Astazi, 24 februarie, eDragobetele, sarbatoarea dragostei, care are la origini obiceiuri si datini stravechi ale poporului nostru. In aceasta zi oamenii sarbatoresc, fac doar ordine prin casa si asteapta oaspeti, deoarece se crede ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an mai imbelsugat.
Zeul iubirii in mitologia romana, Dragobete, este considerat a fi fiul Babei Dochia, fiind numit si Cap de Primavara, Navalnicul sau Logodnicul Pasarilor. Dragobete este descris ca un tanar voinic, frumos si vesnic indragostit. In popor se crede ca numele Dragobete inseamna a iubi, a fi indragostit si a fi beat de dragoste. Dragobete este zeul dragostei si al bunei dispozitii. De ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de casatorii. El este protectorul si aducatorul iubirii in casa si in suflet.
De Dragobete se credea ca se logodesc pasarile cerului. E timpul cand toate animalele – salbatice sau domestice – intra in perioada ritului de primavara. Intreaga natura se pregateste sa renasca. Sarbatoarea simbolica a logodirii pasarilor s-a extins simbolic si la oameni. In aceasta zi, satele rasunau de veselie. In popor se spunea ca cine sarbatoreste Dragobetele este ferit de boli, indeosebi de febra, si ca Dragobete ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.
Distinsul folclorist si etnograf roman Simion Florea Marian scria la 1898 in studiul sau etnografic Sarbatorile la romani, reeditat la Bucuresti in 1994 (p. 237): „Baietii si fetele au credinta nestramutata ca in aceasta zi trebuie ca si ei sa glumeasca, sa faca Dragobetele, dupa cum zic ei, ca sa fie indragostiti tot timpul anului. Iar daca in aceasta zi nu se va fi intalnit fata cu vreun baiat, se crede ca tot anul nu va fi iubita de nici un baiat si viceversa”.
Daca timpul era frumos, dimineata, flacaii si fetele mari, imbracati de sarbatoare, se adunau in grupuri si plecau sa caute prin paduri si prin lunci primele flori de primavara. Fetele culegeau flori, pe care le puneau la icoane si le foloseau apoi, pe parcursul anului, la diverse farmece de dragoste. Flacaii adunau vreascuri si faceau un foc, unde era voie buna si glumeau, fireste, pe seama simpatiilor sau antipatiilor dintre baieti si fete.
Pe la pranz, fetele se intorceau in sat alergand, obicei numit in majoritatea localitatilor romanesti zburatorire sau zburatoritul fetelor si al baietilor, atragand astfel dupa sine cate un baiat, si nu pe unul oarecare, ci pe acel care ii placea. Flacaul ajungand-o ii fura, dupa obicei, o sarutare in vazul tuturor. De aici si celebra zicala: „Dragobetele saruta fetele!”. Sarutul semnifica legamantul lor de dragoste si tinerii se socoteau logoditi pentru un an de zile. Deseori, aceste logodne erau urmate de logodne adevarate. Parintii, afland despre logodnele din aceasta zi, puteau fi multumiti sau nemultumiti, insa declararea publica a iubirii tinerilor era respectata.
Daca era vreme urata, fetele se adunau prin case pe la prietene si rude, unde veneau si flacaii. Unii tineri, de Dragobete, isi crestau bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, si, respectiv, surori de cruce. Se luau de frati si de surori si fara ritualul de crestare a bratelor, doar prin imbratisari, sarutari fratesti si juramant de prietenie. Cei ce se infrateau sau se luau surori de cruce faceau un ospat pentru prieteni.
Raisa Vasilache,
pentru TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
