Actualitate

Rezultate BOP: Peste 80% din populaţie crede că lucrurile merg într-o direcţie greşită

Cea mai recentă ediţie BOP a fost prezentată de Institutul de Politici Publice joi, 20 octombrie, într-o conferinţă de presă la IPN. Majoritatea respondenţilor se declară cel mai nemulţumiţi de domeniul social deoarece au pensii şi salarii mici, de inacţiunile guvernării în combaterea corupţiei şi în ceea ce priveşte conflictul transnistrean.

Peste 35% dintre respondenţi consideră că situaţia economică a Republicii Moldova este neschimbată comparativ cu cea de acum un an şi că nu se va îmbunătăţi nici până anul viitor. Aproape 50% dintre respondenţi sunt de părere că situaţia economică este mai proastă decât acum un an. Nici 9% din respondenţi cred că situaţia economică e mai bună decât anul trecut, iar circa 15% se declară optimişti că anul viitor va fi mai bun din punct e vedere economic.

Peste 40% dintre respondenţi sunt de părere că pentru a îmbunătăţi situaţia social-economică din ţară trebuie schimbată conducerea ţării şi combătută corupţia. Majoritatea respondenţilor se declară cel mai îngrijoraţi privind viitorul copiilor, de sărăcie şi de preţuri.

În ceea ce ţine de veniturile familiei, peste 46% din respondenţi declară că le ajunge numai pentru strictul necesar. 31% susţin că nici pentru strictul necesar nu au resurse, iar aproape 17% susţin că veniturile le ajung pentru un trai decent, însă nu-şi permit achiziţii scumpe. Arcadie Barbăroşie, directorul executiv al IPP, a spus că din aceste răspunsuri se deduce că circa 77% dintre respondenţi se consideră săraci.

Fiind întrebaţi despre sursele de informare, peste 62% dintre respondenţi au spus că în primul rând se informează de la televizor, pe al doilea loc se clasează internetul, iar pe al treilea – radioul. Cele mai vizionate posturi sunt Prime, Moldova 1, Jurnal TV, PRO TV şi Publika TV. Site-urile de unde respondenţii declară că se informează cel mai mult sunt: odnoklasniki.ru, facebook.com, protv.md, jurnal.md, mail.ru, publica.md şi altele.

Sondajul a fost realizat în perioada 6-16 octombrie, pe un eşantion de 1109 persoane din 82 de localităţi. Marja de eroare este de 2,9%.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *