Internațional

Schumacher: “În Canada vreau podiumul, nu am revenit în F1 pentru un punct sau două”

Veteranul Formulei 1 aşteaptă cu nerăbdare cursa de pe circuitul Gilles-Villeneuve şi speră ca organizatorii să introducă pentru Marele Premiu din Canada şi o a doua porţiune în care să se foloseacă flapsul mobil, caz în care maşinile Mercedes GP vor fi avantajate.

Pînă acum, în primele şase curse ale sezonului, FIA a stabilit o singură zonă pentru folosirea sistemului DRS, dar şi-a schimbat hotărîrea înaintea Grand Prixului din Montreal tocmai pentru a creşte spectaculozitatea cursei.

"Circuitul în sine este extrem de dificil, se bazează foarte mult pe viteza de top şi pe perioadele de frînare, deci introducerea unei nei porţiuni pentru DRS ne va fi de ajutor. Nu am de unde să ştiu cum se vor comporta maşinile noastre, dar ştiu că sîntem foarte rapizi dacă avem DRS-ul activat", a spus Schumacher.

Deşi a fost învins în toate cursele de pînă acum de coechipierul Nico Rosberg, Schumacher spune că nu are de ce să îi poate pică mai tînărului său coleg şi crede că în Montreal poate ţinti la podium.

"Nico e un pilot exploziv, conduce foarte bine în condiţii de stres şi nu poate decît să mă bucure faptul că are rezultate. Eu sper ca în Canada să revin pe podium, nu m-am întors în Formula 1 ca să mă bat pentru un punct sau două".

Marele Premiu al Canadei se va disputa în weekendul 10-12 iunie. Calificările vor avea loc sîmbăta viitoare, de la ora 20:00, în timp ce cursa va avea loc duminică, la aceeaşi oră. 

După: Digisport

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *