Actualitate

România are potenţial de dublare a PIB-ului în zece ani pentru că are de unde să creasca

România îşi poate dubla Produ­sul Intern Brut (PIB) de la circa 200 de miliarde de euro, la cât este estimat în acest an, la 400 de miliarde de euro în zece ani, însă doar cu condiţia să facă investiţii în infrastructura rutieră şi în îmbunătăţirea siste­mu­lui medical şi de educaţie. De asemenea, o oportunitate pentru creşterea PIB-ului ar putea veni şi din majorarea exporturilor.

„Nevoia naturală a României de creştere este atât de mare, iar inteligenţa şi capacitatea noastră de a găsi soluţii, de a face strategii, de a inova şi de face businessuri noi ne dă cu siguranţă potenţial să dublăm sau să creştem poate şi mai mult acest indicator. Avem potenţial, rămâne însă să demonstrăm dacă ne putem coagula la nivel strategic naţional astfel încât să facem aceste lucuri“, a spus Liviu Stoleru, director general al producătorului de cărămizi Cemacon, controlat de fraţii Pavăl prin intermediul companiei Dedeman.

Liviu Stoleru a fost prezent la con­fe­rinţa „România 100 de ani de business. Cum tre­cem de la idee la business. 100 de idei să creş­tem“, organizată de ZF cu sprijinul Băncii Transil­va­nia şi al companiei de consultanţă şi audit EY România. Aceasta este a noua con­ferinţă din seria de evenimente, care a adunat până acum 65 de speakeri şi peste 1.500 de participanţi.

„PIB-ul României se va dubla cu sigu­ranţă în zece ani, ne ajută şi inflaţia“, consideră Dorel Goia, acţionar şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Teraplast, pro­ducător de materiale pentru construcţii.

Pe de altă parte, Tiberiu Moisa, director general adjunct IMM şi MidCo în cadrul Băncii Transilvania, spune că ar prefera ca România să aibă o creştere constantă şi să identifice care sunt industriile care pot deveni o locomotivă pentru acest avans economic. .

https://www.zf.ro/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *