Rogozin şi visele lui războinice

publicat în Comentariu pe 18 Noiembrie 2013, 08:06

În anii '90 lucrurile erau clare pentru Dmitri Rogozin: duşmanul era reprezentat de fasciştii români care trebuiau împuşcaţi pe malul Nistrului.

Ceea ce Dmitri Rogozin se laudă că a şi făcut. Nu mai contează că în războiul de pe Nistru nu a fost găsită nici măcar o urmă de român, ce să mai vorbim de cizme de fascişti români. Dmitri Rogozin a adunat voluntari şi s-a luptat vitejeşte cu invadatorul fascist. Cine ştie ce guleaiuri cu druşce a tras Rogozin la Nistru, cu ce sticle de vutcă şi coniac s-a luptat – sigur e că în amintirea lui au rămas bătălii vitejeşti cu sute de batalioane de fascişti, bineînţeles că îmbrăcaţi în uniforme negre, încălţaţi cu cizme de călărie şi capete de mort pe caschete, aşa, ca în filmele bune de altădată (Nataşa, faşîştii na uliţa! Davai pistolet! Koneţ film).

În zilele noastre Dmitri Rogozin este uşor nelămurit. La Chişinău nu a fost instalat niciun regim fascist românesc, unirea cu România nu s-a produs şi lipsesc de la Chişinău batalioanele SS şi Gestapo-ul. Dimpotrivă, există un regim de democraţie parlamentară destul de stabil şi funcţional, în ciuda scandalurilor periodice (însă sunt sigur că nici la Moscova nu e tocmai linişte). În lipsa fasciştilor cineva trebuie totuşi să fie de vină, trebuie să existe un duşman care să fie combătut. Şi uite-aşa vinovat a devenit guvernul de la Chişinău pentru că nu a implicat Tiraspolul în negocierile cu Uniunea Europeană – o idee-capcană plină de viclenie.

Cum ar fi putut guvernul de la Chişinău să implice în negocierile cu UE nişte autorităţi nerecunoscute pe plan internaţional? Ca să nu mai amintesc de faptul că încă există liste cu oficiali de la Tiraspol care au interdicţie de intrare în UE. Rogozin a ridicat miza ameninţând cu „dezgheţarea” conflictului de pe Nistru, deşi nu este clar cum s-ar putea produce o astfel de tragedie pe care nimeni nu şi-o doreşte. Până în acest moment, Chişinăul nu a dat niciun semn de agresivitate, dimpotrivă – măsurile dure şi provocatoare au venit din partea Tiraspolului.

Deci, ce avem până acum de la Dmitri Rogozin? În primul rând, clasicul şantaj sub ameninţarea violenţei – dacă vă continuaţi drumul spre UE s-ar putea să aveţi parte din nou de război. Apoi avem ameninţarea cetăţeniei ruse – Rogozin a ţinut să sublinieze că în Transnistria trăiesc 200.000 de cetăţeni ai Federaţiei Ruse care se simt ameninţaţi (nu e clar cum şi de către cine). Şi nu în ultimul rând ameninţarea cu pierderea Transnistriei - „asocierea fără consultare cu Transnistria va duce la o diminuare în continuare a statului moldovenesc”. Ameninţări, ameninţări şi iar ameninţări. Cea mai mică urmă de agresivitate de la Chişinău i-ar veni mănuşă lui Rogozin care are nevoie ca de aer de o situaţie conflictuală la Nistru, pentru că o situaţie de acest gen i-ar justifica poziţia dură, i-ar permite să se prezinte din nou drept luptătorul de la marginea Imperiului, i-ar consolida poziţia politică de la Moscova. Singurul răspuns posibil pentru această nerăbdare furioasă a lui Rogozin este continuarea paşnică a apropierii de UE. Câinii latră, ursul trece.