Astăzi 16 Noiembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la ora 22:31
Abonamente

Actualitate 30 Iulie 2018, ora 14:28    Din editia print

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII: Adrian Covic - omul care mi-a dăruit viață

Marime Font

Dragă redacție, aș vrea să-i aduc mii de mulțumiri, prin intermediul ziarului TIMPUL, profesorului și doctorului Adrian Covic, șef al Secției de nefrologie a Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, pentru că mi-a salvat viața.

Împreună cu întreaga mea familie, îi mulțumim zilnic bunului Dumnezeu și prietenilor noștri, cei care, într-un moment extrem de dificil din viața mea, mi-au recomandat acum trei ani să mă adresez după ajutor la dl Adrian Covic. Așa l-am cunoscut pe ilustrul profesor, care conduce un colectiv tânăr, dar foarte profesionist, pentru care pacientul înseamnă mai întâi de toate un OM.

Nu am cuvinte prin care să îmi exprim mulțumirea pentru încrederea pe mi-a insuflat-o dl Covic chiar de la prima întrevedere cu el. Fără această energie, de care m-a molipsit el, nu aș fi avut curajul de a lupta cu boala și nici puterea de a mă gândi că și viața mea poate merge înainte. Pentru că am pomenit și despre echipa sa, țin să menționez că am rămas profund impresionată de dăruirea, calmul, bunătatea și promptitudinea de care dau dovadă absolut toți angajații Sectiei de nefrologie de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon“, care știu să aline orice durere cu zâmbetul pe buze.


Mult stimate domnule profesor Adrian Covic, această scrisoare de mulțumire este un semn de aleasă apreciere şi respect pentru modul în care Domnia Voastră a intervenit în organizarea tratamentului meu la Iași. Sunt sigură că numai datorită măiestriei profesionale a dvs. și a echipei medicale pe care o conduceți am reușit să câștigăm lupta cu maladia de care am suferit.

Mai mult decât atât, prin organizarea acestui tratament care a durat trei ani, mi-aţi oferit şansa de a reveni la o viaţă normală, mi-aţi deschis multe oportunităţi de realizare în viața de zi cu zi. Cu alte cuvinte, datorită dvs., m-am născut din nou.

Vă mulțumesc din suflet pentru raza de bucurie şi speranţă pe care ne-aţi adus-o mie și familiei mele, prietenilor şi nepoțeilor mei, pentru bunătatea şi generozitatea de care aţi dat dovadă astăzi, când tot mai rar se găsesc oameni dispuşi să întindă celor apropiați o mână de ajutor. Să vă aibă Dumnezeu în pază, domnule profesor Adrian Covac!


Cu deosebit respect, familia Cerba din Chișinău

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 17:01

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, s-a întâlnit vineri cu noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Chişinău, Excelenţa Sa Dereck J. Hogan. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 15:53

Fundația Open Dialog a făcut lobby în favoarea lui Veaceslav Platon, ca să-l ajute să scape de închisoare. Acest lucru este recunoscut de către deputații liberali, care au refuzat să-și delege reprezentanții în comisia de anchetă în cazul ”Open Dialog....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 15:51

Întreg raportul Comisiei de anchetă „Open Dialog” a fost obținut de reporterii Deschide.MD, inclusiv paginile cu parafă secretă. Documentul a fost votat astăzi în plen după trei ore de audieri și dezbateri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 14:56

 Fundaţia Open Dialog este un vehicul şi o schemă folosită de Serviciile Secrete ale Federaţiei Ruse împotriva statelor cum sunt: ţările baltice, Polonia, Ucraina şi Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, după ce astăzi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 14:53

Acțiunea subversivă a Fundației Open Dialog împotriva Republicii Moldova, în care au fost atrași Maia Sandu și Andrei Năstase este una fără precedent în istoria Republicii Moldova. Este declarația deputatului PDM Sergiu Sîrbu, făcută după prezentarea raportului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 13:34

Trustul de presă finanțat de oligarhii Victor Țopa și Veacesla Platon, unul fugar, iar altul condamnat la 18 ani de pușcărie, tirajează un nou fake news de cea mai joasă speță. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 12:43

Fundația "Open Dialog" ar fi fost finanțată din banii scoși ilegal din Federația Rusă prin vestitul Laundromat. Prin Moldinconbank, controlat de raiderul numărul unu din CSI, Veaceslav Platon, au fost spălate doar în perioada 2010 - 2014 peste 20 de miliarde dolari,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 11:39

FOTO // Schema din raportul SECRET prezentat în Parlament. Finanțarea Open Dialog din Laundromat

FOTO // Schema din raportul SECRET prezentat în Parlament. Finanțarea Open Dialog din Laundromat

Reporterii Deschide.MD au obținut schema din raportul SECRET prezentat în Parlament. Aceasta se referă la finanțarea fundației Open Dialog prin intermediul schemei de spălare de bani cunoscută drept Laundromat gândită și aplicată de controversatul Veaceslav Platon.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 11:34

Purcari Wineries realizează un profit brut în creștere cu 29% la nouă luni, pe o cifra de afaceri pe plus cu 20%

În primele 9 luni din 2018, Purcari Wineries a înregistrat vânzări nete în valoare de 113,3 milioane de lei, o creștere cu 20% față de perioada similară a anului precedent.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 11:29

Filip: R. Moldova are un sistem bancar puternic și frauda bancară nu se va mai putea repeta

Stabilizarea sistemului bancar este una dintre cele mai importante realizări ale Guvernului condus de Pavel Filip, de la învestirea sa, în anul 2016. Șeful Executivului a mai spus, în cadrul emisiunii În Profunzime, de la Pro TV Chișinău, că un sistem bancar stabil...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 11:03

JENANT! Fake news-ul de la TASS și RIA Novosti este promovat de TV8!

Postul de televiziune TV8, afiliat PAS și PPDA promovat falsul grosolan, publicat de presa de la Moscova, potrivit căruia cetățenii moldoveni, aflați peste hotarele țării, ar trebui, la fiecare jumătate de an, să declare că sunt vii, pentru a primi pensii. TV8 publică și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 10:29

Parlamentul examinează astăzi raportul Comisiei de anchetă privind prezumata imixtiune în politica moldovenească a Fundației Open Dialog, condusă de Ludmila Kozlovska, expulzată din UE pentru spionaj în favoarea Rusiei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 09:51

ULTIMA ORĂ /// Un poliţist din Chişinău a fost găsit împuşcat în cap (FOTO)

Un poliţist de patrulare a fost găsit mort, în această dimineaţă, în jurul orei 8:30, pe strada Studenţilor, sectorul Râşcani.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 09:20

Dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, patru formațiuni politice ar accede în Legislativ, în baza votului pe liste. Este vorba despre PSRM, PDM, PAS și PPDA, arată datele celui mai recent sondaj realizat de IRI (International Republican Institute)

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 09:02

Bucovina lui Eminescu

Profesorul Victor Crăciun, al cărui curs de literatură l-am audiat în studenție la Universitatea din Iași, l-a numit pe Eminescu, într-una din lucrările sale, „unificatorul spiritual al tuturor românilor, imediat după opera practică, făptuită de Al.I. Cuza la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 08:59

La Kyiv, piața de lângă Ambasada Rusiei va purta numele lui Boris Nemțov

La Kiev, lângă Ambasada Rusiei, urmeaza să apară Piața Boris Nemțov. Decizia a fost adoptată de Consiliul Municipal prin vot unanim, transmite Radio Liberty.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 08:26

ACCIDENT GRAV în centrul Chișinăului. Doi oameni au ajuns la SPITAL

ACCIDENT GRAV în centrul Chișinăului. Doi oameni au ajuns la SPITAL

Doi oameni au ajuns la spital, după ce două maşini s-au ciocnit, noaptea trecută, în Capitală. Accidentul s-a produs la intersecția străzilor Kogălniceanu şi Pușkin. Victimele sunt pasagerii unuia dintre automobile şi s-au ales cu răni grave la picioare. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 00:57

Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova va avea loc la 22 noiembrie la București, a declarat astăzi, în debutul ședinței Guvernului, premierul Pavel Filip.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 00:11 de Ana Marchitan

reportaj Preotul care muncește în construcții peste hotare

Parohul bisericii din s. Teleșeuca, r-nul Dondușeni, a plecat în concediu în Franța pentru a-și cumpăra lemne de foc și a-și putea întreține familia

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Noiembrie 2018, ora: 00:06

Hotelul Mara din Sinaia angajează bucătari și ospătari din R. Moldova

Hotelul Mara din Sinaia angajează bucătari și ospătari din R. Moldova

Hotelul Mara este singurul hotel de pe Valea Prahovei care a făcut parte din lanţul hotelier Holiday Inn Resort.Ca urmare a deciziei de dezvoltare a serviciilor turistice oferite, căutăm persoane ambiţioase, etice şi dinamice care să se alăture echipei noastre.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 18:15

O nouă premieră la Universitatea Tehnică din Moldova. În campusul universității a fost deschisă o sală de sport modernă, dotată cu sprijinul Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss". Studenții sunt impresionați de condițiile create și echipamentele performante, pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 16:49

Proiectul Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost votat astăzi de Parlament, în prima lectură. Noua lege reglementează structura sistemului de salarizare, drepturile salariale și modalitatea de stabilire a salariului, iar angajații vor fi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 14:03

Guvernul condus de Pavel Filip s-a deplasat astăzi la Drochia, acolo unde se desfăşoară o şedinţă comună cu autorităţile locale. Descinderea în nordul ţării face parte din strategia de comunicare a Executivului cu exponenţii administraţiilor publice, dar şi cu oamenii simpli.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)