„După reținerea, marți, a unui oficial rus, autoritățile kosovare au acuzat Moscova că tulbură apele în Europa de Sud-Est”, scrie The Independent.
„Hashim Tachi, președintele acestui stat parțial recunoscut, a declarat că cetățeanul rus Mihail Krasnoscekov a fost arestat după ce a încercat să împiedice acțiunile poliției în timpul unui raid împotriva mafiei”, se arata în articol.
Krasnoscekov este reprezentantul Moscovei în Misiunea de Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite în Kosovo.
Mai târziu, autoritățile kosovare l-au eliberat pe oficialul rus, dar acest lucru nu a împiedicat Moscova să reclame furioasă „actul flagrant”.
„Reținerea s-a desfășurat în ciuda faptului că rusul are imunitatea diplomatică a unui angajat al ONU”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Vedem acest act scandalos ca o nouă manifestare a liniei provocatoare a conducerii albanezo-kosovare”.
Un total de 19 persoane, inclusiv șapte ofițeri de poliție, au fost arestați în timpul raidurilor efectuate în zori în nordul republicii Kosovo. Potrivit martorilor, au fost văzute câteva zeci de camioane militare și s-au auzit schimburi de focuri prelungite. Krasnoscekov a fost spitalizat cu răni minore.
Potrivit președintelui sârb Alexander Vucic, un aliat al Rusiei, (…) aceste raiduri au fost organizate ca „pretext pentru alungarea sârbilor etnici din Kosovo” și a anunțat că, ca răspuns, forțele sârbe au fost aduse în stare de alerta.
„Activitatea Rusiei în sud-estul Europei trezeste de mult timp îngrijorare în capitalele occidentale, iar criticii declară că eforturile sale vizează cresterea instabilității în regiune. În ultimele 18 luni, Moscova a fost acuzată că a încercat o lovitură de stat în Muntenegru și livrări de arme pentru sârbii bosniaci”, – scrie The Independent.
„Relația apropiată a Moscovei cu Belgradul este una dintre puținele legături puternice pe care le mai are în Europa – o legătură slavă istorică, adâncită de poziția dura a Kremlinului privind intervenția militară a NATO în 1999. Atunci, în ciuda relatarilor privind epurarile etnice în randul albanezilor, Rusia a refuzat sa sprijine bombardamentele conduse de SUA, iar Evgheni Primakov, premierul rus, a făcut gestul sau faimos intorcand avionul său deasupra Atlanticului pentru a protesta împotriva începerii operațiunii armate in Iugoslavia. Ambasada SUA la Moscova a devenit, de asemenea scena unor proteste furioase”, reaminteste ziarul.
„Rusia refuză să recunoască independența Kosovo, anunțată în 2008, și condamnă în mod regulat Occidentul pentru ceea ce ea numește „standarde duble” în ceea ce privește Crimeea, peninsula anexată în 2014 de la Ucraina”, adaugă publicația.
|
Colapsul Uniunii Sovietice, dincolo de implozia imperiului comunist, a creat o serie de probleme tuturor statelor ex-sovietice, una dintre cele mai stringente devenind cea a existenţei, în teritoriul acestora, a unui contingent uriaş de forţe armate ale unei formaţiuni statale noi...
( ) Citeşte tot articolulAceasta a plecată de acasă în data de 23 februarie, în jurul orei 08:30, iar de atunci este de negăsit.
( ) Citeşte tot articolulO oaie rătăcită numită Baarack, care a fost salvată dintr-o pădure din Australia, cântărea atât de mult din cauza lânii încât animalul abia mai putea vedea, potrivit news.ro.
( ) Citeşte tot articolulGuvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care România acordă un ajutor de 20.000 de doze de vaccin anti-Covid Republicii Moldova. Aceasta este prima tranșă din totalul de 200.000 de doze care vor fi trimise statului vecin, a anunţat, miercuri, prim-ministrul Florin Cîţu.
( ) Citeşte tot articolulNoi imagini video care susțin că prezintă practici de tortură a deținuților ruși, dintre care unul ar fi murit la scurt timp după filmare, au fost publicate, scrie The Moscow Times, citând Novaya Gazeta. Imaginile provin de la o închisoare unde mai fuseseră...
( ) Citeşte tot articolulPăstrează zaţul de cafea. Din ibric, expresor sau filtru, zaţul are întrebuinţări care mai de care mai interesante şi neaşteptate.
( ) Citeşte tot articolulDe-a lungul timpului, alimentele procesate au căpătat o reputație proastă, fiind considerate sabotori ai dietei, responsabile de apariția de obezității, a hipertensiunii sau a diabetului zaharat de tip 2. Dar, alimentele procesate nu sunt reprezentate doar de pizza congelată, de chipsuri...
( ) Citeşte tot articolulCel mai des suferă de boli copiii care au părinţi aflaţi în dificultate, arată datele studiului naţional privind situaţia copiilor aflaţi în dificultate şi a copiilor ai căror părinţi sînt plecaţi peste hotare.
( ) Citeşte tot articolulOul este considerat produsul vedetă din fiecare bucătărie, mai ales datorită proprietățiilor sale, dar și pentru faptul că se poate găti în diverse modalități. Este o sursă excelentă de proteine, vitamine și minerale esențiale, astfel că este un aliment miraculos, ce...
( ) Citeşte tot articolulPârjoala este un fel de mâncare românesc, preparat mai ales în Moldova, din carne tocată, în general de porc sau în amestec cu oaie, vită sau pasăre, amestecată cu ouă, produse de panificație sau morărit (pâine uscată, pesmet sau făină...
( ) Citeşte tot articolul