Atitudini

Revoluţia din noiembrie

Dar nu, nu voi scrie despre o revoluţie demult trecută pe care unii se încăpăţânează să şi-o scoată din cap. Şi chiar dacă bag titluri provocatoare, revoluţia mea e mai mult decât paşnică – aşa m-am gândit eu să intitulez Ziua Abonatului, anunţată peste exact zece zile, la 17 noiembrie. La această ediţie, printre zecile de titluri care vă vor îndemna să vi le faceţi prieteni fideli şi de nădejde pentru anul ce vine, vă va aştepta şi FEMEIA, ediţia specială a TIMPULUI. Lansată în septembrie 2010, timp de peste un an ea s-a afirmat şi a devenit o prezenţă constantă în viaţa cititorilor noştri, ajutându-i săptămânal să-şi uşureze cotidianul, prin sfaturile practice pe care le aduce, dar şi să şi-l înfrumuseţeze, umplându-l de optimismul invitatelor noastre. Parcă-şi imaginează astăzi cineva TIMPUL de luni fără FEMEIA?!.

Acum o să vă spun în ce constă revoluţia – în preţuri de abonare de-a dreptul revoluţionare, pe care le oferim de Ziua Abonatului 2011. Mai exact, venim cu o reducere de 20% pentru cei care vor abona TIMPUL + FEMEIA!

Socotiţi şi cumpăraţi: LA 17 NOIEMBRIE, doar TIMPUL de luni – ediţia în care apare FEMEIA – va costa 26,16 lei pentru trei luni (în loc de 32,70), 52,32 lei pentru cinci luni (în loc de 65,40) şi 104,64 lei pentru un an întreg (în loc de 130,80). TIMPUL de luni, marţi, miercuri şi joi va costa 72,84 lei pentru trei luni (în loc de 91,05), 145,68 lei pentru cinci luni (în loc de 182,10) şi 291,36 lei pentru tot anul 2012 (în loc de 364,20). În definitiv, TIMPUL complet, abonat la 17 noiembrie, va costa 116,83 lei pentru trei luni (în loc de 146,04), 233,66 lei pentru cinci luni (în loc de 292,08) şi 467,32 lei pentru un întreg (în loc de 584,16). Ei, nu-i aşa că e revoluţie?! 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *