Aproape omniprezent a devenit şi conceptul modern al colaborării celor doi subiecţi ai educaţiei – educatorul (învăţătorul, profesorul) şi educatul (copiii, adolescenţii, tinerii), care dezlocuieşte tot mai mult vechiul concept de supunere a celor educaţi – educatorilor. Astăzi nu numai învăţătorul influenţează viaţa educatului ci şi educatul îl poate determina pe învăţător să-şi schimbe viziunile, fapt confirmat şi de ştirea recentă cu privire la aderarea a nouă rectori la organizaţia extrateritorială a PLDM, partidul sprijinit masiv de tineret, în primul rând de tineretul studios, care, împreună cu celelalte forţe democrat-liberale, a instalat în societatea moldovenească temeliile schimbării pe un vector pozitiv realist.
S-a schimbat şi celălalt pol al educaţiei, unde tot mai puţin sunt zângănite armele ideologicului şi tot mai mult se flutură lozinca rapoartelor „pozitive” ale „schimbării”, fără să se facă vreo schimbare, sau aceasta e făcută pe invers, precum este cea a înlocuirii obiectivelor cu competenţele în curricula şi standardele „modernizate”. La această extremă a educaţiei „personalităţile marcante” încă n-au înţeles că omul, spre deosebire de celelalte fiinţe, care sunt ghidate doar de instincte, îşi proiectează activitatea, adică îşi formulează obiective, care, fiind atinse (în educaţie), îl dotează cu competenţe, şi că „trecerea curricula de la obiective la competenţe” este egală cu interzicerea conştiinţei şi formarea de roboţi, care pot face o mulţime de lucruri, dar niciodată nu vor fi în stare să-şi formuleze obiective.
Generaţia care a votat schimbarea a luptat pentru recunoaşterea votului său şi a învins, generaţia care a reuşit să-i determine pe cei nouă rectori să accepte schimbarea cea bună a fost formată pe un sistem de obiective întemeiate pe principiile educaţiei naţionale moderne, preconizate de Concepţia învăţământului (1995), pe care ”modernizatorii educaţiei” le-au eliminat nonşalant din discursul lor triumfal către o pedagogie a competenţelor, înţeleasă de ei ca o pedagogie fără obiective.
Or, nu trecerea curricula şi standardelor educaţionale de la obiective la competenţe poate asigura schimbarea cea bună a fiinţei umane, ci transformarea profesionist proiectată şi măiestrit realizată la fiecare lecţie şi în cadrul fiecărei situaţii educativ-didactice a obiectivelor stabilite – în competenţe, transformare care ar trebui să se realizeze în toate sferele educaţiei, inclusiv în cea a politicilor sale.
Să sperăm că măcar formatorii naţionali şi locali, aflaţi acum în stagiune de formare, să înţeleagă acest lucru. Căci în sfera politicilor educaţiei pragmatismul brutal şi total, promovat deschis sau voalat de ultimele documente şcolare sub umbrela europenizării învăţământului, i-a furat educaţiei naţionale chiar esenţa acesteia – aceea de a produce schimbarea moldoveanului prin asumarea de valori-obiective pentru devenirea firească întru fiinţă a fiecărui om educat din spaţiul pruto-nistrean.
Mă bucur totuşi că şi la polul „modernizării” se înregistrează semne de schimbare pozitivă: „personalităţile marcante” tot mai des pronunţă şi scriu curriculum şi curricula, în loc de curriculă şi curriculei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
