Scoala este un domeniu aflat permanent la vedere, dar si unul care reactioneaza fara intarziere la orice schimbare produsa in societate. Acelasi domeniu al educatiei insa este obligat sa reactioneze la timpurile pe care le traverseaza si sa accepte nevoia de reforme pentru a raspunde tuturor provocarilor. Aceste reforme insa se constituie, pana la urma, din totalul ideilor care se fac auzite in dezbateri, in articole scrise, in simple discutii intre cei cu experienta pe acest taram. Boris Volosatai, directorul Liceului teoretic roman-francez „Gh. Asachi”, abordeaza in cele ce urmeaza mai multe probleme cu care se confrunta scoala de astazi, raspunzand la apelul ministrului Educatiei de a propune idei, sugestii, obiectii vizavi de procesul educational pe care il avem si cel pe care il dorim.
Am meditat mult pana am pus mana pe pix si am decis sa insir pe hartie aceste ganduri. B. Show spunea ca exista intotdeauna motive excelente pentru a nu actiona, numai ca, daca motivele predomina, lucrurile raman nefacute. Ei bine, lasand la o parte motivele, am zis sa abordez subiectele care ma framanta si pe care, indraznesc sa spun, le cunosc in virtutea activitatilor pe care le desfasor timp de cateva decenii.
Traim timpuri sub semnul schimbarii. Si secolul XXI are imperativele sale. Dincolo de oricare mutatii sociale, politice si economice, societatea este chemata sa asigure un proces educational relevant, bazat pe un sistem de valori reale. Liceul teoretic roman-francez „Gh. Asachi” raspunde acestei provocari si isi axeaza activitatile pe dimensiunea fundamentala care il individualizeaza ca institutie: respectarea traditiilor racordate conceptual la noile exigente si valori pedagogice.
Problemele pe care le voi aborda vizeaza in particular Liceul „Gh. Asachi”, dar ele se regasesc si in sistemul educational in ansamblu. Spatiul acordat nu ne permite analiza in detaliu a fiecarui subiect, totusi suntem gata sa raspundem unei invitatii la dezbateri nelimitate in timp si spatiu. Le vom aborda pe rand, prima dintre acestea fiind optimizarea procesului educational. Problema nu este deloc noua.
In anii ’80 ai secolului trecut, a existat notiunea de optimizare a capacitatilor educationale, idee lansata atunci de Iurie Babanski. In esenta, este exact ceea ce propun astazi Banca Mondiala si Fondul Monetar International.
Am semnat tratatul de la Bologna, iar prin asta ne-am asumat angajamentul de a-l respecta integral. Desigur, tergiversarea implementarii prevederilor acestui tratat a facut ca Ministerului Educatiei, in noua sa formula, sa-i revina solutionarea unor probleme mai putin placute, care deriva din obiective de reala importanta pentru educatie.
In acest context, as propune implicarea comunitatii intr-un proces de dezbateri publice, actiune care ar oferi propuneri si solutii bune de luat in vedere. In caz contrar, pe fundalul unei taceri generale, s-ar putea deduce ca ministrul este singurul care doreste lichidarea sau reorganizarea unitatilor scolare ineficiente, ca numai ministrul ar dori reducerea cadrelor, claselor, institutiilor. In acelasi timp, vedem ca grupurile de lucru chemate sa reformeze invatamantul, inclusiv prin a i se da o noua redactie Codului Invatamantului, sunt aceleasi persoane care au elaborat Codul criticat, fara a fi iertate de domnul ministru Bujor.
Concomitent, exista multi care „au mare grija” sa apere interesele celor ramasi in afara schemei. Da, este nevoie sa reciclam cadrele ramase fara lucru, trebuie sa operam schimbari la nivel de constiinta, sa vedem cat sunt de corecte principiile pe care se bazeaza relatia dintre pedagog si societate, dintre pedagog si administratia publica locala, dintre pedagog si stat. Insist asupra acestui lucru, iar convingerea mea are la baza exemple suficiente de marginalizare a pedagogului, de discriminare chiar.
O alta problema este descongestionarea curriculumui scolar, sarcina care se cere realizata tot prin optimizare. Statele, de mai bine de un deceniu, au trecut la pregatirea cadrelor didactice pe arii curriculare, pe materii inrudite. Noi continuam sa pregatim specialisti in domeniul stiintei. Cei care nu se incadreaza in stiinta, se duc la scoala, ca rebut. Exista si unele exceptii, dar ele nu pot influenta tabloul general. E nevoie si aici de o revolutie, care sa-si aiba inceputurile in constiinta noastra. O noua abordare vine doar dupa o reevaluare a propriilor capacitati de gandire. Acum, viata ne demonstreaza ca nu cunoasterea detaliata, profunda a stiintei, ci aplicabilitatea cunostintelor intru binele individului este oportuna.
De aici si urmatoarea problema – suprasolicitarea elevului, care, de fapt, e incalcarea tuturor drepturilor elevului. Un elev se afla zilnic la scoala sase-sapte ore, fiind supus unor stari de consum maxim. Daca rasfoim Codul Muncii, putem vedea ca aceste ore echivaleaza cu o zi de munca cu regim redus pentru adulti. Dar e doar o jumatate din ziua de lucru a unui elev. Tot atata timp el lucreaza acasa, unde isi face temele pentru ziua urmatoare. In total, 12-14 ore. E o exploatare nemiloasa a copiilor! Cat timp le mai ramane lor pentru activitati optionale – sport, odihna, pasiuni?
Consideram ca comunitatea este singurul evaluator si modelator obiectiv al unei institutii de invatamant. Daca institutia de invatamant, in pofida problemelor economice, sociale, politice, ramane pe parcursul anilor solicitata (suprasolicitata), este o dovada ca scoala respectiva isi indeplineste cu succes misiunea. Comunitatea exploateaza la maximum posibilitatile institutiei date si potentialul intelectual al profesorilor.
Procesul educational este insa de neconceput fara sustinere financiara. Scoala de astazi are menirea sa sensibilizeze opinia publica, organizatiile nonguvernamentale, institutiile internationale privind conditia sa financiara extrem de inadecvata. Timp de mai multi ani, statul a demonstrat ca nu este in stare sa acopere in totalitate nevoile pe care le are scoala. Ma refer nu doar la incapacitatea statului de a plati salarii mai bune profesorilor, dar si la sustinerea financiara a procesului educational propriu-zis.
In multe localitati, autoritatile nu dau bani nici macar pentru a procura creta, dar mite pentru a repara anual clasele. Intr-o situatie ca aceasta, statului nu i-a ramas decat sa profite de interesul parintilor de a-si vedea copiii bine scoliti, interes care i-a obligat pana la urma sa sustina financiar procesul educational. Astfel, in majoritatea scolilor s-au format fundatii ale parintilor care s-au angajat sa colecteze mijloace pentru sustinerea invatamantului.
Asociatiile s-au constituit legal, avand actele vizate la Ministerul Justitiei, dar, facand abstractie de rolul extrem de important al lor la sustinerea financiara a educatiei, ele creeaza o atmosfera favorabila coruptiei. Scoala a fost supusa neintrerupt unor examene privind promovarea valorilor morale prin educatie, dar tot ea a existat de-a lungul anilor gratie unui mecanism de finantare cu radacinile adanc infipte in imoralitate. Pana acum, niciuna din guvernarile pe care le-a avut Moldova n-a recunoscut acest adevar. Abordarea ramane una dubla, dar niciodata sincera.
Si fiindca am ajuns la moralitate, oricat de banala ar suna aceasta idee, zic: Invatatorul trebuie sa fie reabilitat in societate. Lucrul acesta nu se face prin ordinul ministrului si nici prin decizia unui grup de parinti. Se face prin insistenta noastra prin timp indelungat si cu un efort nespus de mare.
Recunosc, aceste si alte subiecte meritau sa fie abordate mult mai inainte. N-am facut-o nu din motiv ca actualitatea lor ar fi tinut de alte timpuri. Cand abordezi un subiect trebuie sa fii convins ca cel carui te adresezi te va auzi. Daca ai in fata un partener de dialog surd sau care vorbeste in cu totul alta limba, dialogul e mai mult decat inutil. Acum, am putea fi auziti, caci vorbim aceeasi limba si in aceiasi termeni. De ce mai avem nevoie ca sa ne intelegem?
Boris Volosatai,
directorul Liceului teoretic roman-francez „Gh. Asachi”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
