Actualitate

Revista presei: Cum a ajuns un tânăr din Sângerei „viceministru” la Tiraspol. „Rusia a recunoscut de facto Transnistria”

Uniunea Europeană va realiza în Republica Moldova două proiecte în valoare totală de circa 5,5 milioane de euro, care au drept obiectiv implementarea Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, scrie agora.md.

În primele 6 luni ale anului curent, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creștere cu 2,8%, comparativ cu perioada similară a anului 2016. La creșterea PIB-ului a contribuit creșterea înregistrată în majoritatea activităților economice, inclusiv industrie, informații și comunicații, transport, construcții, comerț cu ridicata și cu amănuntul, etc. Conform statisticilor, în primul trimestru al anului curent, PIB a crescut cu 3,1 la sută, iar în cel de-al doilea trimestru cu 2,5%, transmite TV8.md.

Soțul – în conducerea PAS, soția – șef de comunicare al ministrului PD, transmite deschide.md. Cuplul Pâslariuc este întruchiparea practică a faptului că politica nu poate dezbina familia. În timp ce soţul, Virgil, membru al Biroului permanent al Partidului Acţiune şi Solidaritate, critică dur actuala guvernare și o acuză de instaurarea unui regim dictatorial, soţia, Ala, este șef al Şerviciul informare şi comunicare cu mass-media la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, condus de membrul Partidului Democrat, Monica Babuc. Şi capul familiei, şi nevasta lui îşi laudă pe întrecute şefii în spaţiul online.

Poliția rusă a anunțat că i-a reţinut pe membrii unei grupări extremiste ruse, Statul Creștin – Sfânta Rusie, suspectaţi de implicare în atacul de la sediul firmei de avocați din Moscova, care-l reprezintă pe regizorul filmului Matilda, o peliculă despre povestea de dragoste a ultimului ţar al Imperiului rus cu o balerină, care a revoltat ortodocșii radicali, anunță mold-street.com.

Liderul organizaţiei Statul Creștin – Sfânta Rusie, Aleksandr Kalinin, (nume care coincide cu cel al președintelui Congresului Diasporei Moldovenești în Rusia), este bănuit în legătură cu incendierea mai multor mașini în apropierea firmei de avocați ce reprezntă interesele regizorului filmului Matilda – Alexei Uciteli.

Grindina cât oul de găină, care a căzut astăzi în mai multe localități din nordul republicii, a făcut ravagii. Potrivit Serviciului Situațiilor Excepționale, peste 100 ha de livadă au fost afectate în localitatea Cunicea, raionul Florești, iar în Șoldănești au fost distruse 45 ha de livezi și 21 ha de soia, scrie unimedia.info.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *