Ultima oră

România merge la SUMMITUL NATO pentru a afla răspunsul la marea întrebare a momentului: CE FACEM CU RUSIA?

Negocierile la NATO sunt însă încinse, iar o decizie consensuală nu pare sigură, pentru că nu toate membrele văd agresiunea Rusiei ca pe prioritatea numărul 1. Gândul vă prezintă o analiză a principalelor subiecte de pe agenda reuniunii Alianţei Nord-Atlantice de săptămâna viitoare, cu accent pe rolul României într-un NATO forţat să se adapteze la noile politici agresive ale Rusiei.
 
Reuniunea Alianţei Nord-Atlantice, care va avea loc în 4 şi 5 septembrie în Ţara Galilor, va pune pe masă mai multe subiecte, de la încheierea misiunii ISAF în Afganistan, la ameninţările din Africa de Nord (imigraţie, terorism), Irak şi Siria (ISIS), până la accentuarea politicii uşilor deschise către parteneri precum Ucraina, Libia, Georgia, Moldova (care să aibă acces mult mai uşor la exerciţiile şi capabilităţile militare ale Alianţei) şi către potenţialii candidaţi NATO (Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Muntenegru) care trebuie ţinuţi aproape, fără însă a le oferi o perspectivă clară acestor state care sunt departe de a corespunde rigorilor NATO.

Cele mai importante subiecte de pe agenda din Ţara Galilor se vor roti însă în jurul crizei provocate de Rusia în Ucraina şi la modul în care NATO reacţionează faţă de această realitate, despre care mulţi oficiali ai Alianţei recunosc că le este greu să ghicească către ce deznodământ se îndreaptă, pentru că raţionamentele lui Vladimir Putin sunt caracterizate tocmai de lipsa lor de raţionalitate.

Polonia şi ţările baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) sunt cele mai vocale aliate care cer NATO şi cu precădere SUA să îşi sporească prezenţa militară pe teritoriul lor, pentru a descuraja şi contracara o eventuală agresiune rusească de tipul celei din Ucraina. Totuşi, granzii Alianţei, inclusiv SUA, sunt rezervaţi: nu vor exista baze şi capabilităţi militare suplimentare, stabilite permanent pe flancul estic al NATO, pentru că asta ar stârni şi mai tare Rusia, ci în schimb se va merge pe aceeaşi filosofie a rotaţiei de trupe, prin exerciţii şi antrenamente comune, care însă va fi intensificată şi va deveni regulă permanentă la NATO. Locul României în tot acest scenariu este unul foarte important şi va privi în primul rând descurajarea Rusiei la Marea Neagră, accentul picând deci pe capabilităţile navale şi aeriene şi abia apoi pe cele terestre. România va avea o mare responsabilitate pentru a împiedica, cu sprijinul întregii Alianţe, ca Marea Neagră să nu devină un loc în care Moscova face ce vrea.

Trei sunt subiectele fierbinţi la Summitul NATO: măsurile de reasigurare, planul de acţiune (Readiness Action Plan) şi banii pentru apărare. Totul stă însă sub semnul unui dicton foarte valabil la NATO pentru modul în care funcţionează Alianţa, şi anume definiţia ironică dată consensului: este acel moment când toată lumea este în mod egal nemulţumită.

Măsurile de reasigurare. Nu vor exista capabilităţi şi baze suplimentare în Est, ci doar intensificarea celor deja existente

Un subiect este extinderea în 2015 şi instituţionalizarea măsurilor de reasigurare luate deja de aliaţi în Europa Centrală şi de Est ca replică la agresiunea Rusiei în Ucraina. Menirea acestor măsuri este să descurajeze Rusia să încerce aceeaşi mişcare în vreun stat membru NATO (este vorba despre exerciţiile şi antrenamentele comune, precum şi de capabilităţile militare care, după criza din Crimeea, din primăvară, au fost poziţionate intens în Polonia, ţările baltice, România şi Bulgaria – avioane în ţările baltice, nave de război în Marea Neagră, 4 batalioane de militari americani, etc.).

„SUA vor să extindă măsurile de reasigurare în 2015 şi să aibă un Plan de Acţiune pe termen mediu şi lung. Vrem să îmbunătăţim infrastructura bazelor militare existente în aşa-numitele ţări din prima linie – balticele, Polonia, România, Bulgaria, pentru a putea să avem exerciţii şi antrenamente comune mult mai accesibile. De asemenea, vrem să prepoziţionăm unele capabilităţi şi echipamente acolo, pentru o prezenţă NATO mai puternică în regiune. Noi (SUA) suntem angajaţi bilateral, însă ar fi o reasigurare şi mai puternică dacă ar veni din partea NATO ca întreg şi de aceea lucrăm la Planul de Acţiune”, a declarat pentru gândul un oficial al Guvernului SUA.

Imediat după criza din Crimeea, din primăvară, NATO a implementat un set de măsuri de reasigurare care au vizat statele aliate învecinate sau apropiate de Rusia – balticele, Polonia, România şi Bulgaria. A fost vorba despre forţe de infanterie, navale şi aeriene trimise în aceste locaţii, atât de SUA cât şi de către alţi aliaţi (Canada, Germania spre exemplu) care s-au angajat, printr-un sistem de rotaţie, în exerciţii şi antrenamente comune cu armatele acestor ţări de flanc (în Marea Neagră s-a aflat permanent cel puţin o navă de război americană, una intra şi alta ieşea, aeronavele de luptă canadiene au venit pentru exerciţii de luptă în România, acum cele britanice se află în Bulgaria, deci niciodată un anumit contingent nu staţionează prea mult în acelaşi loc, pentru a nu da impresia de permanenţă).

Acum, Polonia şi ţările baltice în special susţin vehement în cadrul NATO că este nevoie de o prezenţă şi mai mare pe teritoriile lor de trupe şi capabilităţi militare NATO. Totuşi, marile puteri NATO sunt sceptice. Americanii şi alte puteri europene vor să realizeze acest lucru prin intensificarea măsurilor deja existente şi prin implementarea unui Plan de Acţiune, care nu implică noi baze militare în Estul Europei, ci doar îmbunătăţirea forţei de reacţie şi dovedirea în faţa Rusiei că forţa militară şi voinţa politică există, în cazul unei agresiuni. De altfel, filosofia americană pe acest subiect a fost expusă foarte nuanţat de Robert G. Bell, reprezentantul Secretarului Apărării SUA în Europa şi consilier al Misiunii SUA la NATO, şi se bazează pe descurajare, nu pe principiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Citeşte şi Oficial SUA, despre ameninţarea Rusiei asupra Europei: „Este adversarul atât de nesăbuit, încât să se ciocnească cu o forţă militară a NATO?”

Bell a explicat, într-o întâlnire la care gândul a luat parte, că nu dimensiunea acestor forţe de reasigurare contează, ci faptul că Rusia ştie că dacă intră într-un stat membru NATO şi în conflict cu aceste trupe, declanşează o confruntare cu întreg NATO. „Este adversarul atât de nesăbuit, încât să se ciocnească cu o forţă militară a NATO?”, s-a întrebat Bell, dând de înţeles că aliaţii se bazează totuşi pe o brumă de raţiune în birourile de la Kremlin.

Totuşi, părerile în Alianţă sunt împărţite: în timp ce est-europenii, balticele şi polonezii, păţiţi de atâtea ori cu ruşii, nu se mai bazează pe acţiuni raţionale de la Moscova, în lumina evoluţiilor din ultimii ani (Georgia, Crimeea, estul Ucrainei), americanii consideră că un scenariu de tipul „tancuri ruseşti în Polonia” nu se va întâmpla.

O altă dezbatere aprinsă în Alianţă, pe această temă, este cine plăteşte pentru toate aceste mişcări de capabilităţi către Est. Aşa numita „centură a uleiului de măsline”, formată din Italia, Portugalia, Spania sau Grecia, nu are absolut niciun interes să bage bani în aşa ceva, pentru că pentru aceste state ameninţarea Rusiei este un lucru intangibil, incert şi care nu le priveşte direct. Pentru ele, ameninţările de securitate nu vin dinspre Rusia, ci dinspre Africa de Nord şi constau în terorism, trafic de armament şi de droguri, imigraţie ilegală masivă. Invers, ţările din Centru şi Est, inclusiv România, nu pun bază pe ajutorul militar al acestor ţări, în cazul unei agresiuni a Rusiei. Ele vor să ştie dacă SUA sunt cu ei sau nu şi asta este tot ce contează.

De aceea este posibil ca, în cazul cel mai probabil în care nu se va ajunge la un consens la acest summit, în ce priveşte sporirea şi permanentizarea măsurilor de reasigurare pe flancul estic, lucrurile să se rezolve pe baza unor tratate bilaterale cu SUA sau cu alte puteri aliate.

Unde stă România la masa planurilor NATO: se vorbeşte despre o mare responsabilitate

Chiar dacă se numără printre ţările situate pe flancul estic al NATO, în proximitatea Rusiei, România nu este la fel de vocală ca Polonia sau ţările baltice în a cere NATO şi SUA să trimită trupe şi capabilităţi, cu orice preţ, pe teritoriul ei. Este poate şi o urmare a faptului că România are un tratat bilateral solid cu SUA, ceea ce este implicit o legătură extrem de puternică cu centrul de putere al NATO. În teren, asta se măsoară prin amplasarea interceptoarelor antirachetă la Deveselu şi prin transformarea bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu în punct nodal de tranzit al forţelor americane şi ale ISAF din Afganistan. Doar prin aceste două capabilităţi militare, România are asigurată o forţă de descurajare importantă în faţa Rusiei.

Faptul că nu este atât de vocală ca alte ţări în această problemă nu înseamnă însă că România este lăsată în plan secund, când vine vorba despre măsurile de reasigurare faţă de Rusia. Cel mai important atu al României în cadrul NATO este poziţionarea sa geografică. Din punct de vedere tactic şi geostrategic, România ocupă un loc extrem de important la Marea Neagră, iar eforturile NATO se vor concentra aici în special pe exerciţii şi antrenamente comune cu forţele navale, dar şi cu cele aeriene şi terestre. Accentul va fi însă pus în special pe capabilităţile navale, pentru că Alianţa vrea să se asigure că Marea Neagră nu intră sub influenţa totală a Rusiei, care acum are o poziţie foarte puternică la Sevastopol, în Crimeea.

În Alianţă, se vorbeşte despre o mare responsabilitate care va sta pe umerii forţelor armate ale României şi despre un viitor foarte plin pentru acestea, în ce priveşte eforturile de descurajare a Rusiei la Marea Neagră. Totodată, România este privită cu ochi buni pentru că încearcă să îşi aducă contribuţia, aşa cum poate, la întărirea capabilităţilor de apărare comune ale NATO – iar faptul că a fost semnat în sfârşit contractul de achiziţie a avioanelor F-16 din Portugalia este un mare plus, ca şi contribuţia României în sistemele de supraveghere ale NATO – AWACS şi AGS. Creşterea bugetului României pentru Apărare în 2014 a fost de asemenea un semnal apreciat în cadrul NATO.

Planul de Acţiune şi războiul hibrid practicat de Rusia

Al doilea subiect fierbinte de pe agenda summitului NATO este punerea la punct, deocamdată la nivel politic, a unui Plan de Acţiune (Readiness Action Plan) care să îmbunătăţească capacitatea de reacţie a NATO în cazul unei agresiuni de tip Rusia-Ucraina, considerată un tip de război hibrid, în care armele convenţionale nu mai sunt singurele instrumente folosite, ci la ele se adaugă presiunile economice, propaganda prin presă sau pe internet, atacurile cibernetice sau folosirea de terţi pentru a menţine un conflict aprins – „oamenii în verde” care s-au transformat peste noapte în separatişti proruşi din estul Ucrainei, deşi ei trecuseră graniţa din Rusia şi erau înarmaţi până în dinţi cu armament rusesc. În faţa acestei noi provocări conturate de Rusia, oficiali ai NATO recunosc că Alianţa nu este destul de pregătită, că reacţionează cu întârziere, iar asta în primul rând pentru că toate deciziile se iau la nivel politic, prin consensul celor 28 de membri.

„Reacţia NATO la războiul hibrid, de tipul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, nu ţine de partea militară a Alianţei, ci de partea politică. Nu este nevoie de noi tipuri de armată sau de noi feluri de antrenamente, e nevoie doar de o decizie politică”, a explicat pentru gândul un oficial militar NATO.

Deşi există voci care pun acest lucru în discuţie, Alianţa nu va lua în calcul la acest summit o rescriere a Tratatului NATO, în special a Articolului 5, considerând că nu este nevoie de aşa ceva. În schimb, se va schimba modul în care Tratatul NATO este interpretat în conceptul strategic al Alianţei, existând oficiali care recunosc că cel mai mare minus este acela că nu există o prioritizare între apărarea colectivă, managementul crizelor de tip Afganistan, Libia, Balcani sau Ucraina, şi securitatea prin cooperare instituţională, cu organisme ca UE, ONU, OSCE şi altele.

Această schimbare de perspectivă o constituie Planul de Acţiune, pe care liderii NATO speră să îl adopte în Ţara Galilor. „Nu este o furtună, este o schimbare climatică” este o formulă valabilă la NATO, despre haosul creat de Rusia în Europa, iar acest lucru înseamnă că întreaga arhitectură de securitate a Europei trebuie să se schimbe, pentru că lumea şi-a dat seama că, în cazul unei agresiuni de tip rusesc, nu mai este timp pentru măsuri de reasigurare şi alţi paşi preliminari. Lucrurile se întâmplă rapid şi nu pot fi contracarate decât în timp real, iar Rusia a arătat că a făcut ce a vrut cu Crimeea şi, mai mult sau mai puţin, cu estul Ucrainei, sancţiunile europene şi americane venind abia ulterior.

„Mai întâi, trebuie să consolidăm paşii pe care deja i-am făcut pentru a asigura securitatea aliaţilor NATO, spre a le face sustenabile pe termen lung. În al doilea rând, avem nevoie de prezenţa forţelor NATO în Europa de Est atât timp cât este necesar; de strângerea şi împărtăşirea mai bună de informaţii; de panuri mai bune de apărare; şi de un program extins de antrenament cu mai multe exerciţii, de mai multe tipuri, în mai multe locuri, mai des. În al treilea rând, trebuie să îmbunătăţim elementele capabilităţilor noastre de reacţie rapidă, Forţa NATO de Reacţie, ca să le facem capabile să fie trimise şi mai rapid şi să fie trimise la primul semn că se întâmplă ceva, înainte să erupă un conflict. Viteza este esenţială pentru a descuraja ameninţări bruşte la graniţele NATO. De asemenea trebuie să prepoziţionăm echipamente şi provizii, pentru ca trupele să poată fi transportate uşor, dar să lovească puternic, dacă este nevoie”, au făcut cel mai bun rezumat al preocupărilor NATO în acest sens secretarul general Hans Fogh Rasmussen şi comandantul trupelor aliate din Europa, generalul Philip Breedlove, într-un editorial semnat în comun în Wall Street Journal şi intitulat „Un NATO pentru o lume periculoasă”.

Al treilea subiect fierbinte din Ţara Galilor vine în susţinerea celorlalte două şi se referă la bani. Americanii sunt extrem de deranjaţi de faptul că europenii nu îşi dublează vorbele prin fapte şi nu pun banul pe masă, aşa cum o fac SUA. „Am ajuns să ne pese nouă mai mult de securitatea Europei decât le pasă europenilor” sau „Vom fi mereu acolo pentru voi în ce priveşte Articolul 5, dar nu vrem ca securitatea Europei să însemne mai mult pentru noi decât înseamnă pentru voi” sunt formule care apar des pe buzele oficialilor americani, atât la Washington, cât şi la Bruxelles. Motivul este că Alianţa funcţionează, ca dintotdeauna de altfel, ca una cu două viteze – SUA şi câteva puteri europene trag tare, restul mai încet sau deloc, iar acest lucru a ajuns să fie aproape de netolerat pentru Washington.

De aceea, la acest summit se va încerca obţinerea unui consens sau măcar a unui acord între o parte din membre, ca 2% din PIB pentru bugetul Apărării naţionale şi 20% din acest buget pentru achiziţiile de capabilităţi militare să devină o ţintă asumată într-un anumit cadru temporal – 10 ani de exemplu. Şansele ca NATO să adopte un document în acest sens, prin consens la nivelul întregii Alianţe, sunt sub semnul întrebării, însă presiunea SUA va fi foarte puternică pe acest subiect. Pe de altă parte, există critici care susţin că această ţintă de 2% este scoasă din burtă şi că fixarea unor astfel de ţinte nu este inteligentă, pentru că nu se va ajunge niciodată la un acord între toate cele 28 de membre.

O altă dezbatere aprinsă în legătură cu poziţionarea faţă de Rusia şi chestiunea financiară este cea privitoare la statele NATO care au relaţii comerciale puternice cu Rusia şi au astfel o problemă în a lua o poziţie anti-rusească. Unele pun problema în termenii unor compensaţii pe care ar fi îndreptăţiţi să le primească în schimbul adoptării unei astfel de poziţii, lucru dezavuat de aliaţi precum americanii sau britanicii.

Sursa: gandul.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *