S-a aflat când „Lumina Sfântă” va ajunge în Republica Moldova. Credincioșii o așteaptă cu nerăbdare

publicat în Actualitate pe 29 Martie 2018, 14:59

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge și în acest an în Republica Moldova, pentru a 16-a oară.  

În Joia Paștelui, o delegație a Mitropoliei Moldovei, condusă de Înalt Preasfințitul Mitropolit Vladimir, va merge la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de unde vor lua Lumina Sfântă, scrie IPN.

Mitropolia Moldovei menționează într-un comunicat de presă că din delegație vor face parte patru clerici, care se vor deplasa la Tel-Aviv cu o cursă comercială a companiei care în ultimii trei ani a susținut logistic aducerea Focului Haric în Republica Moldova.

În ziua de sâmbătă, delegația mitropolitană se va deplasa în orașul vechi, Cetatea Ierusalimului, la mormântul Mântuitorului, unde conform tradiției se aprinde Lumina Sfântă, în jurul orei 14.00. Sâmbătă seara, în ajun de Paști, Lumina Sfântă va fi adusă în fața Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală. Lumina Sfântă va fi împărțită preoților și credincioșilor, care o vor răspândi în întreagă țară.

Paștile este sărbătorit în acest an pe 8 aprilie. 

Sursa. ipn.md