Editorial

Roadele Viei

Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. (…) Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor”.(Matei 21; 33-44)
Nu încape nicio îndoială că stăpânul viei e Dumnezeu, slugile trimise sunt profeții uciși din Vechiul Testament, Fiul e Iisus Hristos, via e biserica – credința adevărată, pe care stăpânul o va da altor lucrători, adică tuturor neamurilor. Din acest moment poporul ales nu mai înseamnă poporul evreu, ci fiecare lucrător care dă roadă la timpul său. Iisus spune acest lucru foarte clar în versetul 43, după ce le amintește că El este piatra din capul unghiului, care îi va strivi pe toți cei ce se poticnesc de ea: „De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei”.

Dincolo de referința istorică la acele date, această pildă, ca toate celelalte din scripturi, are o învățătură și pentru noi. Pentru că și noi, la rândul nostru, le închidem ușa slujitorilor lui Dumnezeu, Îl respingem pe Fiul Său, refuzăm să dăm roada cuvenită. Pentru că cel care are talent oratoric nu îl pune în slujba lui Dumnezeu. Cel bogat își păstrează sieși bogăția, ba mai mult, dacă poate, fură să și-o înmulțească.

Cumva roadele viei sunt în strânsă legătură cu pilda talanților. Moștenim ceva de la Dumnezeu și ar trebui la vreme cuvenită să aducem roada noastră. Dar noi folosim acea moștenire doar în interes personal. Nu ne înmulțim talanții pentru binele tuturor, în slujba dreptei credințe, ci o transformăm într-o sursă de trai bun pentru noi.

La Ioan, capitolul 15 (versetul 5), Iisus ne spune: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”. Pentru că roada pe care o aducem pentru noi înșine nu e roadă, e lipsă și vină. Doar ceea ce strângem pentru veșnicie rămâne. De aceea o pâine dăruită ne e mai de folos decât una mâncată.

Să nu credem că faptele ce le facem pentru noi înșine sunt o roadă care infirmă spusele lui Iisus că „fără Mine nu puteţi face nimic”. Pentru că ceea ce ni se pare nouă că avem, e praf. Frumusețe, sănătate, bogăție – toate pot să dispară într-o clipă. Deci sunt nimic. Pe când milostenia, rugăciunea, dragostea, postul – sunt roade care rămân și care sunt aduse Stăpânului Viei.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *