Ultima oră

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism recrutează studenţi noi

 Şcoala este concepută în baza unor programe postuniversitare avansate de pregătire a jurnaliştilor şi a fost creată în corespundere cu cele mai înalte standarde internaţionale în jurnalismul practicat în Europa şi Statele Unite ale Americii. Sunt admise persoane care au studii superioare în diverse domenii (ştiinţe socio-umane, ştiinţe tehnice, arte, medicină s.a.) Studiile sunt cu plată (sunt acceptate şi sponsorizări din partea instituţiilor media, neguvernamentale, comerciale). Cei mai buni studenţi beneficiază de burse şi reduceri la taxa de studii.

Corpul didactic al SSAJ este format din jurnalisti notorii din Moldova, precum si instructori din strainatate. Scoala asigura studentii cu echipament tehnic performant pentru cursurile foto, video si radio, precum si cu alte materiale necesare pentru deprinderea unor abilitati practice in domeniul jurnalismului. Anul de studii dureaza zece luni, cursurile sunt la zi si implica frecventa obligatorie. Printre principalele cursuri predate se numara: Scrierea stirilor, Jurnalismul radio-TV, Legislatia si etica mass-media, Jurnalismul on-line, Jurnalismul de investigatie, Jurnalismul economic si de afaceri, Fotojurnalismul, Management mass-media s.a. Mai multe detalii gasiti pe site-ul Scolii www.scoaladejurnalism.md.

Certificatul de absolvire este obtinut in baza unui proiect sustinut la finele anului de invatamant si este semnata de Centrul pentru Jurnalism Independent (Licenta A MMII nr.033236 Ministerul Edu catiei). Selectarea candidatilor se face in baza dosarului care va cuprinde:

– CV
– Formular de participare (descarca de pe site-ul www.scoaladejurnalism.md) 
– Scrisoare de motivare
– Trei materiale jurnalistice (nu este o conditie obligatorie prezentarea unor articole publicate anterior)
– Doua recomandari
– Copia diplomei de studii superioare (absolventii promotiei 2010 vor prezenta un certificat de la facultate in care se confirma ca sunt in ultimul an de studii)
– Copia buletinului de identitate

Admiterea persoanelor selectate se va face in baza unui test in scris si a unui interviu.

Data limita de depunere a dosarelor este 7 mai, 2010, ora 18.00.
Tel.: 92 94 40, 21 36 52, Centrul pentru Jurnalism Independent, str. Sciusev 53, 2012, Chisinau 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *