ROMÂNIA cumpără ARMAMENT de miliarde de euro

Sunt, însă, aceşti bani cheltuiţi cât se poate de bine, în conformitate cu interesul naţional? Nu putem şti, pentru că toate achiziţiile sunt netransparente, fără dezbateri sau discuţii prealabile, prin încredinţare directă, doar de la partenerii americani, fără să vedem dacă există alternative, fie şi măcar doar pentru a putea negocia ceva mai avantajos cu SUA. Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. 

Banii, însemnând mai multe miliarde de euro în următorii 10 ani, vor fi cheltuiţi, potrivit anunţurilor oficiale, exclusiv pe echipamente americane. Nu a existat nicio dezbatere publică, nicio discuţie pe marginea acestui subiect, iar media a consemnat, sec, faptul că vom cheltui patru miliarde de euro pe rachete Patriot şi încă 1,25 miliarde de dolari pe sisteme mobile de rachete de artilerie High Mobility Artillery Rocket Systems (HIMARS). În acest timp, România mai încearcă să cumpere elicoptere de atac de la Bell şi să facă afaceri cu General Dynamics. Nu au fost luate în calcul oferte ale companiilor europene (spre exemplu MBDA, cel mai mare grup european din domeniul apărării, sau a germanilor de la Rheinmetall, a francezilor de la Airbus Helicopters, prezenţi deja ca investitori în România, la Braşov etc.), nici măcar strict pentru a avea un punct de negociere în cumpărarea echipamentelor americane.

Ce face Polonia cu banii de armament

În timp ce este perfect normal (şi prudent, în actualul context) să ne respectăm angajamentele luate faţă de NATO, şi să avem o cooperare strânsă în domeniul securităţii cu partenerii americani, nimic nu obligă România să cumpere echipamente militare exclusiv de la aceştia. Comparativ, atunci când fac achiziţii de echipamente militare, vecinii noştri aleg, cu mare grijă, între produse europene şi americane. Spre exemplu, în acest moment, Polonia este „la cuţite" cu SUA, şi chiar amenință Guvernul SUA cu anularea negocierilor pentru achiziționarea sistemului de apărare aeriană „Wisla Patriot".
Mesajul a fost inclus într-o scrisoare oficială semnată de ministrul adjunct al Apărării, Bartosz Kownacki, transmisă pe 12 iulie 2017 șefului Defense Cooperation Agency DSCA – Agenția pentru Cooperare în Apărare. Un paragraf al scrisorii, subliniat cu caractere îngroșate, spune că „transferul celor 12 tehnologii marcate drept necesare potrivit legislației poloneze, are un impact esențial asupra semnării Scrisorii de Ofertă și Acceptare (LOA) de către Guvernul Republicii Polonia. Neîndeplinirea acestui angajament va avea ca efect respingerea ofertei privind offset-ul, care va atrage la rândul său oprirea procedurilor pentru obținerea sistemului Wisla Patriot. În continuare, Bartosz Kownacki solicită SUA "un răspuns cât mai curând posibil".

Mai simplu? Americanii încearcă să vândă Poloniei rachete Patriot de generaţie mai veche, iar polonezii refuză acest lucru. Mai mult, ei au negociat şi un posibil offset pentru banii cheltuiţi, spre deosebire de România. Offset-ul reprezintă un mecanism care permite ţărilor care cumpără armament să ceară o compensaţie în schimbul acelor bani cheltuiţi, compensaţie care, de regulă, se traduce prin producţia locală a echipamentelor, generând, astfel, locuri de muncă, salarii, taxe la bugetul acelei ţări şi modernizare tehnologică a capacităţii sale de apărare.

În cazul României, offset-ul este zero, pentru achiziţii de miliarde de euro. Adică zero lei întorşi în economia românească. Încă o deosebire între România şi Polonia este faptul că, în timp ce Polonia negociază dur cu SUA încă din 2014, România a decis, brusc, că vrea rachete Patriot. Ministerul Apărării scria, într-un memorandum, că intenţionează să cumpere şapte sisteme de rachete cu bătaie mare, patru pentru forţele aeriene şi trei pentru cele terestre, cu un cost de patru miliarde de euro. De asemenea, un program de apărare anti-aeriană pe rază scurtă şi foarte scurtă (SHORAD şi VSHORAD) urmează să ne coste 2,1 miliarde de euro, pentru 21 de sisteme. Prima etapă viza doar componentele SHORAD şi urma să coste 1,37 miliarde de euro. Programul de înzestrare urma să coste 9,37 miliarde de euro în total. După apariţia acestui memorandum, însă, brusc, şeful Statului Major spunea, într-o conferinţă de presă, că România vrea să cumpere sistemul de rachete Patriot, fără să existe dezbatere publică, discuţii sau cereri de oferte de la diverse firme, şi fără detalii privind aceste achiziţii. Lipsă totală de transparenţă şi încredinţare directă, spre deosebire de Polonia, care face achiziţii transparente şi urmăreşte interesul naţional.

Ce face Bulgaria cu banii săi

Bulgaria tocmai a anunţat că intenţionează să cumpere două corvete, şi negociază cu Naval Group, o companie franceză. Corvetele ar urma să fie dotate cu rachete MBDA (o companie europeană producătoare de rachete, formată printr-o fuziune între Aerospatiale-Matra Missiles din Franţa, Alenia Marconi Systems din Italia şi Bae Dynamics din Anglia în decembrie 2001).
În acelaşi timp, Bulgaria încearcă să cumpere avioane de vânătoare, şi ia în calcul în egală măsură Gripen (Suedia), F-16 americane (din Portugalia) sau Eurofighter.
Din nou, putem observa, ca mod de lucru, o cântărire atentă a ofertelor şi a beneficiilor aduse în schimbul banilor cheltuiţi. Ca idee, România nu a avut nicio ezitare şi a cumpărat exclusiv avioane americane F-16.

Ce spun analiştii militari şi experţii în relaţii externe

ECONOMICA.NET a discutat cu mai mulţi experţi în relaţii externe şi analişti militari despre achiziţiile anunţate şi despre oportunitatea acestora. Din răspunsurile de mai jos se desprinde un tablou nu tocmai roz: suntem colonie americană pentru că, pur şi simplu, nu suntem în stare de altceva. Cumpărăm exclusiv de la americani pentru că nu suntem în stare să dezvoltăm relaţii cu partenerii UE, şi nu ştim să negociem sau să fim partener, nu slugă, pentru că avem o gravă criză de administraţie şi putere de decizie la nivel naţional. În plus, avem de-a face şi cu o situaţie periculoasă: achiziţiile de echipamente militare sunt, parţial, la liberul arbitru sau bunul plac al factorilor politici, şi nu ţin cont, neapărat, de necesităţi sau de beneficiile obţinute în schimb.

Oana Popescu, analist politic şi expert în relaţii internaţionale: Avem o problemă majoră cu capacitatea administrativă şi de decizie

„Domeniul achiziţiilor de echipament militar este unul foarte diferit de oricare altul pentru noi, în România. Noi nu avem alţi parteneri cu adevărat strategici / de aceeaşi importanţă în domeniul securităţii în afară de cei americani. Asta şi din motive geopolitice, şi pentru că nu am fost în stare să dezvoltăm relaţii bazate pe încredere reciprocă si reciproc avantajoase între noi şi alţi parteneri, spre exemplu Franţa sau Germania. Iar în relaţia cu SUA noi nu am avut niciodată o poziţie de negociere, pentru că e o relaţie profund inegală, iar noi nu am investit în apărare suficient cât să contrabalansăm asta. Partenerii au venit cu bază militară, ceva pe care Polonia a fost invidioasă – boots on the ground, au instalat un scut antirachetă, noi practic am pus doar terenul. Am trimis trupe în teatrele de operaţiuni, suntem excelenţi aliaţi, dar nu am făcut investiţii. Sigur că acum achiziţiile se fac în alţi termeni, iar noi avem, din păcate, o problemă majoră cu capacitatea administrativă şi decizională pentru a produce poziţii de negociere puternice. Avem o oarecare capacitate diplomatică, ceea ce ne permite, uneori, să identificăm oportunităţi. Spre exemplu, preşedintele Iohannis s-a dus la Varşovia, la Summitul celor Trei Mări – de notat că una dintre ele este Marea Neagră –, care propune o dimensiune economică a securităţii, abia când a aflat că participă şi Donald Trump. Şi aici am fost împinşi de la spate de americani, deşi ne-am tot plâns că vrem prezenţă la Marea Neagră. Iniţiativa a fost lansată de Polonia şi Croaţia, iar acum vom găzdui şi noi summitul de anul viitor. Ce vreau să spun e că da, în general americanii au tras de noi când a fost vorba de oportunităţi, iar ei gândesc în termeni tranzacţionali, sunt foarte practici, iar nouă ne lipseşte capacitatea de a gândi la fel", ne-a declarat Oana Popescu, analist politic şi expert în relaţii internaţionale, fost secretar de stat pentru Afaceri Europene, co-fondator şi director al centrului Global Focus.

Claudiu Degeratu, expert în securitate naţională şi internaţională: Nu poţi să cumperi rachete Patriot de patru miliarde şi să faci offset de două-trei miliarde cu conserve de Topoloveni

„În general vorbind, sistemul nostru de achiziție este greoi, nereformat. Funcționează ușor când vorbim de contracte G2G. Adică acele contracte între Guverne. De exemplu F16. Pentru contracte cu firme, offset-ul nu merge, pentru ca firma străină ar trebui să cumpere de la noi ceva într-un procent din contractul încheiat cu guvernul român. Dar noi niciodată nu am reușit să stabilim un offset, pentru că firma străină cere produse cu un nivel ridicat tehnologic, și noi nu putem asigura. Adică nu ne înțelegem pe offset. Nu poți să cumperi rachete Patriot de patru miliarde și să închei cu ei contract de offset de două-trei miliarde (adică un procent 50-80%) cu conserve de Topoloveni. Din această cauză Patriot se cumpără pe o lege specială, aşa a declarat ministrul Ţuţuianu", ne-a precizat Claudiu Degeratu, expert în securitate națională și internațională. Acesta a lucrat 13 ani în domeniul politicii de apărare și planificare la Ministerul Apărării Naționale, iar în perioada 2006-2009 a ocupat funcția de șef al Secțiunii de Apărare din cadrul Delegației Permanente a României la NATO, Bruxelles.
Întrebat dacă ar exista alternative la nivel tehnic la achiziţiile anunţate, expertul ne-a precizat că „tehnic există mereu alternative. Problema este că o decizie guvernamentală trebuie să ţină seama de alternative politice, financiare, tehnice etc. Dacă prioritatea este politică și nu tehnică – atunci veți înțelege".

Hari Bucur-Marcu, expert internațional în probleme de politici de apărare națională: Un melanj între soluţii europene şi americane este ideal, dar noi suntem încă tributari liberului arbitru şi chefului unora şi altora

La rândul său, Hari Bucur-Marcu, doctor în ştiinţe militare, ofiţer de aviaţie şi fost şef al Serviciului Strategii de Apărare, la Statul Major General, J-5, şi care în perioada 1990 -2003 a fost responsabil de (sau implicat în) reforma Armatei României, cu deosebire în relația cu NATO, cavaler al Ordinului Național „Pentru merit", în recunoașterea contribuției sale la integrarea României în NATO, consideră că „în România, sistemul de achiziţii de echipamente militare este instituţionalizat doar parţial".
„În toată lumea civilizată, şi aici vorbesc în particular despre Occident, sistemul de achiziţii de armament este complet instituţionalizat din două motive: primul, pentru a obţine cel mai bun rezultat de banii plătiţi, şi al doilea, să fie un sistem care garantează că funcţionează împotriva oricărui inamic. În mod normal, aceste achiziţii nu se fac după bunul plac, nici să faci frumos în faţa unei puteri străine, nu se fac pentru partid, nu mai vorbesc despre eventualele avantaje personale ale achiziţiei. Ei bine, la noi nu s-a instituţionalizat complet. Ca dovadă, când se face un program de achiziţii pe 10 ani, în care nu se include factorul financiar de achiziţii, şi ajunge să fie returnat din prima fază de avizare, despre ce discutăm? Când sunt puşi să se ocupe de lucruri de siguranţă naţională oameni care nu se pricep la asta, atunci analiza mea spune că sistemul de achiziţii în România este doar parţial echilibrat, nu s-au inclus încă părţile corecte şi ne putem aştepta oricând ca furnizorul să fie ales pe criterii aleatorii, nu după cele corecte, numite de mine mai sus", a declarat Hari Bucur-Marcu.

De asemenea, expertul ne-a mai precizat că „bulgarii stau puţin mai bine decât noi, îi cunosc pe cei care au instituţionalizat sistemul de achiziţii la ei, am lucrat împreună, iar polonezii sunt de şcoală americană, au transparenţă totală în achiziţii. Ideal ar fi un melanj între soluţii din Europa şi SUA, exact cum fac vecinii. Au un sistem de offset bine pus la punct, au şi o industrie proprie de apărare. Noi în privinţa asta suntem oarecum descoperiţi din punct de vedere al regulilor, instrucţiunilor, sistemelor, procedurilor – pentru că asta înseamnă instituţionalizare. Noi suntem încă tributari liberului arbitru şi chefului unora şi altora".

Un scurt istoric al României în NATO

Statul român s-a orientat către NATO imediat după Revoluţie, iniţiind relaţii diplomatice încă din 1990. În 1993, preşedintele Ion Iliescu a trimis secretarului general al NATO solicitarea oficială de aderare. România a fost primită în NATO în 2004, după o primă încercare eşuată în 1997.

Militarii români au început să participe la operaţiuni NATO încă din 1996-1997, în Bosnia şi Albania, iar în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 România s-a alăturat, ca aliat de facto al NATO, coaliţiei internaţionale pentru lupta împotriva terorismului. Au urmat războaiele din Afganistan şi Irak.

De la aderarea la NATO, România a respectat angajamentul de a cheltui anual pentru Apărare cel puţin 2% din PIB doar în 2004 şi 2005. Minimul a fost atins în anii de după criza financiară, bugetul Apărării ajungând în 2012 la doar 1,2% din PIB. La nivelul anului 2016, doar cinci din cele 28 de state NATO au alocat minimum 2% din PIB pentru Apărare.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat încă de la începutul mandatului că majoritatea ţărilor membre NATO nu cheltuiesc suficient pentru apărare. "Don’t pay their fair share" a fost expresia folosită în mai multe rânduri de liderul de la Washington: nu plătesc corect cât ar trebui pentru propria apărare.

După summit-ul NATO de la Bruxelles din luna mai, unde Trump a lansat cele mai dure avertismente de până acum privind bugetele pentru apărare, a urmat vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Washington, unde cei doi lideri au avut mai multe întrevederi şi au susţinut o conferinţă de presă comună.

La scurt timp după vizita lui Iohannis în SUA, Departamentul de Stat american şi-a dat acordul de principiu pentru vânzarea, către România, de sisteme de rachete Patriot dezvoltate de Raytheon Corp., contract estimat la 3,9 miliarde de dolari. Ulterior, a fost aprobată o a doua achiziţie, de rachete de artilerie produse de Lockheed Martin, estimată la 1,25 miliarde de dolari, iar Guvernul a semnat o scrisoare de intenţie pentru achiziţionarea de elicoptere de atac produse de Bell Helicopter.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a anunţat, la începutul lunii august, că a discutat cu reprezentanţii companiei americane General Dynamics pentru înfiinţarea, până la finalul anului, a unei companii mixte, care să producă vehicule militare în România începând cu vara anului 2018.

La finalul lunii martie, ministrul Economiei de atunci, Mihai Tudose, s-a întâlnit miercuri cu delegaţiile companiilor General Dynamics, Bell Helicopter şi Boeing. Proiectele avute în vedere sunt posibile colaborări în industria de apărare. Companiile au de altfel deja colaborări cu IAR Braşov şi Romaero.

General Dynamics este un producător american de vehicule militare, printre care tancuri uşoare şi alte vehicule blindate. România ar putea produce, cel mai probabil, transportorul blindat Piranha 3.