Moldova

Rogozin a explicat care este interesul Rusiei în Republica Moldova

„Moldova este o țară mică, care a păstrat în interiorul său multe conflicte. E o țară unde locuiesc cetățeni ruși și interesul nostru este să apărăm drepturile și demnitatea lor umană. Moldova e o țară pe teritoriul căruia persistă un conflict-cel transnistrean. Discuțiile despre schimbarea formatului de menținere a păcii este o greșeală mare, o prostie, pentru că acest subiect este ultimul lucru care trebuie rezolvat în relațiile noastre. Dacă Rusia e nevoită să mențină un contingent militar și pacificatori departe de teritoriul său, peste capul Ucrainei, unde guvernează o conducere ostilă nouă, atunci interesele Rusiei pe teritoriul Moldovei sunt destul de serioase. Și aceste interese sunt legate de sângele vărast aici. Noi vom face tot posibilul ca să nu mai curgă sânge pe Nistru.  

Avem nevoie de un stat prietenos, care participă la integrarea economică cu Federația Rusă și comunitatea euroasiatică. Avem nevoie ca Moldova să demonstreze o politică îndreptată spre rezolvarea conflictelor economice și politice, inclusiv cu malul stâng al Nistrului. Pentru că acolo (în Transnistria, n. red.), locuiesc 200 mii de cetățeni ai Federației Ruse pentru care suntem obligați să luptăm și să-i protejăm. De aceea, chiar dacă Moldova nu cântărește mult în contextul relațiilor externe ale Rusiei, aici sunt răni foarte adânci, care ne obligă să menținem legat bandajul rusesc”. 

Cu toate acestea, în cadrul interviului, el a declarat că dacă președintele Rusiei Vladimir Putin i-ar cere să explice pe scurt care este interesul Rusiei în Moldova, atunci el i-ar spune altceva. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *