Astăzi 20 Iulie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 10:18
Abonamente

Actualitate 15 Martie 2017, ora 15:07

RISE: Fabrica de voturi din Băcioi

Marime Font

Controversatul sistem de vot uninominal, promovat intens de Partidul Democrat (PD), survine la câțiva ani de la testarea „fabricii de voturi” într-o suburbie din Chișinău. Atunci, în ajunul alegerilor locale, la Băcioi numărul alegătorilor au crescut peste noapte, după ce aproape 70 de persoane și-au tras viză temporară într-o casă bătrânească. Imobilul aparținea fiului unui consilier democrat, iar printre „noii alegători” s-au numărat funcționari și activiști PD. „Vor putea să folosească nestingheriți această schemă la noua procedură de votare. Anume acest lucru le-a dat încredere ca să iasă și să propună varianta respectivă”, se arată sigur Ștefan Urâtu, fost membru al Comisiei Electorale Centrale.

Recent PD a început o campanie de promovare a unui nou sistem electoral – sistemul de vot uninominal, care presupune „alegerea directă a deputaţilor pentru Parlament. Cetăţenii vor avea de ales între mai mulţi candidaţi concreţi — nu între liste de partid, aşa cum este acum”. Autorii iniţiativei susţin că, datorită acestui sistem de vot, fiecare raion al Moldovei va avea reprezentanţii săi în legislativ. 

Ieri, speakerul Andrian Candu, tot el vice-președintele PD, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că proiectul de lege privind trecerea la alegeri pe circumscripții uninominale a fost înregistrat în Parlament. El a promis că acest proiect va fi supus dezbaterilor publice și va fi trimis, pentru expertiză, Comisiei de la Veneția. Însă datorită lacunelor juridice și lipsa unor pedepse, noul sistem electoral practic vine să dea undă verde așa-zisei scheme — „alegători la comandă”.


Votul uninominal pe circumscripții este practicat la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei încă de la mijlocul anilor ‘90, când regiunea a primit oficial statutul de autonomie. RISE Moldova a relatat cum în turul doi din cursa pentru un fotoliu în Adunarea Populară, zeci de persoane și-au schimbat reședința sau domiciliul în ajunul alegerilor pentru a vota într-o altă circumscripție.

RISE a descoperit că „fabrica de voturi” a fost testată și în ajunul alegerilor locale generale din 2015. S-a întâmplat în Băcioi, comună din suburbia Chișinăului aflată în imediata apropiere de Aeroportul Internațional Chișinău.

„Cazare” cu legături politice

Cu o lună înainte de scrutinul din iunie 2015, numărul doritorilor de a vota în Băcioi a crescut peste noapte. Sediul noilor alegători era casa bătrânească din str. Iurie Gagarin 61. Curtea locuinței de circa 90 de metri pătrați e plină de diverse lucruri împrăștiate, printre care rătăcește și o mașină veche. Vecinii spun că aici stă cu chirie un bătrân, pe care însă nu l-am prins acasă.

Potrivit documentelor obținute de RISE Moldova, la adresa respectivă s-au înregistrat cu viză de reședință temporară (3 luni) 68 de persoane. Multe dintre ele au domiciliu permanent în raioane aflate la sute de kilometri distanță de Băcioi — în Glodeni, Șoldănești, Fălești, Dondușeni și Ocnița. Cu toate acestea, RISE a obținut confirmarea că mulți dintre „noii alegători” au participat la alegerea primarului de Băcioi și a primarului general al mun. Chișinău, și a componenței politice a consiliului local și a celui municipal.

În perioada scrutinului local din 2015, casa bătrânească care i-a găzduit pe cele 68 de persoane era proprietatea lui Sergiu Donciu. Tânărul are 29 de ani și este fiul lui Dumitru Donciu, consilier în Băcioi din partea PD. 

Dumitru Donciu a confirmat că în casa fiului său au fost înregistrate persoane străine. „Nu știu cum, dar ei au ieșit la noi. Băieții singuri ne-au rugat. Așa a ieșit că, inițial, am decis [să înregistrăm] o persoană, pe urmă prietenii și apoi alții ne-au rugat. Ei au făcut asta pentru a putea vota”, ne-a declarat Donciu.

Consilierul democrat mai spune că acest lucru a fost făcut cu scopul de a-l „discredita, denigra și umili”. „Se pare că cineva intenționat a direcționat aceste persoane la noi”, susține Donciu. Întrebat dacă printre „noii alegători” din Băcioi s-au regăsit și colegi de partid, democratul n-a putut spune nimic cu siguranță, dar nici nu exclude că ar putea fi. „Acolo deja fiul s-a ocupat de asta”, a punctat consilierul. 

Continuarea o găsiți aici.

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 10:18

Parlamentul caută agenții private care prestează servicii de consultanță pentru evaluarea modului de pregătire și desfășurare a privatizării companiei aeriene „Air Moldova”, a vânzării „Tutun-CTC” și a concesionării întreprinderii „Gările...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 08:46

AgroMeteo: Cer variabil și maxime de până la 31 de grade Celsius

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi, 19 iulie, cer variabil. Maxima termică va urca până la 31 de grade Celsius. Vremea va continuă să fie frumoasă, senină şi caldă. Vântul va sufla domol din Vest, iar presiunea atmosferică va fi normală.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 20 Iulie 2019, ora: 08:27

Un politolog şi un general german avertizează: Rusia ar putea declanşa un „atac-surpriză“ în regiunea Mării Negre, ţările baltice, Polonia sau Ucraina

Un politolog şi un general german avertizează: Rusia ar putea declanşa un „atac-surpriză“ în regiunea Mării Negre, ţările baltice, Polonia sau Ucraina

Rusia continuă să se doteze cu rachete „interzise“ şi se pregăteşte de războaie regionale limitate în Europa, scrie publicaţia germană „Die Welt“, pe baza raportului unui politolog şi al unui general german în retragere.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iulie 2019, ora: 08:25

SECRET DE STAT / MOLDOVA în anul 1947. CANIBALISM în socialism sau peste 300 000 de MORȚI

SECRET DE STAT / MOLDOVA în anul 1947. CANIBALISM în socialism sau peste 300 000 de MORȚI

Este binecunoscut faptul că foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor și acțiunilor regimului sovietic. 

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Iulie 2019, ora: 07:36

Horoscopul zilei de 20 iulie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 iulie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20 iulie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 06:33

Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

Maia Sandu a subliniat faptul că nu partidele politice ar trebui să ia o decizie în ceea ce privește unirea Moldovei și României.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iulie 2019, ora: 06:03

Se împlinesc 92 de ani de când Regele Mihai a urcat pe tronul României. S-a întâmplat în 20 iulie 1927, când Principele Moștenitor Mihai avea doar 6 ani. Urcarea pe tron a unui copil a impresionat o lume întreagă. 

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 20 Iulie 2019, ora: 06:03

Vara, mai ales in week-end-urile insorite, ne mutam bucataria afara, la gratar. 

( ) Citeşte tot articolul

IT&C 20 Iulie 2019, ora: 05:23

Fenomenul FaceApp: că te vinzi sau nu rușilor, problema e mult mai mare

Fenomenul FaceApp: că te vinzi sau nu rușilor, problema e mult mai mare

FaceApp a redevenit un fenomen. După ce în 2017 a avut prima gură de glorie, în 2019 îmbătrânește oamenii și, eventual, colectează totul despre ei. E un fenomen viral al internetului și grijile față de confidențialitate sunt pe măsură. Ce facem de aici...

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 20 Iulie 2019, ora: 05:00

SFANTUL ILIE. Sfantul Ilie este praznuit de crestini ortodocsi in fiecare an pe 20 iulie, acesta fiind considerat, in traditia populara, divinitate a fulgerului si dusman al fortelor malefice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 04:45

APEL! MOLDOVA MAI AȘTEAPTĂ! Autostrada A8 MAI AȘTEAPTĂ! Anul 2019 e ratat! Că și anul 2018!

APEL! MOLDOVA MAI AȘTEAPTĂ!  Autostrada A8 MAI AȘTEAPTĂ!  Anul 2019 e ratat! Că și anul 2018!

Conform unui document OFICIAL al MT (prezentat la CM POIM în iulie 2019) din lista proiectelor majore ce vor fi transmise la CE în 2019 fac parte: 

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Satiric 20 Iulie 2019, ora: 04:41

Un studiu demarat de comitetul pe probleme de lingvism al Uniunii Europene a relevat, în mod absolut surprinzator, ca 95.26% dintre români înteleg spontan limba moldoveneasca.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 00:47

NEWS ALERT / Presa rusă dezvăluie că FRATELE președintelui are „afaceri” cu Chaika / Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX

NEWS ALERT / Presa rusă dezvăluie că FRATELE președintelui are „afaceri” cu Chaika /  Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX Foto: Dodon și Chaika

Fratele mai mic al președintelui R. Moldova Igor Dodon, Alexandru Dodon, a devenit proprietarul a 15% din acțiunile companiei rusești ”Archpley Development”, a omului de afaceri și politicianului Igor Chaika, fiul Procurorului General al Rusiei, care este și președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Sport 20 Iulie 2019, ora: 00:01

NOUL IUBIT MILIONAR AL SIMONEI HALEP A DIVORȚAT ACUM! CĂSNICIA LUI TONI IURUC A ”REZISTAT” NUMAI 10 LUNI

NOUL IUBIT MILIONAR AL SIMONEI HALEP A DIVORȚAT ACUM! CĂSNICIA LUI TONI IURUC A ”REZISTAT” NUMAI 10 LUNI

Lovitură de teatru în interiorul celui mai mediatizat cuplu din România. Toni Iuruc, noul iubit milionar al Simonei Halep, a divorțat acum. Căsnicia milionarului de origine aromână a ”rezistat” numai 10 luni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 23:23

Maia Sandu anunță că vor CREȘTE impozitele pentru cei cu „venituri mari” / Cât plătește un angajator pentru un salariu de 10 000 de lei

Maia Sandu anunță că vor CREȘTE impozitele pentru cei cu „venituri mari” / Cât plătește un angajator pentru un salariu de 10 000 de lei

Maia Sandu: „Noi protejăm oamenii cu venituri mici. Chiar dacă vor fi majorări acestea vor viza oamenii cu venituri foarte mari. Cei care au venituri mari să plătească impozite mai mari. Cei care au venituri mici să plătească impozite mai mici”. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 17:33

Partidul Democrat rămâne fără un DEPUTAT / Otilia Drăguțanu și-a depus MANDATUL. Cine ar putea să-i ia locul

Partidul Democrat rămâne fără un DEPUTAT / Otilia Drăguțanu și-a depus MANDATUL. Cine ar putea să-i ia locul

Deputata din partea Partidului Democrat, Otilia Drăguțanu, și-a depus mandatul de parlamentar. Anunțul a fost făcut ăe contul său de Facebook, în textul căruia soția fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, afirmă că „eu nu sunt pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 16:26

Dodon s-a întâlnit cu un grup de deputați... RUȘI, EVIDENT!!!

Dodon s-a întâlnit cu un grup de deputați... RUȘI, EVIDENT!!!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu delegația Parlamentului rus, formată din adjunctul președintelui Dumei de Stat a FR, Olga Epifanova, și președintele comitetului Consiliului Federației pentru relații externe, Konstantin Kosacev.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 16:16

ULTIMA ORĂ /// USR și PLUS au decis: Dan Barna, candidat la prezidențiale. Cioloș, propunerea de premier

ULTIMA ORĂ /// USR și PLUS au decis: Dan Barna, candidat la prezidențiale. Cioloș, propunerea de premier

Dan Barna va fi candidatul USR-PLUS la prezidențiale, iar Dacian Cioloș este propunerea de premier, au stabilit vineri liderii celor două partide. Decizia urmează a fi validată și de forurile de conducere ale formațiunilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 15:10

RECORD. Iunie 2019, cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani

RECORD. Iunie 2019, cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani

Iunie 2019 a fost cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani, stabilind un record global, potrivit celui mai recent raport lunar din domeniul climatic dat joi publicităţii de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA, potrivit Reuters şi DPA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 15:02

ULTIMA ORĂ / Cutremur de 5.3 grade în Grecia. Seismul s-a resimțit puternic și în București, oamenii ieșind pe străzi, panicați (19 iulie)

ULTIMA ORĂ / Cutremur de 5.3 grade în Grecia. Seismul s-a resimțit puternic și în București, oamenii ieșind pe străzi, panicați (19 iulie)

Un cutremur cu magnitudinea de 5.3 grade pe scara Richter a avut loc vineri în zona oraşului grec Atena, anunţă Centrul European de Geofizică. Seismul s-a resimțit puternic și în Capitala Greciei, fiind primul cutremur mai mare care lovește orașul din 1999 și până acum.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 14:05

Un incendiu puternic a avut loc în urmă cu puţin timp la un restaurant din Bucureşti. Oamenii din interior s-au evacuat rapid şi au ieşit fugind din clădire.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 14:02

Un cuplu din Sankt Petersburg, Rusia, întreţinea relaţii sexuale la fereastra unui apartament de la etajul 9, când nenorocirea s-a întâmplat – au căzut împreună, însă doar bărbatul a supravieţuit datorită femeii care i-a ameliorat impactul, scrie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 13:52

Declarația Henley & Partners privind optimizarea Programului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție

Declarația Henley & Partners privind optimizarea Programului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție

După constituirea noului guvern al Republicii Moldova, oficiul de implementare a Programului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiții (MCBI) a purtat un dialog pozitiv cu noii miniștri. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 13:48

Interzicerea avortului poate avea consecințe grave asupra sănătăţii femeii

Interzicerea avortului poate avea consecințe grave asupra sănătăţii femeii

Femeile cărora li se refuză accesul la un avort sunt susceptibile de a dezvolta probleme de sănătate pe termen lung, sugerează o nouă cercetare. Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea din California, a constatat că femeile ale căror cereri au fost respinse au raportat rate...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 12:10

Dorin Chirtoacă: Domnule Socor, nu vreți să va uitați în oglindă, poate Dvs. aduceți a fantomă care bântuie Moldova de vreo ultimii 20 de ani?

Ati uitat cum l-ati ridicat in slavi pe Voronin, de ne apuca greata, si va inchinati lui ca la sfintele moaste, in timp ce noi luptam cu el si cu regimul lui?

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)