Ultima oră

Reunificarea nu mai poate fi împiedicată nici de boierii de la Chişinău, nici de cinicii defetişti de la Bucureşti

Două evenimente succesive, petrecute primul pe 27 martie 2016, la Chişinău, al doilea pe 10 aprilie 2016, la Bucureşti, confirmă faptul că reîntregirea naţională este acum aidoma unui tren, în plină viteză, care nu mai poate fi oprit de capricii imperiale, indiferent în ce limbă de circulaţie internaţională ar fi exprimate, nici de politicieni încremeniţi în proiectele unor lumi apuse, precum parlamentari mai mult sau mai puţin mioritici, din legislativele celor două state româneşti.

Pe 27 martie 2016, am asistat, în actuala capitală a celuilalt stat românesc, la SFATUL ŢĂRII 2, unde Nicolae Dabija a reiterat voinţa urmaşilor celor înstrăinaţi de propriul neam, de agresiunea sovietică, de a reveni în graniţele României interbelice. Vocea conaţionalului Dabija a generat lacrimi la întreaga asistenţă şi drapele naţionale fluturate cu convingerea că adevărata eliberare vine prin reunificare. Nicolae Dabija a vorbit la peste o mie de români de la tribuna marcată de: simbolica copie a săbii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt; de Crucea adusă de preoţi încredinţaţi că reunificarea nu mai poate fi blocată; de ofiţerii în rezervă, care au luptat, în anul 1992, pentru menţinerea teritoriului transnistrean în graniţele fostei republici sovietice şi socialiste, devenită, prin descătuşare publică, Republica Moldova, stat recunoscut ulterior de ONU în graniţele impuse de dictatorul Stalin, nu în frontierele Basarabiei istorice, care include Bucovina de Nord şi Basarabia de sud, teritorii aflate acum sub ocupaţie străină, deloc justificabilă din perspectiva evoluţiei istorice, chiar dacă autorităţile care gestionează aceste pământuri mioritice, fug de adevărul că statalitatea pe care o apără este rodul unui incest imperial.

Nicolae Dabija a fost secondat de promiţătorul june unionist, Constantin Codreanu, care ar putea fi surpriza viitoarelor alegeri prezidenţiale, din landul dintre Prut şi Nistru, dacă forţele unioniste ar pleda la forurile abilitate pentru renunţarea la limita de vârstă, fie şi pentru motivul că această condiţionare nu a adus deloc fericirea visată de europenii dintre România şi Ucraina, singura…înţelepciune, a venerabililor preşedinţi generând doar nefasta menţinere la putere a celor care vor bunăstare numai pentru ei, nu pentru cei mulţi, nefiind astfel deloc doritori să acţioneze pentru repararea nedreptăţii istorice, prin care România răsăriteană a fost ruptă, manu militari, de Patria Mamă.

Pe 10 aprilie 2016, am fost martor, în Capitala tuturor românilor, la o conferinţă unde primarii din stânga Prutului au fost mai mulţi decât cei din dreapta Prutului, asta pentru că ultimii sunt deja implicaţi în campania electorală. La Palatul Parlamentului, primarii veniţi din sate, comune şi oraşe situate între Prut şi Nistru, s-au simţit, cum singuri au mărturisit, ca acasă. Iar vioara numărul a fost George Simion, secondat de o echipă serioasă, tenace, care a probat capacitatea de a muta şi munţii din loc, în virtutea dreptului la o viaţă demnă, nu cu capul plecat spre lumina ce nu mai este deloc timpul să mai vină de la Est. În schimb, europarlamentarii, dar şi parlamentarii români, care au venit şi au luat cuvântul, nu au probat decât depărtarea lor reală de dosarul reîntregirii naţionale, cu alocuţiuni surclasate de primarii din stânga şi din dreapta Prutului, care au spus ce îi doare şi ce aşteaptă, concret, de la înfrăţirile pentru care au venit la Bucureşti.

George Simion a rostit şi cel mai ofensiv discurs al său, al cărui mesaj notabil este că românii nu trebuie să mai aştepte ce vor zice unii sau alţii de intenţia lor de reunificare, pe cale democratică, în următorii ani, cel mai probabil până la 1 Decembrie 2018.

Omul care a ridicat sala în picioare, toţi primarii scandând „U-ni-re!”, „U-ni-re!”, „U-ni-re!” a fost ex-premierul Mircea Druc. Nu era înscris la cuvânt. Dar George Simion a fost receptiv la sugestiile celor din sală şi l-a invitat la microfon pe cel care a încântat asistenţa afirmând optimist:”Unirea trebuie privită ca şi cum a avut loc, căci e dorită pe ambele maluri ale Prutului, iar politicienii de la Bucureşti ar trebui să o trateze ca pe ceva deja înfăptuit şi să gândească următorii paşi”.

Sigur, Platforma Unionistă Acţiunea 2012, condusă cu tenacitate de George Simion, poartă meritul reuşitei acestui eveniment, dar este cazul să se recunoască şi sprijinul decisiv al multor români de bună credinţă, care au înţeles că 10 aprilie 2016 nu va fi un moft propagandistic, ci expresia unei dorinţe majoritare legitime, oricât de negată ar fi aceasta de sirene răsăritene.

Asta cu atât mai mult cu cât peste jumătate din primarii din stânga Prutului au venit la Bucureşti, indiferent de culoarea lor politică. Iar unul dintre primarii menţionaţi a relatat o întâmplare, a soţiei sale, cu oficiali occidentali, trecători prin Chişinău, care vorbeau precum cei ce propagă zvonuri defetiste, bine împachetate propagandistic, vizând disoluţia probabilă a… statului mioritic, în folosul unor terţi.

Nu. România nu se îndreaptă spre disoluţie, ci spre Reîntregire Naţională, care vine de la sine, pe cale democratică, prin voinţă majoritară dobândită inteligent, din asemenea dialoguri civice, cu finalităţi economice benefice comunităţilor de români răsăriteni.

Ion Petrescu
adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *