Astăzi 23 Octombrie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la ora 15:30
Abonamente

Actualitate 12 Aprilie 2017, ora 08:14    Din editia print

Scrisoarea săptămânii: Cine va corecta „greșelile” lui Timofti?

Marime Font

Nedumeriţi, cititorii ar putea să se întrebe de ce am luat între ghilimele cuvântul greșelile din titlu. Explicaţia e simplă, întrucât ele, greșelile, nu sunt întâmplătoare, mecanice, cum s-ar spune, apărute din grabă sau din neştiinţă.

Ele au fost ticluite conştient, premeditat, bine calculate şi cu bătaie lungă. În felul acesta, deloc onorabil, fostul preşedinte a făcut din mulţi prieteni, colegi de breaslă, escroci, carierişti şi lepădături de neam, eroi ai republicii, decorându-i (în mod solemn, cum altfel?) cu ordine, medalii şi titluri onorifice nemeritate.

Unul dintre aceștia este celebrul N.C. (aţi ghicit – Nichifor Corochi). Agramat, arogant şi corupt până în măduva oaselor. La Edineţ, unde şi-a început cariera, i-a mers faima de ocrotitor al celor certaţi cu legea. Şi, bineînţeles, nu gratis. Cu ajutorul acestora şi-a construit o casă boierească, pricopsindu-se apoi şi cu un autoturism de marcă japoneză. Prin aşa-numita autoritate de preşedinte al judecătoriei de două ori (mai întâi în funcţia de coordonator la arhivele din nordul republicii, apoi la cea de şefă a Arhivei din Edineţ) şi-a aranjat soţia la serviciu, fără concurs, deşi are şi dumneaei restanţe serioase la limba de stat. La Consiliul Magistraturii, unde a ajuns din întâmplare, a delapidat haznaua statului de sute de mii de lei, mărindu-şi pensia (naiba ştie cum), atribuindu-şi premii pentru succese iluzorii. Totodată, achitându-şi plata pentru cazare în Capitală, fiind la curent cu toate acestea, şeful statului N.T. a găsit de cuviinţă să-l promoveze (din prima tentativă a CSM!) de la Judecătoria Edineţ la Curtea de Apel. Şi nu la una oarecare, ci la cea din Capitală. Iar apoi, colac peste pupăză, a găsit de cuviinţă să-i agaţe de reverul hainei medalia Meritul Civic.


O altă persoană,căreia i s-a conferit cea mai înaltă distincţie – Ordinul Republicii, este Ion Anton. Ordinul i s-a acordat fără consimţământul colegilor de la Curtea Constituţională. Acesta figura în calitate de asistent de judecător. Aceasta s-a făcut din propria iniţiativă a preşedintelui Timofti şi, în realitate, nu pentru „merite în înfăptuirea justiţiei”, ci mai degrabă pentru a-şi asigura din timp vacanţele, gratis, la pensiunea lui Anton, pe care o are într-o prestigioasă zonă turistică din România. E de menţionat că pensiunea a fost construită în anii 2006-2007, pe când judecătorilor încă nu li se majoraseră salariile, că valoarea ei e de circa 3,5 milioane de lei, şi evident că proprietarul ar putea fi lesne suspectat de îmbogăţire ilicită.

Un alt prieten şi coleg de breaslă decorat cu Ordinul Republicii este chiar subalternul său, secretarul general al aparatului Preşedinţiei, Ion Păduraru. Se iscă întrebarea pentru ce? Pentru că a huzurit destul de bine vreo patru ani şi ceva în bârlogul Preşedinţiei? Fostul medic personal al lui Timofti, Ion Modrigan, care are şi el lângă pensiunea lui Anton din pitorescul orăşel Borsec un castel, aşijderea în lipsă de merite deosebite, dar cu socoteala de a mai ajunge în perspectivă la serviciile lui, a fost decorat şi el cu Ordinul Republicii. Cu Ordinul Muncii au fost distinse judecătoarele de la CSJ Valentina Clevadî şi Vera Macinskaia, ambele agramate, ultima neştiind până în prezent nici măcar cum se scrie corect propriul ei nume de familie.

O altă gafă de neiertat a comis preşedintele Timofti şi prin faptul atribuirii Ordinului Republicii lui Dumitru Diacov. Pentru ce? Pentru trecutul neguros din perioada sovietică? Pentru votul acordat comunistului Voronin în 2005? Sau pentru că e membru de onoare al PD şi atât el (dar mai cu seamă el), cât şi membrii acestuia continuă să propage moldovenismul mucegăit, dispersând etnia de bază a societăţii în români şi moldoveni? Printr-un alt decret Mitropolitul Vladimir a fost onorat cu titlul de Om Emerit. El însă, după cum se ştie, e străin propriului său neam şi nu vrea nici în ruptul capului să se supună bisericii noastre naţionale. Sinchiseala lui e de a se îmbogăţi. Şi în aceasta constă meritele sale.

El are în proprietate un apartament de lux, casă de vacanţă, limuzină de import cu numere guvernamentale. E fondatorul mai multor SRL-uri. Oare să nu ştie Înalt Preasfinţitul Mitropolit al Chişinăului şi întregii(?) Moldove că mirenii cred mai mult ochilor decât urechilor. Şi oare să nu înţeleagă că prin acţiunile sale de îmbogăţire neagă credinţa, pe care o propovăduieşte? Că un credincios autentic şi mai ales un mitropolit ar trebui să împartă prisosul său celor nevoiaşi, dar nu să se îmbogăţească din mila şi munca celor săraci? Şi, din păcate, lista celor decoraţi fără merite poate fi continuată.

Iar de preşedintele, care şi-a consumat de acum mandatul, ce să mai zic? Dacă legea e pentru toţi, după cum mai încearcă să ne convingă guvernul (proeuropean?) şi instituţiile de drept (depolitizate?), atunci sigur că locul lui e pe banca acuzaţilor. Pentru ce? Pentru abuz de putere, pentru fapte nelegiuite. Doar el a decorat, din proprie iniţiativă, o sumedenie de trântori, prieteni şi colegi de breaslă agramaţi, corupţi şi lipsiţi de orice merite, fel de fel de escroci şi hoţi în lege cu cele mai înalte distincţii de stat. Printre ei este şi ex-premierul Vlad Filat. Şi, culmea, statul urmează să adauge la pensiile acestora, într-o perioadă de criză financiară, şi câte 500 de lei lunar. Mulţi de acum îi şi primesc. Fostul trântor de la Curtea Constituţională, Ion Anton, încheindu-şi cariera acum trei ani, a şi primit de acum un adaos la pensie de 18 mii de lei. Îmi amintesc de cazul de la Judecătoria Criuleni, unde unei persoane pentru trei harbuji la preţul de o sută şi ceva de lei sustraşi de la un agricultor i s-au atribuit cinci ani de închisoare. Cititorii s-ar putea întreba: „În acest caz, vina lui Timofti e mai mică sau legea nu e pentru toţi?”) . Cazurile descrise mai sus, dar şi altele, pe care autorul nu le cunoaşte, ar trebui anchetate minuţios de procurori, discutate cu cea mai mare seriozitate, în instanţă, întrucât ele au fost săvârşite de un demnitar de stat în mod conştient, premeditat, în dauna societăţii şi în detrimentul statului, căruia i-a jurat credinţă.

Cu stimă, Grigore Croitoru,
Camenca



 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 15:30

CAZ HORROR /// Poliția britanică a descoperit 39 de morți în remorca unui tir venit din Bulgaria

CAZ HORROR /// Poliția britanică a descoperit 39 de morți în remorca unui tir venit din Bulgaria

Poliția britanică a descoperit 39 de morți într-o remorcă de tir din parcul industrial Waterglade din zona Essex de lângă Londra. Șoferul tirului, un tânăr de 25 de ani din Irlanda de Nord, a fost arestat, potrivit BBC și Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 15:02

Cum a votat Năstase la APCE - pro-Rusia or anti-România?

Cum a votat Năstase la APCE - pro-Rusia or anti-România?

Întrebarea despre votul lui Năstase la APCE e pertinentă anume acum, când el încearcă prin suportul primarilor orașelor din România să obțină votul unioniștilor din Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 13:59

Accident violent, din cauza unor polițiști care au întors pe linie dublă continuă / VIDEO

Accident violent, din cauza unor polițiști care au întors pe linie dublă continuă / VIDEO

Noi știm cine e vinovat, voi tot cunoașteți și cu siguranță că și autoritățile se vor expune pe seama acestui caz. Eu însă mă întreb, oare chiar merita ”infractorul” ăla prins la radar, să fie sancționat cu prețul unui accident?

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 13:48

Alarmant. Niveluri ridicate de plumb, în legumele cultivate în apropierea albiei râului Bîc

Alarmant. Niveluri ridicate de plumb, în legumele cultivate în apropierea albiei râului Bîc

În urma semnalelor parvenite la ANSA, inspectorii Agenției au efectuat prelevări de produse de origine vegetală care sunt cultivate în apropierea albiei râului Bâc, în zona administrativă a raionului Anenii Noi. În total au fost prelevate 15 probe....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 13:44

39 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Anglia. Șoferul a fost arestat

39 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Anglia. Șoferul a fost arestat

Descoperire macabră, miercuri dimineață, în Thurrock, din comitatul britanic Essex, aflat în estul Londrei: 39 de cadavre au fost găsite într-un camion, relatează BBC. Polițiștii britanici au fost anunțat în jurul orei 1:40, ora locală, de către cei de la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 12:42

Dacă mâine vor fi alegeri anticipate, Partidul ȘOR accede în Parlament

Dacă mâine vor fi alegeri anticipate, Partidul ȘOR accede în Parlament

Rezultatele obținute de Partidul Politic ȘOR la alegerile locale generale din 20 octombrie pot fi considerate una din surprizele scrutinului. În pofida presiunilor la adresa sa, persecutarea candidaților și a campaniilor de denigrare la care a fost supusă, formațiunea a pierdut doar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 11:55

ATENȚIE /// ORA DE IARNĂ 2019. În weekend se schimbă ora! Cum trebuie să fixăm ceasurile?

ATENȚIE /// ORA DE IARNĂ 2019. În weekend se schimbă ora! Cum trebuie să fixăm ceasurile?

Ora de iarnă 2019. Când se schimbă ora de iarnă 2019. Când se trece la ora de iarnă 2019. Ora de toamnă 2019 în România. Când se schimbă ora de toamnă 2019.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 11:37

FLASH /// Ministerul Finanțelor propune CREȘTERI SALARIALE pentru majoritatea bugetarilor

FLASH /// Ministerul Finanțelor propune CREȘTERI SALARIALE pentru majoritatea bugetarilor

Proiectul Legii bugetului pentru anul 2020 prevede creștere de salariu între 6-10 % pentru majoritatea angajaților din instituțiile de stat. În plus, pentru unele categorii de bugetari retribuția ar putea crește cu până la 1.500 – 2.000 de lei lunar. Propunerile au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 10:54

Năstase îl acuză pe Dodon că are agendă diferită față de PSRM: Nu a vrut să susțină Legea Procuraturii

Năstase îl acuză pe Dodon că are agendă diferită față de PSRM: Nu a vrut să susțină Legea Procuraturii

Andrei Năstase îl acuză pe președintele Igor Dodon că s-ar fi opus votării Legii Procuraturii în actuala formulă și că șeful statului ar avea o agendă diferită față de PSRM, informează portalul pro-guvernamental cotidianul.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 10:49

VIDEO | Ion Ceban a numit trei condiții obligatorii pentru majorarea prețului călătoriei în transportul public

VIDEO | Ion Ceban a numit trei condiții obligatorii pentru majorarea prețului călătoriei în transportul public

Candidatul pentru funcția de primar al capitalei susține că orice opțiune de modificare a tarifului trebuie să vină în corespundere cu, cel puțin, trei lucruri principiale. Este vorba despre majorarea salariilor și pensiilor, asigurarea de către transportatori a unor servicii de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:46

23 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

23 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

 Prim-ministrul Maia Sandu va prezida astăzi, 23 octombrie, începând cu ora 13.00, şedinţa Cabinetului de miniştri. Proiectul ordinii de zi poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:44

Cum faci cel mai aromat gem de gutui

Cum faci cel mai aromat gem de gutui

Nicio toamnă fără gem de gutui! Deliciul ăsta nu trebuie să lipsească din cămara niciunei gospodine. Iar noi îți porpunem mai jos o rețetă super-simplă, rapidă și foarte gustoasă și aromată.  Ingrediente necesare pentru gemul de gutui 2 kg gutui curățate 1,5 kg...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:40

FOTO /// Dodon în Japonia / Apariție de „senzație” a cuplului prezidențial

FOTO /// Dodon în Japonia / Apariție de „senzație” a cuplului prezidențial

Igor si Galina Dodon se afla, zilele acestea, la Tokyo, unde Japonia a marcat un moment istoric.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:37

Fată de 12 ani, grav rănită după ce a fost lovită de tren. Nu a auzit locomotiva pentru că avea căști în urechi

Fată de 12 ani, grav rănită după ce a fost lovită de tren. Nu a auzit locomotiva pentru că avea căști în urechi

O fată de 12 ani din oraşul arădean Lipova a fost accidentată de tren, în timp ce traversa calea ferată din oraş pe un pasaj improvizat şi purtând căşti audio în urechi, partea inferioară a piciorului fiindu-i secţionată de roţile garniturii, potrivit Agerpres....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:33

O tânără de 22 de ani din Rusia și-a ucis sora dintr-un motiv diabolic

O tânără de 22 de ani din Rusia și-a ucis sora dintr-un motiv diabolic

O tânără de 22 de ani din Rusia a fost condamnată la 13 ani de închisoare după ce şi-a ucis sora. Motivul este unul de-a dreptul diabolic: fata i-a luat viața surorii pentru că era mai frumoasă. Elizaveta Dubrovina a declarat în faţa magistraților că era...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:30

Tesla a obţinut aprobarea pentru începerea producţiei în China

Tesla a obţinut aprobarea pentru începerea producţiei în China

Tesla a fost adăugată pe lista producătorilor auto aprobaţi, a anunţat Ministerul Industriei din China, grupul american obţinând, astfel, certificatul necesar pentru a începe producţia în statul asiatic, potrivit Reuters. "Testa a obţinut undă verde pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:26

Putin și Erdogan s-au înțeles: rușii și turcii îi vor alunga împreună pe militanții kurzi din nordul Siriei

Putin și Erdogan s-au înțeles: rușii și turcii îi vor alunga împreună pe militanții kurzi din nordul Siriei

Putin și-a informat telefonic prietenul sirian despre decizile luate cu Erdogan. Cum a recționat Bashar al-Assad. Rusia și Turcia și-au dat mâna în Siria. După șase ore de negocieri, Vladimir Putin și Recep Erdogan au decis să-i îndepărteze împreună pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:23

Răsturnare de situație cu 7 zile înainte de Brexit

Răsturnare de situație cu 7 zile înainte de Brexit

Cu doar șapte zile înainte de expirarea termenului-limită legat de ieșirea Marii Britanii din UE, tot mai mulți lideri europeni ar fi de acord cu o "amânare tehnică" a Brexitului. Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a recomandat marţi liderilor statelor...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 23 Octombrie 2019, ora: 06:57

Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei s-a născut pe 26 octombrie 1624 la Suceava.  

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 23 Octombrie 2019, ora: 06:41

1812: conspirație împotriva lui Napoleon. Generalul Claude François de Malet răspândește vestea morții împăratului și se declară comandant al Parisului. Generalul va fi executat pe 29 octombrie. 

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)