Cultură

ROMÂNI CELEBRI: Poeta şi prozatoarea Iulia Hasdeu

Poeta Iulia Hasdeu, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, un copil precoce şi o tânără genială, a fost prima româncă ce a studiat la Sorbona uimindu-şi profesorii cu talentul său.

S-a născut la 2/14 noiembrie 1869, la Bucureşti. La doi ani şi jumătate învăţa alfabetul şi memora poezii, la trei ani ştia să citească, la opt ani vorbea în limbile franceză, germană şi engleză şi, tot atunci, trecea examenele pentru clasele primare. Încă de pe acum începea sa compună poveşti pentru copii şi versuri pe teme istorice.

Pe când avea 11 ani şi jumătate, în 1880, Iulia Hasdeu a terminat cursul secundar al Liceului "Sf. Sava" din Bucureşti, iar în 1881 a plecat, însoţită de mama sa, la Paris unde a urmat cursurile Colegiului ”Sevigne”. Înainte de plecarea la Paris, a urmat şi cursuri la Conservatorul din Bucureşti – armonie şi canto.

Şi-a continuat studiile la Sorbona şi la 17 ani, în iulie 1886, lua bacalaureatul în Litere. S-a înscris apoi la Facultatea de Litere – secţia de Filosofie, frecventând în acelaşi timp şi cursuri la Ecole des Hautes Etudes din Paris potrivit volumelor "Dicţionarul Scriitorilor Români" (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998) şi "Dicţionarul General al Literaturii Române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2005)

A studiat limbile clasice, literatura antică, literatura franceză şi engleză, istoria, filosofia, însă a fost nevoită să-şi întrerupă studiile din cauza unei tuberculoze pulmonare, boală ale cărei prime semne au apărut spre finele anului 1886 şi care s-a agravat în timp. Astfel, nu şi-a mai putut susţine licenţa, în 1887.

După îngrijiri medicale în Franţa şi Elveţia, în vara anului 1888 a fost adusă în ţară. Boala a răpus-o înainte de a împlini 19 ani, la 17 septembrie 1888, la Bucureşti.

Considerată una dintre marile promisiuni ale literaturii şi culturii româneşti, Iulia Hasdeu a publicat în timpul vieţii doar patru poezii, în limba franceză. Creaţia sa, scurtă dar densă, redactată în limba franceză, a fost publicată de B. P. Hasdeu în trei volume şi conţine ciclurile "Bourgeons d’Avril, Fantaisies et Reves" (1889), "Chevalerie. Confidences et Canevas" (1890), "Theatre, Legendes et contes" (1890). Cărţile cuprind poezii, proza, basme şi povestiri pentru copii, un roman, eseuri, cugetări. S-a păstrat şi bogata corespondenţă în limba franceză pe care a purtat-o cu tatăl său, când a fost la studii la Paris.

Dacă boala nu ar fi răpus-o, Iulia Hasdeu ar fi devenit, la 20 de ani, prima femeie doctor în litere a Facultăţii din Paris.

În amintirea tinerei de o inteligenţă sclipitoare, tatăl acesteia, scriitorul B. P. Hasdeu, a construit, la Câmpina, în judeţul Prahova, între anii 1893-1896, un castel în miniatură – "Castelul Iulia Hasdeu" (azi Muzeul memorial "B. P. Hasdeu"). În această clădire scriitorul a trăit şi a lucrat în ultimii ani ai vieţii, profund marcat de moartea unicei sale fiice.

Iulia Hasdeu îşi doarme somnul de veci în cimitirul Bellu din Bucureşti, într-un adevărat monument funerar care, alături de castelul de la Câmpina, sunt unicele temple spiritiste din lume.

Tot în amintirea acesteia, în anul 1896, B. P. Hasdeu a dăruit Academiei Române suma de 50.000 de lei pentru instituirea unui Premiu ”Iulia Hasdeu”.

AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *