Cultură

S-a stins din viaţă scriitorul Serafim Belicov

S-a născut la 9 martie 1947, în satul Viişoara, raionul Edineţ. A absolvit Facultatea de Filologie, secţia ziaristică, a Universităţii de Stat din Moldova. A activat la Comitetul de Stat pentru Radiodifuziune, redactor la publicaţiile “Moldova socialistă”, “Cultura”, redactor-şef adjunct la “Învăţămîntul public”.

A debutat editorial cu volumul „Veghe” (1976), urmat de cartea pentru copii „Nesfârşitul spicului”. A mai semnat volumele “Ev”(1987), „Vameş” (1991), „Procesul lui Narcis”(2000), carte de referinţă, constituind o probă de trăire dramatică de existenţă, de dragoste, de bunătate, de speranţe, precum şi cărţile de eseuri „Elegii contra frigului”(2002) şi „Alte elegii contra frigului” (2015).

Într-un necrolog semnat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova se menţionează că în toate cărţile sale, Serafim Belicov a cultivat o poezie meditativă, îmbinînd tonul reflexiv-interogativ cu sensibilitatea şi iluminarea vizionară.

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2000); Premiul “Mihai Eminescu”, Putna, (2001); Premiul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău (2001); Ordinul “Gloria Muncii”(2010).

„Serafim Belicov s-a aflat în primele rînduri ale militanţilor pentru readucerea conştiinţei civice şi naţionale, pentru promovarea şi afirmarea valorilor perene ale limbii, culturii şi istoriei românilor basarabeni. Opera lui poetică va rămîne în patrimoniul culturii noastre, iar amintirea poetului va fi mereu neîntinată în inimile celor care l-au cunoscut şi apreciat”, se mai spune în necrologul Uniunii Scriitorilor.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al poetului va fi depus vineri, 29 iulie 2016, ora 18.00, la Catedrala ”Sfînta Teodora de la Sihla”. Sîmbătă, la ora 09.00, va avea loc serviciul divin. Serafim Belicov va fi înmormîntat la Cimitirul Central Ortodox de pe strada Armenească din Chişinău.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *