Roman Tolici, un pictor cu aparatul foto la gât

publicat în Artă pe 18 Aprilie 2014, 08:30

Roman Tolici este un pictor român, cu origini basarabene, care a plecat de acasă, încă fiind elev, la București, unde s-a remarcat printr-un stil original și realist. 

Astfel, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici contemporani, iar recent a venit la Chișinău cu expoziția de pictură „Ceremonii”, expusă la Teatrul Național de Arte Plastice din R. Moldova.

S-a născut în satul Ghetlova, raionul Orhei. Mama era librar, iar tatăl – proiecționist de cinema. „Fiind în librărie, mă fascinau cărțile cu fotografii. Nu aveam bani să le cumpăr, însă mama-mi permitea să mă uit în ele cu foarte mare grijă, pentru ca să le poată vinde ulterior”, povestește Roman. Ca să nu uite imaginile văzute, acesta le copia, iar această activitate s-a dezvoltat într-o pasiune pentru pictură și artă. Chiar și acum, Roman Tolici poartă mereu după el un aparat foto pentru a imortaliza anumite lucruri. „Eu fotografiez foarte mult, viața, lumea, orașul, satul, pădurea, câmpia. Peste tot găsești ceva care să te inspire”, spune pictorul.



Chișinău vs. București

A ajuns în România în 1990, după ce a făcut Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău. Atunci s-a transferat la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, din București, apoi a urmat studiile la Academia de Arte. După obținerea diplomei, Roman Tolici s-a stabilit în capitala României. „La 15 ani, când am ajuns la București, diferența dintre mine și colegii mei era mare. Eram mai pregătit, dar asta fiindcă la Chișinău s-a muncit mai mult. La „I. Vieru” trecusem de nud, tehnicile în ulei. La București se mișcau în alt ritm, acolo nu se asigura pregătirea clasică, se deprindeau mai degrabă aere de artist decât cunoașterea efectivă a tehnicilor”, explică pictorul.

Deși recunoaște că-i datorează mult școlii chișinăuiene, consideră că anume plecarea în România a fost un pas corect. „A fost bine că am plecat, zic eu. Cei de la București mă întreabă de ce nu plec mai departe”, spune Anatol.



Prima galerie din București

Roman este reprezentantul generației de artiști contemporani români din anii 2000. Până atunci a experimentat, a scris puțină literatură, a făcut benzi desenate, a lucrat în publicitate pentru a-și câștiga pâinea. În anii 2000, sistemul artistic presupunea ca pictorii să se înscrie pentru o expoziție, după care li se dădea tema de creație. „Am avut norocul să intru într-un grup de oameni, colegi cu mine, cu care eram practic plini de frustrări, nu aveam o perspectivă clară despre ce facem mai departe după terminarea studiilor”, explică Roman.
Atunci a inițiat un grup de interese artistice, în care s-a pus problema lipsei unor galerii independente de artă. Fiecare membru a adus tot ce a putut fi de ajutor la crearea unui spațiu expozițional. „Cineva dispunea de un apartament, cineva de un computer… Așa a apărut prima galerie din România – „Galeria de Interese”, în 2001”, povestește pictorul. Tot atunci a vândut primul său tablou. În prezent, Roman Tolici trăiește doar din banii câștigați din artă. „Sună idealist, însă trăiesc din pictură, o iau aproape ca un job”, spune acesta.



Artiștii trebuie să acționeze

Roman Tolici vine foarte rar în Republica Moldova. Totuși, întrebat despre condițiile de studii din Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice, Roman spune că atunci când vrei să creezi, o faci în orice condiții. „Ce e mai puțin fericit e că artiștii de aici nu au finalitatea eforturilor lor. Nu există o bază de date a colecționarilor, nici o bază de date cu lucrările de artă și prețul lor, pentru a fi accesată de aceștia”, explică pictorul. Dintre artiștii plastici autohtoni, Roman Tolici îi admiră pe Mark Verlan și Ghenadie Popescu. Pictorul nu crede că în direcţia sau calitatea artei din Moldova este problema, ci în lipsa unui mediu de expunere. „Mediu care ar crea un interes faţă de artă. Artiştii n-ar mai trebui să aştepte să fie acceptaţi la saloanele colective de la „Constantin Brâncuşi”, ci să caute spaţii alternative, în care să facă expoziţii personale sau de grup, în care să-şi prezinte operele publicului. Şi nu mă refer aici la holuri de hotel sau la restaurante, unde ar fi mânaţi de iluzia că cineva i-ar remarca şi le-ar cumpăra operele”, spune Tolici.

„N-aş putea spune un preţ mediu al lucrărilor mele, doar dacă ar fi cineva direct interesat să cumpere una. Aş putea spune mai în glumă mai în serios că ele variază de la gratis la inestimabil, iar cumpărătorii sunt diverşi: şi români, şi străini”, afirmă artistul odată ce a fost întrebat de costul mediu al operelor sale.



În prezent, Roman Tolici lucrează la ceva care nici pentru el nu este bine definit. „Lucrurile se definitivează în timp. În acest fel construiesc niște serii de picturi fără să-mi dau seama”, spune în încheiere pictorul român cu origini basarabene.

Roman Tolici: „Artiştii trebuie să ofere, în mod independent, curajos, actele lor culturale, să fie văzuţi, arta, măiestria, ideile lor să fie văzute. Ei trebuie să ceară, să bată la uşi, să întrebe, să acţioneze. Doar aşa artiştii pot spera că, pe parcurs, vor apărea şi cumpărători, colecţionari, nu de tablouri, ci de artă, nu de obiecte decorative menite să înfrumuseţeze apartamente, ci de manifeste şi idei, colecţionari de cultură. Doar aşa s-ar ajunge la un interes real faţă de artă”.


R.T.: „Mai important decât ce a vrut să spună autorul, fapt despre care putem doar să bănuim, este să ne deschidem pentru a vedea ce ne spune nouă personal opera autorului. Arta plastică e foarte liberă, nu are nevoie de traducere și explicație, este vorba de o zonă abstractă în care simțim sau nu ceva. Depinde de persoană. Cineva poate găsi o explicație a lucrării la care autorul nici nu s-a gândit”.