, în care s-a opus categoric schemelor utilizate de întreprinderile subordonate „Moldovagaz”, prin care se încerca majorarea substanţială a tarifului la gazele naturale.
Pavel Păduraru

Vestigii istorice descoperite în centrul Chişinăului

O companie de construcție a încercat să ascundă faptul că a descoperit lângă Biserica Armenească Apostolică „Sf. Maica Domnului” niște pivnițe din secolul al XVIII-lea. Timp de o lună, arheologii au efectuat săpături și au descoperit obiecte de uz casnic de epocă în acel loc. Ulterior, zidurile subterane au fost distruse pentru ca în locul lor să fie ridicat un bloc de locuit.
Ion Macovei

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *