Internațional

Românii au inventat un dispozitiv de jumulire a păsărilor

Prețul unui jumulitor de pene este de 450 de euro pentru cel destinat pregătirii găinilor și 500 de euro pentru cel pentru prepelițe. „Prețul este mai mare la cel de prepelițe din cauză că este nevoie de mai multe degete de cauciuc. Se pot jumuli, deodată, șase prepelițe sau, în cazul celui de găini, două-trei păsări”, a declarat directorul comercial al companiei. 

Jumulirea completă a păsărilor durează doar două minute, fiind nevoie, în prealabil, de o opărire de 50 de secunde. 

„Noi am gândit acest sistem și îl producem tot noi, la Curtea de Argeș. Toate particulele sunt românești. Avem cereri mai ales din partea microfermelor și chiar sunt gospodari care le cumpără pentru a ușura activitatea soției”, a mai spus reprezentantul companiei.
În viitorul apropiat, în urma solicitărilor primite, compania va dezvolta și un jumulitor de curcani.

Sursa: agrobiznes.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *