Şcoala prietenoasă, ca şi şcoala naţională, nu-i un anume tip de instituţie de învăţământ sau o doctrină educaţională modernă, pe care s-ar fi întemeiat curricula „modernizată”, aşa cum afirmă unele dintre ele, ci un concept universal despre caracterul pozitiv al educaţiei şi centrarea ei pe personalitatea reală a celui educat, inclusiv pe identitatea sa naţională. Iar substituirea ideii de şcoală naţională cu cea de şcoală prietenoasă, care se atestă masiv prin „modernizările” din ultimul an, desfiinţează atât ideea de şcoală prietenoasă, cât şi ideea de şcoală naţională.
Or, noţiunea de şcoală prietenoasă nu este nouă şi nici pur europeană; ea n-ar trebui s-o dezlocuiască pe cea de şcoală naţională, căci nu poate fi imaginată o şcoală prietenoasă, dacă aceasta nu-i şi naţională, precum este de neimaginat şi o şcoală naţională neprietenoasă copiilor. S-a observat însă că „modernizatorii” promovează noţiunea de şcoală prietenoasă în afara contextului naţional, ceea ce le descoperă adevărata lor intenţie: distrugerea ideii naţionale din concepţia învăţământului nostru, căci găselniţa şcoală prietenoasă, promovată în locul şcolii naţionale, nu e decât o nouă şopârlă, băgată abil şi viclean în sistemul de valori ale politicilor educaţionale pentru a face până la urmă ca şcoala să nu fie nici naţională, nici prietenoasă.
Eliminarea principiului naţional în educaţie din documentele şcolare „modernizate” în ultimul an, menţionată şi de profesorii şcolari pe forumuri şi în publicaţii, poartă în subtext şi un fariseism linguşitor faţă de puterea politică Alianţa pentru Integrarea Europeană, sugerându-se astfel că însăşi AIE, prin numele său, ar fi abrogat principiul naţional în educaţie. Însă doctrina politică a AIE nicidecum nu cheamă la o europenizare prin deznaţionalizare, iar pentru noi, sărăciţii de identitate şi proprietate, principiul educaţiei naţionale este deosebit de important pentru a redeveni în propria noastră fiinţă şi astfel să putem fi acceptaţi şi în Uniunea Europeană, unde nu se vine pentru a te înfrupta din bunurile create de alte popoare, ci pentru a propune valorile tale acestor popoare. Altfel spus, nu „europenizarea” extremistă a educaţiei ne va readuce politic, economic şi cultural-spiritual în Europa, ci redobândirea propriei noastre identităţi – unica valoare care îi face pe oameni împliniţi şi siguri de sine, iar pe statele în care trăiesc – cu adevărat independente. Educaţiei îi revine rolul principal în acest proces, şi orice mutare de accente, cum este cea de la şcoala naţională la şcoala prietenoasă, nu face decât să-i submineze temeliile perene. Să fim dar, dragi copii şi învăţători, tot mai mult – şi mai mulţi! în limba română şi în şcoala naţională!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
