Astăzi 23 Iulie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 12:38
Abonamente

Moldova 3 Mai 2016, ora 10:44    Din editia print

„DODON, ARATĂ CERERILE!”„România poate, în cel mai bun caz, să le retragă cetățenia unor astfel de comedianți”

Marime Font

Intelectualii din RM, stabiliți în România, consideră că Bucureștiul ar trebui să le retragă cetățenia română deputaților PSRM.


Vasile Ernu este de părere că socialiștii din RM nu sunt de stânga și mesajele lor nu sunt credibile, Mitoș Micleușanu crede că aceștia își bat joc de oameni, iar Mihai Vakulovski caută explicații pentru bădărănia lui Dodon. Cei trei scriitori cred că România ar trebui să le retragă cetățenia deputaților PSRM. Numai Pavel Stratan nu știe ce să zică…

Mitoș Micleușanu, scriitor, București:

„Este un primitivism tipic de comportament postsovietic retardat”



Dodon a vrut să ucidă doi iepuri, dar genul ăsta de campanie dodonovistă este din Evul Mediu. Bineînțeles că ei mizează mai întâi pe oamenii disperați, superamărâți, care nici nu înțeleg pe ce lume trăiesc. Dar cum să renunțe socialiștii la cetățenie? E absurd, căci ei își fac interesele mai departe. De fapt, să vorbim despre campanii de dodonovism mincinos ar fi un fel de pleonasm. Sunt chestiuni atât de clare, atât de limpezi, încât pe oamenii care cât de cât înțeleg ce se întâmplă n-ar trebui să-i mire. După ce rușii au avut grijă să ne ocupe strategic pe toate planurile, au avut cadre suficiente la noi: oameni, politicieni și afaceriști incapabili să înțeleagă în perspectivă care vor fi consecințele trădărilor lor, RM rămâne paralizată și nu mai are credibilitate nici pentru UE.


Pe mine cel mai tare mă amuză genul de promisiuni ca cel dodonovist. Cui, dracu, îl faci? În ce context a promis el că socialiștii o să renunțe la cetățenie? Este un fel de patriotism pe dos sau un fel de aberație. Prin urmare, dodonovistul mizează pe genul de oameni care, pe de o parte, îs un fel de patrioți „promoldoveni”, dar, pe de altă parte, nu înțeleg nimic până la un anumit nivel.

Comportamentul dodonoviștilor cu cetățenie română, după ce Batrâncea a rupt harta României, e destul de logic și de înțeles. Este o dualitate perversă. Ei profită de cetățenia română, pe care o au toți oamenii, începând cu Plahotniuc și terminând cu studenții. Și atitudinea lor este un primitivism tipic de comportament postsovietic retardat. Un fel de retard parțial jucat, pentru că ei nici nu-s proști. Eu de multe ori mă întreb în ce măsură oamenii ăștia cu adevărat înțeleg ce anume joacă ei. Din punctul meu de vedere, ei îs pioni și clasa politică din RM e foarte impregnată. Cu siguranță că securitatea și rusă, și cea americană lucrează bine, iar ăștia, înțelegând că la nivel informațional există control, fiind niște firi fricoase, intră în toate horele.

Ce e de făcut? Corect ar fi să le fie retrase cetățeniile, dar să existe și o inițiativă în acest sens. Dar, totodată, chestia asta poate fi înțeleasă și ca maimuțăreală stupidă, pentru care România poate că n-are timp pur și simplu. E foarte posibil ca aceasta să fie ultima grijă pentru România. Depinde în ce tabără te situezi. Dacă ești pragmatic, poți să treci cu vederea chestiile astea, dar dacă ai un spirit de pedanterie diplomatică, lucrurile trebuie taxate și pedepsite.

S-ar putea demara o campanie și în privința condamnării lor pentru înaltă trădare, însă de la lansarea unei campanii până la atingerea unui rezultat nu e atât de ușor de ajuns. Noi pornim multe lucruri, pe care apoi le dezumflăm, pentru că iarăși ne doboară grijile zilei de mâine. Desi, în ultimă instanță, nu cred că astăzi situația e de asemenea natură, încât acuzațiile de înaltă trădare să fie demarate de la ideea unei hărți rupte. Totuși, ar fi bine ca această chestiune să fie dezbătută și în cadrul unor emisiuni, precum și să fie blocat accesul dodonoviștilor în România și cetățeniile respectivilor.

Mihai Vakulovski, scriitor, Brașov:

„Trebuie amendați şi încarcerați, dacă rămân cetăţeni români”

Nu ştiu ce ar trebui să facă autorităţile de la Bucureşti în cazul unor acţiuni extremiste precum cea a lui Batrâncea. Trebuie să întrebaţi un avocat, nu un filolog. Mai întâi un avocat din RM (bădărănia a fost comisă în Parlamentul de la Chişinău), apoi – din România (dacă nenea extremistu’ e şi cetăţean român – obligatoriu). Părerea mea e că el și cei care l-au aplaudat trebuie amendați şi încarcerați, dacă rămân cetăţeni români, sau să li se retragă cetăţenia română; în acest caz nefiind vorba de libera exprimare sau de un performance artistic, ci de un act politic, într-un loc unde se (des)fac legi şi se hotărăşte soarta ţării. Dodon a spus că „le va da la cap românilor”? Ăsta e antrenorul echipei naționale de box a RM? Dacă da şi a spus-o înaintea unei confruntări cu echipa similară a României – îl înţeleg perfect, „îşi doreşte mai mult victoria”, cum spun oamenii din fotbalul românesc.

Vasile Ernu, scriitor, București:

„Socialiștii moldoveni nu au nicio treabă cu stânga”



Opinia mea e că Dodon e destul de oportunist în tot ce face. Este o poziționare foarte clară, cu toate că eu nu înțeleg ce mari avantaje au ei de la pașaport în acest context? Doar că pot să călătorescă și, în calitate de parlamentari, să rezolve unele probleme? E un paradox, adică e lipsă totală de coerență. Atâta timp cât ei folosesc discursul ăsta foarte antiromânesc și au pașaport românesc (nu e o problemă să ai un discurs antiromânesc, nici antirusesc ș.a.m.d.), mi se pare o chestie incoerentă. Și aici este vorba despre partea morală. Fiindcă nu poți fi antirus cu cetățenie rusească sau antiromân cu cetățenie românească.

Dodon a mizat pe prostia electoratului, pentru că în RM lucrurile sunt destul de clare. Propaganda este atât de ieftină, încât lucrurile par a fi mult mai vulgare la capitolul ăsta. Oamenii vin la putere și, în două luni, ai impresia că au uitat tot ce au promis.

Faptul că românii din PSRM au aplaudat când Batrâncea a rupt harta seamănă cu un joc comico-tragic. E clar că RM nu poate face nimic în acest sens, dar nici România nu poate face nimic, deși, în cel mai bun caz, ea poate să le retragă cetățenia unor astfel de comedianți. E clar că e o presiune de propagandă ieftină, adică a rupt harta unui stat, ca ce? Înțeleg subtextul în cazul României și a relațiilor româno-moldovenești, și a discursului ăsta naționalist sau antinaționalist și, dar e absurdă situația. Pe de altă parte, faptul că, în momentul în care avem de câștigat ceva profit, uităm de discursul nostru anti, ni-l arată participarea lui Batrâncea în comisia de prietenie moldo-română. Probabil și statul român ar trebui să fie mai atent. Pot face și retrageri, numai că nu este atât de simplu. Sunt niște condiții din punct de vedere legal și legislativ. .

Mie mi se pare că socialiștii moldoveni sunt niște băieți lipsiți de scrupule. Mai ales că eu, ca om de stânga, când îi văd, spun că ei nu au nicio treabă cu stânga, deoarece conținutul lor este foarte clar. Este un tip de discurs naționalist, moldovenist, de business, dar cam puține lucruri am auzit de la ei despre conținutul a ceea ce înseamnă proiecte de stânga. Dar, mă rog, în Moldova etichetele astea nu au conținut atât de serios, la fel ca și în România.

Pavel Stratan, interpret, București:

„Dacă puteți, să-mi dați vreo întrebare legată cu muzica”



Dacă se poate să-mi dați vreo întrebare pe tema muzicii, cu plăcere vă răspund. Dar nu mă întrebați, vă rog, despre politică și de altcineva. Eu nu pot să răspund la întrebări care nu-s legate de mine. Alte întrebări aveți?

TIMPUL a lansat campania „DODON, ARATĂ CERERILE!”

Amintim că, pe 15 aprilie 2016, TIMPUL a lansat campania DODON, ARATĂ CERERILE!, prin care își propune să-l convingă pe Igor Dodon să se țină de cuvânt, după ce a promis că ne va prezenta cererile prin care deputații socialiști au renunțat la cetățenia României. Totodată, solicităm autorităților de la București să le retragă cetățenia următorilor parlamentari:

Adrian Lebedinschi 
Radu Mudreac
Corneliu Furculiță
Alla Dolință
Anatolie Labuneț
Ghenadie Mitriuc

Apărând interesele Rusiei în R. Moldova și având o atitudine batjocoritoare în raport cu România, acestora li se poate incrimina vina de înaltă trădare care, conform Codului Penal al României, înseamnă inclusiv „aservirea intereselor statului față de o putere străină”. Totodată, menționăm că în lista cetățenilor români figurează și persoane care poartă nume identice sau similare cu cele ale altor deputați socialiști, care pot fi verificate de către Ministerul Justiției de la București.

Este vorba de:

- Dodon Igor
- Neguță Andrei
- Țurcan Vladimir
- Bolea Vasile
- Sorocean Victor
- Novac Grigore
- Savva Oleg
- Batrîncea Vladimir

Cititorii care susțin această campanie pot adresa scrisori în acest sens lui Igor Dodon sau Guvernului de la București, care vor fi publicate în TIMPUL.

Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 09:29

Premierul Maia Sandu, președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), dar și co-președinte al Blocului ACUM, a anunțat, repetat, că la alegerile locale generale vor avea un candidat comun pentru Primăria Chișinău, împreună cu Platforma Demnitate și Adevăr.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 09:01

ATENȚIE / Alegerile locale NU POT FI ORGANIZATE în aceeași zi cu alegerile pentru circumscripțiile unde deputații și-au depus mandatul

ATENȚIE / Alegerile locale NU POT FI ORGANIZATE în aceeași zi cu alegerile pentru circumscripțiile unde deputații și-au depus mandatul

„Recomandarea e de a face aceste alegeri împreună cu alegeri locale noi, măcar pentru un pic de economie de bani, dar trebuie să facă", a menționat Valeriu Pașa, expert Watchdog.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 23 Iulie 2019, ora: 08:23

VESTE BUNĂ pentru partidele mici din R. Moldova - Pragul electoral ar putea fi coborât la 4%

VESTE BUNĂ pentru partidele mici din R. Moldova - Pragul electoral ar putea fi coborât la 4%

Un prag electoral de 4% pentru partidele politice, de 6% pentru blocurile electorale și de 1% pentru candidații independenți. Este concluzia participanților la audierile publice asupra proiectului privind anularea sistemului electoral mixt și revenirea la cel pe liste de partid, organizate...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 07:30

Prim-ministrul Maia Sandu va prezida mâine, 23 iulie, începând cu ora 07:30, şedinţa Cabinetului de miniştri. Proiectul ordinii de zi poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 23 Iulie 2019, ora: 07:16

Banca ungurească OTP a cumpărat Mobiasbancă cu 75 de milioane de euro

Banca ungurească OTP a cumpărat Mobiasbancă cu 75 de milioane de euro

Conform datelor de la Bursa de Valori a Moldovei, în data de 22 iulie 2019, au avut loc 2 tranzacții cu acțiunile Mobiasbancă Groupe Societe Generale.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 23 Iulie 2019, ora: 07:06

Horoscopul zilei de 23 iulie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 23 iulie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 23 iulie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 07:00

Igor Dodon la aproape 3 ani de mandat - 20 de promisiuni NEREALIZATE. Are o singură reușită - în favoarea prezenței canalelor ruse în R. Moldova

Igor Dodon la aproape 3 ani de mandat - 20 de promisiuni NEREALIZATE. Are o singură reușită - în favoarea prezenței canalelor ruse în R. Moldova

Proiectul deFacto este o platformă online, care vine să informeze alegătorii despre atribuțiile politicienilor aleși și cum sunt realizate promisiunile făcute de aceștia în campaniile electorale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 06:19

 Numai un militar din şapte a reuşit să ducă la bun sfârşit cursurile foarte dure ale primei promoţii a Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS), Vlădeni din judeţul Braşov.

( ) Citeşte tot articolul

Comentariu 23 Iulie 2019, ora: 00:48 de Silviu Tănase

Istoria unei fotografii trucate

Istoria unei fotografii trucate Din editia print

Liniștea onlinului de pe malurile Bâcului a fost tulburată de o poză unde Premierul Maia Sandu își ține discursul la ceremonia de investire a bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, pe fundalul drapelului rusesc. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 00:38

Un tânăr a murit după ce BMW-ul în care se află s-a izbit de un pilon. Automobilul a fost făcut zob.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 00:27

FOTO / Alexandru Dodon - ar fi fost implicat în MAFIA CĂRNII are un trecut DUBIOS și se afișează într-un costum sportiv al Federației Ruse

FOTO / Alexandru Dodon - ar fi fost implicat în MAFIA CĂRNII are un trecut DUBIOS și se afișează într-un costum sportiv al Federației Ruse Foto: Alexandru Dodon joacă biliard rusesc

Fratele mai mic al Președintelui Igor Dodon a revenit în atenția presei după ce portalul rus rbk.ru a dezvăluit că acesta face afaceri de milioane cu fiul Procurorului General al F. Ruse. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 00:15

FĂRĂ GEOPOLITICĂ? Dodon face un film despre „eliberarea de fascism” - Celebrarea ocupației sovietice este cel mai important eveniment din acest an

FĂRĂ GEOPOLITICĂ? Dodon face un film despre „eliberarea de fascism” - Celebrarea ocupației sovietice este cel mai important eveniment din acest an

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat, astăzi, o ședință de lucru a Comitetului organizatoric responsabil de pregătirea și desfășurarea acțiunilor dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de fascism.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 17:04

Ghenadie Văluța i-a donat lui Igor Dodon 50 de mii lei

Ghenadie Văluța i-a donat lui Igor Dodon 50 de mii lei

Preotul Ghenadie Valuță care a intrat din nou în vizorul opiniei publice după ce pe internet au fost postate imagini foto și video cum dânsul târa pe traseul spre Anenii Noi un câine legat de mașina sa, este unul dintre finanțatorii lui Igor Dodon. În timpul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 16:04

Ministra Justiției din Guvernul Sandu și-a cumpărat un Porsche de 51 de mii de euro (DOCUMENT)

Ministra Justiției din Guvernul Sandu și-a cumpărat un Porsche de 51 de mii de euro (DOCUMENT)

Declarația de averea a ministrei Justiției a apărut mai târziu în spațiul public, față de cea a colegilor săi din Guvernul condus de prim-ministra Maia Sandu. Potrivit documentului semnat la 19 iulie, Olesea Stamate a obținut anul trecut, împreună cu soțul său, un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 15:11

Gheorghe Mazurașu – noul parlamentar ales în circumscripția electorală „românească” din regiunea Cernăuți, Ucraina

Gheorghe Mazurașu – noul parlamentar ales în circumscripția electorală „românească” din regiunea Cernăuți, Ucraina

În data de 21 iulie a.c., Gheorghe Mazurașu, reprezentantul partidului pro-prezidențial „Slujitorul poporului” (Sluga naroda), a fost ales deputat al poporului din Ucraina de către 27,04% din alegătorii circumscripției „românești” nr. 203 –...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 14:30

PETIȚIE - Cerem judecarea lui Ghenadie Valuță pentru cruzime față de animale

PETIȚIE - Cerem judecarea lui Ghenadie Valuță pentru cruzime față de animale

Preotul Ghenadie Valuța agățat cu un lanț de mașina sa un câine, pe care l-a târât mai mulți kilometri pe asfalt. Cerem tragerea la răspundere a acestui sadic în conformitate cu legea (3 ani privațiune de libertate cu executare) și lipsirea pe viață de dreptul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 14:13

Raport preliminar de evaluare a promisiunilor electorale făcute de 46 deputați aleși în circumscripțiile uninominale (CU) 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 14:06

Vinetele oferă multe beneficii pentru sănătate. Acestea au puține calorii, fiind ideale pentru slăbit. În plus, vinetele îmbunătățesc circulația și conțin antioxidanți. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 14:02

Procuratura infirmă declaraţiile ministrului afacerilor interne cu privire la tăinuirea unor solicitări, venite de la organele de drept din Elveţia, precum şi tergiversarea răspunsului din partea Procuraturii către partea elveţiană.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 13:55

ULTIMA ORĂ / Percheziţii la mai multe Direcţii de educaţie, tineret şi sport din capitală. Două persoane au fost REȚINUTE de CNA şi procurori în dosare de corupţie

ULTIMA ORĂ / Percheziţii la mai multe Direcţii de educaţie, tineret şi sport din capitală. Două persoane au fost REȚINUTE de CNA şi procurori în dosare de corupţie

Două persoane au fost reţinute, astăzi, de către CNA şi procurorii anticorupţie, în urma percheziţiilor, operate la mai multe Direcţii de educaţie, tineret şi sport (DETS) din capitală. Este vorba despre inginerul divizier de la DETS Râşcani şi reprezentantul unui agent...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 13:51

Șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne, Anatolie Postică, a depus astăzi cerere de demisie din funcție. Acesta a decis să plece din sistem după 25 de ani de activitate și spune că se va implica în continuare în activități...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 12:46

Laptele de capră este consumat de un număr mic de persoane, chiar dacă acesta reprezintă o alegere mult mai sănătoasă, comparativ cu laptele de vacă. Puține persoane știu că laptele de capră are capacitatea de a preveni cancerul și reușește să trateze o mulțime de boli.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 12:35

Timp de aproape 150 de ani, blugii au fost cea mai dinamică piesă vestimentară – practic orice persoană deține măcar o pereche. Pe cât de versatili și populari sunt, pe atât de neprietenoși sunt cu mediul, deoarece industria producătoare de jeanși este una dintre cele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 12:31

Bașcanul Irina Vlah intenționează să ceară Parlamentului să modifice mai multe prevederi din Legea Procuraturii care vizează numirea procurorilor în Găgăuzia. Aceasta a pregătit deja o inițiativă legislativă în acest sens și a trimis-o la examinare în Adunarea...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)