Actualitate

Scolile private cer sprijin de la stat

Directia generala educatie, tineret si sport (DGETS) va face un demers catre Primaria Chisinau in care va cere acesteia sa faca, la randul ei, o solicitare catre autoritatile centrale pentru finantarea partiala de la bugetul de stat a institutiilor private de invatamant preuniversitar din capitala. Subiectul a fost discutat la sedinta Consiliului de Administratie a DGETS. „Trebuie sa insistam ca, odata si odata, sa avem un rezultat”, a spus Tamara Curtescu, sefa Sectiei management preuniversitar a DGETS.

Seful Directiei educatie, tineret si sport a sectorului Rascani, Andrei Grosu, este de parere ca institutiile private de invatamant aduc mereu ceva nou. „In toata lumea acestea sunt finantate de la bugetul de stat. Intr-un viitor apropiat ar trebui gasite surse pentru ca si la noi sa fie acoperite cheltuielile pentru cel putin un elev”.

Directorul liceului privat „Columna” din Chisinau, Ghenadie Danita, a spus ca impresia generala care se creeaza atunci cand se vorbeste despre institutiile private de invatamant – ca ar fi asigurate din plin cu surse financiare – nu este justificata. „Avem greutati foarte mari”, a declarat acesta. Plata perceputa de la un elev pentru un an de studii nu este cu mult mai mare decat cea care se achita pentru studii intr-o institutie de stat. Concurenta dintre doua tipuri de institutii este foarte mare, astfel ca pentru a tine pasul este nevoie de bani si din bugetul de stat, a adaugat directorul Liceului „Columna”.

In municipiul Chisinau activeaza peste 20 de institutii private de invatamant preuniversitar.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *