Actualitate

S-au cunoscut pe odnoklasniki: Fata a rămas însărcinată la 15 ani, băiatul este cercetat penal

Cei doi au făcut cunoștință acum un an de zile pe rețeaua de socializare „Odnoklassniki”, atunci când băiatul avea 17, iar fata 14 ani. Fata este din comuna Negureni, raionul Telenești, iar băiatul din satul vecin. După ce au discutat o bucată de timp în mediu online, cei doi au hotărât să se întâlnească.

Pentru că s-au plăcut, au decis să formeze un cuplu. Dragostea a fost atât de mare încât „au căzut în ispită” și, neținând cont de vârstele fragede, au trecut la o altă etapă a relației.

Despre faptul că adolescenta este însărcinată a aflat medicul de familie, Ludmila Șaptefrați. Aceasta ne-a confirmat că fata s-a adresat la Centrul de Familie Medical pentru un certificat, care îi trebuia pentru a putea pleca peste hotare, la părinți, acolo unde aceștia lucrau.

Medicul de familie a fost cel, care de altfel, a anunțat poliția, iar când oamenii legii au chemat părinții minorei, tatăl acesteia a scris plângere împotriva posibilului ginere.

Contactat telefonic, șeful Inspectoratului de Poliție Telenești, Alexei Vrăjitorul, ne-a confirmat incidentul. Acesta a precizat că tănărului i-a fost deschis dosar penal pentru „Întreținerea raporturilor sexuale cu bună știință cu un minor” și riscă o pedeapsă de la 3 la 7 ani de închisoare.

Pe de altă parte, primarul comunei Negureni, Grigore Munteanu, spune că „mrejele dragostei” celor doi tineri sunt ceva obișnuit în comună, întrucât familiile celor doi cunoșteau despre această relație și despre faptul că aceasta este foarte intimă. Totodată, Munteanu a povestit că familia fetei este una social vulnerabilă, iar părinții sunt neglijenți față de copii lor.

„Familia fetei mai are trei copii mai mici, încă o fată și doi băieți. Părinților nu le prea place lucrul, iar de copii nu își prea bat capul. Au fost un timp plecați peste hotare, iar copiii au tot stat pe la oamenii din mahala. Au făcut nebunii și oamenii i-au trimis acasă. Copiii nu prea umblau la școală, iar pe la poarta lor vedem în fiecare zi profesori. Și noi, de la primărie, am fost de câteva ori pe la ei, însă degeaba, nicio schimbare. Știam despre relația fetei cu acest băiat. Despre asta știa tot satul, inclusiv neamurile lor”, a precizat Munteanu.

„Cine se asemănă se adună”, mai spune primarul, întrucât familia tânărului este la fel ca cea a fetei. Tot acesta ne-a spus că, aproape sigur, fata va da naștere copilului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *