Să nu ratăm spectacolul Minciunii

Starea venea dintr-o dezamăgire care se proiecta la orizont în iarna lui 2013 după „ieșirea din Acord” a lui V. Filat și toate câte au urmat după aceasta.

Astăzi cuvintele de ordine în definirea stării de spirit a societății sunt „dezamăgire”, „speranțe înșelate”, „indeciși”. Campania electorală care a demarat nu are nici subiect, nici predicat, nici intrigă. Televiziunile scot pe sticlă aceiași protagoniști, prăfuiți în războiul de cinci ani pentru „valori și principii”. Îi vedem seară de seară, purtându-și trupurile dintr-un studio în altul, repetând aceleași parascovenii, ca și acum cinci ani. Spilcuiți și înțoliți la marele fix, stau țepeni, calmi, pregătiți pentru a ne minți. Mă uit la ei și, în loc să-mi fie milă de ei, mi-i milă de noi. Când zic „noi” mă refer la cei care încă mai urmăresc aceste emisiuni, în speranța că poate, poate vor da de omul-partidul pentru care ar putea să voteze pe 30 noiembrie.

Deși suntem la start de campanie electorală, lucrurile par deja clarificate: ca și acum cinci ani ni se propune să alegem între aceiași Voronin, Filat, Lupu și Ghimpu (… din 42 de „partide” care au dreptul să participe la alegeri). Cinci ani politici zbuciumați n-au putut naște altceva decât doi avortoni politici activi – Dodon și Usatîi. Aceștia au declanșat „războiul concertelor” cu vedete și al bilbordurilor care au întunecat orașele Moldovei.

Să nu ne mirăm, însă, fiindcă democrația de fapt înseamnă spectacol, iar o societate democratică ca a noastră e o societate a spectacolului perpetuu. În alte democrații, campaniile electorale sunt perioadele de timp când lumea cade pe gânduri, se concentrează, dezbate, caută soluții pentru următoarea perioadă de timp. La noi campaniile electorale sunt perioadele când lumea intră în spectacole. Iar într-un spectacol nu câștigă cel mai deștept, ci cel care cântă mai frumos și minte mai convingător. Prin asta se și explică faptul că la noi câștigă alegerile cei care mint frumos și au bani mulți.

Un specific sui-generis al nostru e acela că cei mai bogați oameni din Moldova sunt politicienii, organizatorii de spectacole gratis, cei care spun una, dar fumează alta, la care una-i vorba, altu-i cont. În vorbă înger, în cont – hoț.

Geamurile s-au închis, nu e aer. Respirăm greu, ca și în 2009. Suntem puși la zid. Arma politicienilor este șantajul: cine nu e cu ei, e cu comuniștii (rușii) împotriva Europei. Orice „disidență” e taxată imediat de liota de bâlbâiți plătiți care migrează serile de la o televiziune la alta. Actuala guvernare nu are o opoziție intelectuală în societate. Cultul Vițelului de aur i-a înfrățit pe intelectuali cu politicienii. Intelectualitatea, „creierul națiunii”, și-a încheiat misiunea istorică sub poalele unui partid politic.

Dezacordul sănătos al societății cu Puterea a fost înlocuit cu urlete de luptă pentru un loc sub soare în stepele asiatice; spiritul critic, unul firesc și obligatoriu pentru o societate sănătoasă, a intrat în profundă comă; la microfoanele națiunii azi au ieșit, braț la braț, Demagogia și Minciuna. Demagogia și Minciuna sunt azi în Moldova singurele realități viabile, patul germinativ al „noii” viitoarei guvernări.

Vorbeam la început despre Voronin. Chiar l-am urmărit cu atenție în ultimele săptămâni, să văd cu ce potențial pornește în noua sa bătălie electorală, fără camarazii de ieri… Ca și înainte, Voronin minte, dar minte frumos, cu mult farmec și naturalețe. Ți-i drag să-l asculți, ți-i plăcut cum te minte, cu dezinvoltură adolescentină, nu crispat și cu broboane de sudoare sub nas, ca cei cu „principii și valori”. Acest Voronin vrea să ne convingă că e un alt Voronin. Și pe unii chiar îi convinge. Căci pare simpatic – un bătrân modest, într-un sacou simplu, fără cravată, se uită cu ochi mari și mirați la jurnaliștii care „întreabă prostii”. Și unii, cu adevărat, „întreabă prostii”. Iar unii tac. (Am văzut recent la televiziunea publică un bătăios cândva analist politic… A stat tăcut în studiou pe parcursul întregii „dezbateri”, cu ochii în pământ, paralizat de prezența lui Voronin, ca în final, trezit de moderatoare, să zică și el ceva: „Partidul domnului Voronin e un partid foarte important și eu îi doresc să ajungă în parlament…”.

Dumnezeu nu e angajat politic, dar va îndeplini dorința analistului politic și PCRM va intra în parlament. Dacă bunul Dumnezeu nu ne va da minte și după scrutinul din 30 noiembrie în parlament vor intra Dodon și Usatîi, va fi ce a mai fost: „negocieri” în bază de „principii și valori”, „ieșiri din Acord”, contrabandiști și păpușari, bănci și aeroporturi furate, într-un cuvânt, același spectacol democratic al Minciunii.

Cât va dura acest spectacol? Ne răspunde Ecleziastul: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui". Să fim optimiști, așadar, există viață și după alegeri, va veni prin urmare și ceasul nostru. Esențial e să nu ratăm spectacolul și să mergem la votare! Chiar dacă nu avem pentru cine vota, putem face un lucru bun pentru noi și pentru țară – stricăm buletinele de vot, ca să apropiem ceasul…