Un preot din raionul Ialoveni ar fi fost oprit de la oficierea slujbelor, de către Mitropolia Moldovei după ce biserica în care activează a trecut în subordinea Mitropoliei Basarabiei. Gestul său a fost a catalogat drept neascultare față de autoritățile bisericești ierarhic-superioare și încălcarea jurământului bisericesc. Ca urmare, acum o săptămână, a fost emis un decret prin care Grigore Mereacre a fost demis din funcțiile de preot-paroh și preot-administrator, pe care le ocupa la cele două biserici din satul Costești.
Preotul Grigore Mereacre spune că decizia de a trece biserica din sat în subordinea Mitropoliei Basarabiei aparține, de fapt, localnicilor, iar el nu a făcut nimic altceva decât să îi susțină. Într-o discuție telefonică, acesta ne-a spus că enoriașii au adunat semnături, iar ulterior trecerea Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” în subordinea Mitropoliei Basarabiei a fost și legalizată.
După aceste acțiuni, Mitropolia Moldovei a interzis preotului să mai oficieze slujbe și i-au retras toate distincțiile bisericești până la aducerea pocăinței depline în fața ierarhului, în mod public. Aceste lucruri au stârnit, însă, nemulțumirea localnicilor, dar și a profesorilor de la liceul din Costești.
GALINA SALINSCHI, PROFESOARĂ LICEUL COSTEȘTI: „Enoriașii au venit cu propunerea ca să se treacă la Mitropolia Basarabiei. Părintele Grigore a acceptat acest lucru. Presiunea a căzut pe umerii părintelui Grigore, fiindcă enoriașii au dreptul să treacă la altă Mitropolie și nimeni nu poate să le facă nimic. Ceilalți preoți din sat și reprezentanți ai Mitropoliei normal că au criticat decizia dată”.
ION DUBECE, PROFESOR LICEUL COSTEȘTI: „Așa o parte din satul nostru Costești a dorit și asta noi am confirmat prin iscălituri și s-au adunat peste o mie de iscălituri precum că dorim să trecem sub Mitropolia Basarabiei. Ar fi trebuit să decurgă lucrurile așa liniștit, frumos. Dorești? Poftim. Nimeni nu are dreptul să-mi interzică cu ce Mitropolie eu pot și în ce Dumnezeu eu cred”.
Și oamenii din sat sunt indignați de faptul că preotului i s-au retras toate distincțiile din motiv că a trecut biserica la altă Mitropolie.
„Fiecare om e liber să aleagă ce vrea. Politica nu se amestecă cu biserica. Nu a fost decizia preotului, a întregului sat. Aici trebuie să decidă satul. A fost pus la vot cine dorește, cine e pentru, cine e contra. Marea majoritate au fost pentru”.
„El a ridicat biserica, el trebuie să slujească mai departe, el e foarte de treabă om, el ține slujba mai departe”.
Contactat în repetate rânduri de TV8, Episcopul Ioan Moșneguțu nu ne-a răspuns la telefon pentru a veni cu o reacție. Acesta a declarat, însă, pentru Ziarul de Gardă că acțiunile preotului reprezintă o încălcare, deoarece a aderat la o altă structură bisericească fără să ceara consimțământul Mitropoliei Moldovei.
IOAN MOȘNEGUȚU, EPISCOP AL SOROCII, VICAR MITROPOLITAN: „Grigore Mereacre a săvârșit o încălcare. Acesta a aderat la o altă structură fără avizul nostru. Fiecare preot depune un jurământ că nu va adera la vreo altă structură canonică fără consimțământul nostru. Cu regret, constatăm că s-a încălcat acest jurământ… Din acest motiv, a fost luată decizia de a-l opri în a oficia slujbe.”
A declarat Ioan Moșneguțu pentru Ziarul de Gardă. Acum, preotul Grigore Mereacre continuă să oficieze slujbe în biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, deoarece trecerea sfântului locaș în subordinea Mitropoliei Basarabiei a fost deja legalizată.
tv8
|
Noi imagini video care susțin că prezintă practici de tortură a deținuților ruși, dintre care unul ar fi murit la scurt timp după filmare, au fost publicate, scrie The Moscow Times, citând Novaya Gazeta. Imaginile provin de la o închisoare unde mai fuseseră...
( ) Citeşte tot articolulDoar 9 dintre 100 de fumători sunt utilizatori de produse de nicotină mai puțin nocive. Datele se conțin în raportul “Starea globală a reducerii daunelor provocate de tutun” și au fost publicate de către Agenția de Sănătate Publică din Marea Britanie....
( ) Citeşte tot articolulDragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic şi începutul primăverii.
( ) Citeşte tot articolulCopilul de doi ani, care a murit în incendiul produs marți la Gribova, raionul Drochia, și băiatul de 11 ani, care a ajuns la spital, erau verișori.
( ) Citeşte tot articolulBibliotecile au ceva magnetic, sunt temple ale cunoașterii unde poți pierde noțiunea timpului, medita sau pur și simplu te poți relaxa într-un mediu liniștit. Mai mult, unele dintre aceste clădiri sunt adevărare bijuterii arhitecturale și merită un loc pe lista de obiective de...
( ) Citeşte tot articolulPentru a da un gust mai bun orez-ului incercati sa-l fierbeti in supa in loc de clasica apa cu sare, va avea un gust deosebit. Puteti gati linistiti aceasta reteta atat pentru un pranz sanatos cat si pentru o cina usoara.
( ) Citeşte tot articolulDe-a lungul timpului, alimentele procesate au căpătat o reputație proastă, fiind considerate sabotori ai dietei, responsabile de apariția de obezității, a hipertensiunii sau a diabetului zaharat de tip 2. Dar, alimentele procesate nu sunt reprezentate doar de pizza congelată, de chipsuri...
( ) Citeşte tot articolulPăstrează zaţul de cafea. Din ibric, expresor sau filtru, zaţul are întrebuinţări care mai de care mai interesante şi neaşteptate.
( ) Citeşte tot articolulOul este considerat produsul vedetă din fiecare bucătărie, mai ales datorită proprietățiilor sale, dar și pentru faptul că se poate găti în diverse modalități. Este o sursă excelentă de proteine, vitamine și minerale esențiale, astfel că este un aliment miraculos, ce...
( ) Citeşte tot articolul