Timpul Local

Scandal mediatic in Georgia: un post TV a inscenat un nou razboi ruso-georgian

Postul privat de televiziune „Imedi” a generat, sambata, panica in Georgia, difuzand in mod voluntar un fals buletin de stiri ce anunta ca trupele ruse au invadat tara. Postul a difuzat imagini din timpul razboiului ruso-georgian din august 2008, anuntand ca tancuri rusesti se indreptau catre capitala Tbilisi, ca aviatia rusa a bombardat porturi si aeroporturi, iar presedintele Saakasvili a fost asasinat. Abia la sfarsit, televiziunea a anuntat ca totul este un fals.

Sute de mii de oameni au crezut, totusi, in autenticitatea stirii. Potrivit presei locale, citata de MEDIAFAX, falsa stire a determinat un numar record de apeluri la serviciile de urgenta, vestea provocand multiple incidente cardiace si lesinuri. La Gori, orasul cel mai afectat de razboi in 2008, sute de locuitori s-au grabit spre magazine pentru a-si procura produse de prima necesitate. Supraincarcate, retelele de telefonie au inregistrat o pana pentru scurt timp. Dupa transmisia video, in fata „Imedi” s-au adunat cateva sute de persoane care au blocat timp de cateva ore circulatia auto, cerand explicatii conducerii postului. Aceasta, insa, a ignorat cererea telespectatorilor, printre care se afla si actuala lidera a opozitiei georgiene, Nino Burjanadze.

Oficialii guvernamentali georgieni s-au declarat indignati de acest gest. Purtatoarea de cuvant a presedintelui Saakasvili, Manana Manjgaladze, a venit urgent in studio „Imedi”, incercand sa calmeze oamenii si spunand ca un astfel de scenariu nu este posibil. Totodata, ea a afirmat ca buletinul este in contradictie cu etica jurnalistica si ca ar fi trebuit identificat clar, pe toata durata lui, ca un fals. In opinia Comisiei Nationale pentru Comunicatii din Georgia, falsul mediatic al „Imedi” a incalcat regulile de radiodifuziune, din care motiv a fost stabilita o reuniune de urgenta a Comisiei pe acest subiect luni, 15 martie. In acelasi timp, presedintele Osetiei de Sud, Eduard Kokoita, a cerut Uniunii Europene sa ia atitudine, considerand ca „provocarea informationala” a canalului georgian ar trebui sa fie discutata la urmatoarea runda de consultari de la Geneva pe problemele de securitate din Caucaz.

(Dupa presa internationala)
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *