Ca şi în cazul României, în Republica Moldova subiectul integrării europene este unul discutat încă din prima parte a anilor ’90 însă, spre deosebire de București, Chișinăul nu a reușit să se angreneze într-un proiect geopolitic de anvergură, rămânând suspendat între Uniunea Europeană, Uniunea Euroasiatică și posibilitatea unirii cu Țara-mamă. Cu toate acestea, pe termen mediu și scurt, Republica Moldova va trebui să ia o decizie fermă și să aleagă între Occident și Est, conștientă că alegerea făcută va fundamenta viitorul următoarelor generații care se vor naște între Prut și Nistru. 

Dintre cele trei scenarii sus-amintite, propun să discutăm, cel puțin deocamdată, despre șansa pe care Republica Moldova ar avea-o dacă ar deveni membru al Europei Unite, membru al unei Europe promotoare de valori precum demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, domnia legii și respectul drepturilor omului. Evident, poate cea mai bună lecție, pe care Chișinăul o poate învăța, este cea a României, cu atât mai mult cu cât situația socio-economică a Republicii Moldova, în prezent, este comparată cu cea a României de la sfârșitul acelorași ani ’90, perioadă în care la București se lua cu fermitate o decizie privind orientarea externă.

Așadar, la 1 ianuarie 2017 s-au împlinit zece ani de când România a devenit membră a UE, o perioadă suficientă pentru a trage concluzii pertinente și a combate unele mituri precum cel al dezavantajelor economice sau al pierderii suveranității naționale. În primul său deceniu, România a accesat fonduri structurale europene în valoare de 39,8 miliarde euro, contribuind la rândul său cu suma de 13,7 miliarde, de unde rezultă un plus financiar în valoare de 26,1 miliarde euro, în contextul în care Bucureștiul, din motive birocratice și nu numai, nu a reușit să atragă decât o parte relativ mică din suma totală a fondurilor structurale ce îi stau la dispoziție. Este practic o cutumă a statelor est-europene, Polonia, Cehia și alți membri întâmpinând probleme similare până când au reuști să dezvolte bunele practici de accesare și implementare a acestor fonduri.

Mai mult, tot din punct de vedere economic, PIB-ul României s-a dublat în ultimii zece ani, exporturile intra-comunitare au crescut cu aproximativ 5 la sută, iar cifrele de afaceri medii pentru societățile comerciale au crescut cu 64 la sută datorită investițiilor comunitare. Toate acestea, coroborate cu scăderea semnificativă a ratei șomajului și creșterea salariilor și a nivelului de trai exemplifică succesul economic al integrării.

Din punct de vedere politic, pentru România, cei zece ani au însemnat consolidarea democraţiei şi a statului de drept, iar asumarea luptei anticorupție a devenit un brand promovat de la Sofia până la Varșovia sau Vilnius.

Acum, la zece ani distanță, România culege roadele implicării sale euro-atlantice și la nivel diplomatic. A devenit un pol de stabilitate și generator de securitate în flancul sud-estic al Uniunii, iar diplomația de la București este apreciată în cancelariile de la Paris, Berlin, Londra sau Washington.

Totodată, în primul trimestru economic al anului 2017, România a cunoscut cea mai mare creștere economică din UE, în timp ce investițiile externe sunt cu aproximativ 46 la sută mai mari în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce arată că vorbim despre un actor predictibil și sigur pentru piața de capital.

Este un drum lung parcurs de către o țară care cu două decenii în urmă risca să alunece în clivajul social și tensiunile politice pe care Republica Moldova încă le trăiește, însă diferența apare pentru că la București a existat o clasă politică suficient de matură în a alege opțiunea corectă. Timpul asumării unei asemenea decizii se apropie și la Chișinău, iar posibilele costuri pot fi la fel de mari precum posibilele avantaje.

Răzvan Munteanu