Astăzi 25 Februarie 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 08:05
Abonamente

Actualitate 17 Decembrie 2019, ora 07:16

Revoluţionar timişorean: Ce s-a dorit în 1989 nu s-a finalizat. În multe domenii mai e de lucru

Marime Font

Revoluţionarul Petrişor Morar spune, la împlinirea a 26 de ani de la începerea Revoluţiei din decembrie 1989 la Timişoara, că ceea ce s-a dorit atunci nu s-a finalizat - în primul rând înlăturarea comuniştilor - şi că sunt ” foarte multe domenii în care mai e mult de lucru”.

Timişoreanul Petrişor Morar, pe care izbucnirea Revoluţiei de la Timişoara l-a găsit în fabrica în care lucra, la Industria Lânii, îşi aminteşte după 26 de ani cum a ajuns în 20 decembrie 1989, în balconul Operei din oraş şi cum a participat la formarea primul partid politic.

”În 20 decembrie 1989 am plecat de la Industria Lânii, am sunat la familie şi am spus că am lăsat cheia la o vecină. Am urcat în balconul Operei, am rămas acolo, am plecat de acolo abia în 25 decembrie 1989. În stradă am stat doar în 20 dimineaţa până când cei din balcon ne-au solicitat ca din fiecare întreprindere să urce câte unul. Am fost unul dintre cei care au urcat în acel balcon, eram cu o doamnă de la Industria Lânii. Am ieşit de două ori, când am făcut legitimaţiile celor de la FDR şi am mai ieşit o dată când am fost la Spitalul Judeţean să văd răniţii. În rest, am stat acolo până în 25 decembrie când ne-am mutat la Primărie, apoi la Consiliul Judeţean”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Petrişor Morar.

Loading...


Atunci, în timpul Revoluţiei din 1989, Petrişor Morar avea 32 de ani, era absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi era economist la Industria Lânii. 

După 26 de ani, Petrişor Morar spune că, din păcate, Timişoara nu a dus mai departe Revoluţia din decembrie 1989.

”Ceea ce pot să spun cu regret este că, din păcate, Timişoara nu a dus mai departe Revoluţia din decembrie 1989. O consider încă neterminată şi consider că ceea ce s-a dorit în 1989 nu s-a finalizat. În primul rând să vedem ce se dorea în 1989 şi vedem că multe elemente din acel program nu au fost rezolvate, nu au fost duse până la capăt. Vă dau câteva exemple: o primă treabă a noastră era clar înlăturarea comuniştilor. Se ştie foarte bine că ceea ce am început noi în 1989 a fost continuat de Societatea Timişoara cu Proclamaţia de la Timişoara, cu Punctul 8, deci putem să venim cu multe exemple. Sunt foarte multe domenii în care mai e mult de lucru”, spune acum Petrişor Morar.

Revoluţionarul mai susţine că abia acum, după 26 de ani se intră într-o oarecare normalitate, în sensul că puterea politică începe să fie preluată de cei care nu au fost implicaţi în vechile structuri.

”Dacă credem că ar fi fost normal ca puterea politică să aparţină celor care nu au fost implicaţi în vechile structuri, vedeţi că partidele au votat deja, înseamnă că după 26 de ani putem spune din nou «Bună Dimineaţa, România». Clasa politică actuală s-a trezit şi mai pare ceva din ceea ce doream noi în 1989-1990. Zona de vest a fost mai pregătită, mai matură la vremea respectivă şi acum partidele politice au înţeles că trebuie să facă schimbare, iar această schimbare conduce înspre ceea ce doream noi în decembrie 1989. Sperăm că se va şi întâmpla”, a mai spus Morar.

Petrişor Morar a fost, în perioada 2005-2007, secretar de stat pentru revoluţionari, şi spune că în acel interval a fost ”etapizată” Revoluţia.

”Când am fost secretar de stat am etapizat Revoluţia prin hotărâre de Guvern, în sensul că 15-20 decembrie a fost revoltă populară, 20-22 decembrie a fost Revoluţie, după 22 bătălie pentru preluarea puterii. Acestea au fost etapele care au apărut şi sunt valabile şi acum”, a spus revoluţionarul.

În 16 decembrie 1989, la Timişoara s-a ieşit masiv în stradă şi tot atunci s-a strigat pentru prima dată "Jos Ceauşescu". Astfel, în dimineaţa acelei zile, susţinătorii pastorului Laszlo Tokes se adunau pentru a doua zi consecutiv în faţa locuinţei acestuia pentru a-l susţine. Speriat de numărul mare de susţinători, Tokes a ieşit la fereastră şi le-a vorbit oamenilor, aşa cum făcuse şi cu o zi înainte.

Câteva ore mai târziu, protestatarii, al căror număr crescuse, au umplut Piaţa Maria, unde se afla şi reşedinţa lui Tokes. Mitingul de susţinere s-a transformat rapid în protest social, iar acesta a fost momentul în care Revoluţia a izbucnit, iar la Timişoara oamenii au stat şapte zile pe străzi.

Bilanţul celor şapte zile ale Revoluţiei de la Timişoara arată că peste 90 de persoane şi-au pierdut viaţa luptând pentru libertate, iar alte peste 370 au fost rănite. Aproximativ 850 de oameni au fost ridicaţi de pe străzi şi închişi fie la penitenciar, fie în arestul Miliţiei, în acele zile, pentru că au îndrăznit să se ridice împotriva lui Nicolae Ceauşescu.

sursa: mediafax.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 08:05

Soarele, Marte si Nodurile Lunare se reunesc in cel mai armonios dans astazi. Iar Marte, planeta energiei si actiunii, aflat in Capricorn dupa 2 ani, acolo unde se simte foarte bine, se intalneste cu Nodul Sud, deci este timpul sa actionam pe ceva demult amanat. Karma este o scorpie, se spune,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 07:49

Începutul primăverii este momentul prielnic pentru tăierile de optimizare ale trandafirlor. Tăierea trandafirilor ajută la ramificarea acestora și stimulează înflorirea abundentă a acestora. Dar puțini sunt cei care știum cum se face corect, pentru a nu vătăma arbustul.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 07:31

O persoana a murit, iar masina pe care o conducea a ajuns un bot de fiare dupa ce s-a ciocnit violent cu un alt autoturism, la Bacioi. Potrivit politiei, totul s-a intamplat, in aceasta seara, in jurul orei 20:00 la intrare in satul Bacioi, Ialoveni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 07:29

CORONAVIRUS: China anunţă 71 de noi decese, un bilanţ în scădere

CORONAVIRUS: China anunţă 71 de noi decese, un bilanţ în scădere

 China a anunţat marţi 71 de noi decese cauzate de coronavirus, fiind cel mai scăzut bilanţ prezentat zilnic de mai bine de două săptămâni, numărul de decese la nivel naţional fiind de 2.663, relatează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 07:24

Italieni jefuiţi în case de persoane deghizate în paramedici, care spuneau că îi testează pentru coronavirus

Italieni jefuiţi în case de persoane deghizate în paramedici, care spuneau că îi testează pentru coronavirus

Autorităţile italiene atrag atenţia cetăţenilor aflaţi în zonele de carantină pentru coronavirus că s-au primit rapoarte despre anumite persoane care umblă deghizate în paramedici, bat la uşile oamenilor, apoi se oferă să le facă un test pentru coronavirus,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 07:08 de Mihaela Culcinschi

OPERAȚIUNEA FILIP? Trei tineri au adus 1,5 mln. de euro din Moscova și București pentru a cumpăra Casa Presei și cantina Guvernului

OPERAȚIUNEA FILIP? Trei tineri au adus 1,5 mln. de euro din Moscova și București pentru a cumpăra Casa Presei și cantina Guvernului

La începutul anului trecut, înainte de alegerile parlamentare în urma cărora Partidul Democrat a pierdut puterea în R. Moldova, fosta cantină a Cancelariei de Stat a fost înstrăinată din proprietatea statului cu numai 9 mln. lei, iar 2000 de metri pătrați din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 19:19

IURIE RENIȚĂ: Dodon, incurabil de sindromul Stockholm

IURIE RENIȚĂ: Dodon, incurabil de sindromul Stockholm

Cel mai antinațional, cel mai fariseic, cel mai corupt, cel mai demagogic, cel mai petrecăreț, dar și cel mai trădător președinte din istoria Republicii Moldova elogiază (pentru a câtă oară!) toate sărbătorile sovietice și rusești, dar mai ales pe cele militare. Acest individ,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 19:06

Horoscop DRAGOSTE săptămânal 24 februarie – 1 martie 2020. Un nou început!

Horoscop DRAGOSTE săptămânal 24 februarie – 1 martie 2020. Un nou început!

Horoscop dragoste. Iata horoscop saptamanal dragoste pentru 24 februarie – 1 martie 2020. Aceasta saptamana contine celebra zi de 29 februarie cu care ne intalnim doar o data la 4 ani si este sambata, fiind urmata si de martisor si de debutul calendaristic al primaverii, deci ne asteapta un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 18:13

Peste 40% din respondenţii unui sondaj consideră că înfiinţarea Blocului electoral Unirea este o idee bună

Peste 40% din respondenţii unui sondaj consideră că înfiinţarea Blocului electoral Unirea este o idee bună

Peste 40% din cetăţeni consideră că ideea înfiinţării Blocului electoral Unirea ar fi o idee bună. De cealaltă parte, circa 33% consideră că ideea este una proastă. Este rezultatul unui sondaj realizat de Compania sociologică IMAS.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 18:07

Uniunea Europeană oferă un grant de 1.2 milioane de euro pentru ca Bălțiul lui Usatîii să poate cumpăra troleibuze noi / De ce nu-i dau bani „frații ruși”?

Uniunea Europeană oferă un grant de 1.2 milioane de euro pentru ca Bălțiul lui Usatîii să poate cumpăra troleibuze noi / De ce nu-i dau bani „frații ruși”? Foto: Usatîi și UE

Locuitorii municipiului Bălți vor beneficia de transport public mai bun și mai prietenos mediului grație achiziției planificate a aproximativ zece troleibuze noi, finanțate de BERD și Fondul „Parteneriatul pentru Eficiență Energetică și Mediu din Europa de Est” (E5P)....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 17:26

ZIPhouse și Artcor te invită la o nouă ediție de Trendsetting Event cu Polina Stepanova

ZIPhouse și Artcor te invită la o nouă ediție de Trendsetting Event cu Polina Stepanova

 Sâmbătă, 14 martie, ZIPhouse și Artcor te invită la o nouă ediție de Trendsetting Event cu Polina Stepanova, profesoară și expertă de la cel mai cotat institut de modă din Italia și parte din top 10 instituții de modă din lume - POLIMODA (Florența), președintele căruia...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 17:00

Pentru aderarea Moldovei în UE pledează 60% dintre cetățenii. Pentru Igor Dodon ar vota DOAR 35%

Pentru aderarea Moldovei în UE pledează 60% dintre cetățenii. Pentru Igor Dodon ar vota DOAR 35% Foto: foto simbol

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, actualul președinte Igor Dodon ar lua 35% din voturi, iar liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu ar acumula 25 la sută, arată datele unui sondaj realizat de IMAS la comanda companiei „Public Media”. Cei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 16:39

INVESTIGAȚIE / Mitul calității apei din Nistru. Beneficiarii poluării

INVESTIGAȚIE / Mitul calității apei din Nistru. Beneficiarii poluării

● Nistrul este foarte poluat și prezintă pericol pentru sănătatea oamenilor; conține droguri, pesticide, preparate farmaceutice și substanțe chimice.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 24 Februarie 2020, ora: 15:31

BREAKING NEWS /// CCR a decis: Desemnarea lui Ludovic Orban nu e constituţională

BREAKING NEWS /// CCR a decis: Desemnarea lui Ludovic Orban nu e constituţională

Curtea Constituțională a stabilit că există conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Parlament din cauza desemnării lui Ludovic Orban în funcția de premier de către șeful statului Klaus Iohannis.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 14:27

FOTO // Un cerb nobil înscris în Cartea Roșie, vânat de braconieri la Strășeni. Potrivit unor informații, poliția locală ar încerca să mușamalizeze cazul

FOTO // Un cerb nobil înscris în Cartea Roșie, vânat de braconieri la Strășeni. Potrivit unor informații, poliția locală ar încerca să mușamalizeze cazul

Un cerb nobil inclus în Cartea Roșie a Republicii Moldova ar fi fost vânat aseară de braconieri în localitatea Lozova din raionul Strășeni. Potrivit unor informații, care urmează a fi verificate, responsabili din cadrul Inspectoratului de Poliție Strășeni ar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 14:24

Crimă la STRĂȘENI. Un bărbat și-ar fi înjunghiat soția, cu care se află în proces de divorț și a lăsat-o să zacă într-un șopron

Crimă la STRĂȘENI. Un bărbat și-ar fi înjunghiat soția, cu care se află în proces de divorț și a lăsat-o să zacă într-un șopron

 Ofițerul de presă de la IP Strășeni, Silvia Vetcu, a declarat că la 23.02.2020, ora 16:22 poliția din Strășeni a fost sesizată prin intermediul serviciului 112, de un locuitor al s. Dolna r. Strășeni în vârstă de 43 ani, care a comunicat că soția sa, s-a tăiat la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 13:23

ULTIMA ORĂ /// COD GALBEN la nivel național privind noul coronavirus

ULTIMA ORĂ /// COD GALBEN la nivel național privind noul coronavirus

„Se contată gradul de alertă Cod galben la nivel național referitor la situația epidemiologică prin infecția cu COVID -19 existând riscul posibil de declanșare a urgenței de sănătate”, se arată în proiectul de hotărâre al Comisiei pentru sănătate publică, întrunită astăzi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 13:13

opinie Este cazul unificării Irlandei relevant pentru o posibilă reunificare a României cu Republica Moldova?

Este cazul unificării Irlandei relevant pentru o posibilă reunificare a României cu Republica Moldova?

Fine Gael avea toate datele pentru a câştiga alegerile din Irlanda organizate pe data de 9 februarie. Liderul său, Leo Varadkar, a devenit cel mai tânăr prim - ministru al Irlandei, la 38 de ani, cu trei ani în urmă. Negocierile UE cu Marea Britanie legate de Brexit au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 12:48

Conducere de vârf a CHEFUIT la Ambasada Rusă alături de reprezentanții regimului marionetă de la Tiraspol

Conducere de vârf a CHEFUIT la Ambasada Rusă alături de reprezentanții regimului marionetă de la Tiraspol

Mai mulți oficiali moldoveni, inclusiv președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi și unii miniștri din Guvernul Chicu, au participat ieri, 23 februarie, la „primirea solemnă” organizată de Ambasada Federației Ruse la Chișinău cu ocazia zilei armatei sovietice de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Februarie 2020, ora: 12:42

CORONAVIRUS /// Pieţele internaţionale sunt în CĂDERE LIBERĂ

CORONAVIRUS /// Pieţele internaţionale sunt în CĂDERE LIBERĂ

Bursa de la Bucureşti a deschis luni dimineaţă în scădere cu 3%, pe fondul informaţiilor legate de extinderea coronavirus, acţiunile Banca Transilvania marcând un minus de 3,12%, cele ale BRD cu -2,9%, Purcari Wineries -5,9% şi Romgaz -3,8%.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)