Rusia are un mesaj IDENTIC cu cel lansat de Dodon: „Străinii” se implică „fără scrupule” în procesele interne de la Chișinău

publicat în Actualitate pe 14 Mai 2021, 10:25

 

Rusia remarcă ”tentative în creştere” din partea SUA şi UE de a exercita influenţă asupra conducerii Republicii Moldova şi a Comisiei Electorale Centrale de la Chişinău, în contextul alegerilor parlamentare anticipate, preconizate pentru 11 iulie, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Este regretabil amestecul în creştere din partea SUA şi a ţărilor UE în procesele politice interne ale Republicii Moldova, ceea ce noi condamnăm cu fermitate. Ambasadori ai acestor state la Chişinău, fără niciun fel de scrupule, încearcă să exercite o influenţă directă asupra autorităților moldovenești, asupra principalelor institutții ale puterii de stat, inclusiv asupra Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova”, a afirmat Zaharova într-o conferinţă de presă.

Reprezentanta MAE de la Moscova a spus că Rusia intenţionează să participe la monitorizarea apropiatelor alegeri parlamentare din Republica Moldova.

„Intenţionăm să participăm la observarea procesului de vot (la scrutinul legislativ din Republica Moldova) pe linie bilaterală şi în componenţa misiunilor unor organizaţii internaţionale din cadrul CSI şi OSCE”, a spus Zaharova, scrie Agerpres.

Zaharova și PSRM - mesaje IDENTICE



De cealaltă parte, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a anunțat că procesul de pregătire a alegerilor derulează potrivit normelor legale, inclusiv în ceea ce privește modul de informare, înregistrare și participare a observatorilor internaționali.

„Ministerul nu a fost informat de către instituțiile din Republica Moldova despre eventuale presiuni venite din partea altor state în legătură cu organizarea alegerilor parlamentare anticipate”, se menționează în nota emisă de MAEIE.

disinfo.md