Actualitate

Scene apocaliptice la Nemţeni şi Cotul Morii

 Zile de groază trăiesc locuitorii satelor Nemţeni şi Cotul Morii din r-l Hânceşti. Marţi seara, pe la zece, la Nemţeni au început să bată cu înfiorare clopotele la biserică. Oamenii au ieşit din case speriaţi să vadă ce se întâmplă – apa venea peste ei. Cei care trăiesc mai departe de Prut au reuşit să-şi ducă animalele la rudele de pe deal, iar ceilalţi au avut timp doar să le elibereze, în speranţa că se vor salva. La miezul nopţii le-au venit în ajutor angajaţii de la Protecţia civilă şi ostaşii. Cu tractoare, cu bărci au început să salveze măcar puţin din ce le-a mai rămas.

Aproape toate casele din lunca Prutului de la Nemţeni sunt construite din lut şi ieri pe la amiază, una câte una, acestea au început să se dărâme. Iar ploaia torenţială a agravat şi mai mult situaţia. Până la amiază au fost inundate 176 de case. Peste tot domnea panica. Bătrânii, cu mâinile ridicate spre cer, se rugau lui Dumnezeu să oprească potopul, copiii plângeau, femeile îşi boceau casele ca pe nişte fiinţe dragi.

Oamenii din Cotul Morii au fost informaţi de marţi că se aşteaptă viitură şi au fost evacuaţi. Ieri, când a început ploaia, de nu se vedea om cu om, din sat ieşeau zeci de maşini, tractoare, căruţe în care erau încărcate lucrurile sinistraţilor. Unii îşi mânau pe şosea vacile, caii, porcii, dar animalele, din cauza ploii, nu se dădeau urnite din loc. Toţi fugeau de potop. Acum aceşti oameni trăiesc cea mai cruntă dramă a vieţii lor. Văzând cum apa le înghite metru cu metru averea pe care au agonisit-o o viaţă întreagă, deznădejdea şi frica au pus stăpânire pe inimile lor…

(Un reportaj mai amplu despre drama acestor sate citiţi în ediţia de vineri)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *