Sunt pensionară din 1998, iar soțul – din 1989. Primim împreună 3600 de lei pe lună. Toată această sumă o cheltuim pe medicamente, căci fără ele nu putem supraviețui.
Prin intermediul ziarului dumneavoastră, vreau să-i întreb pe guvernanți de ce au uitat de noi, cei care avem peste 70 de ani? Noi încă n-am murit, domnilor, noi suntem în viață! Unii dintre noi mor de foame, alții zac în pat, dar şi din cei care încă lucrează, aşa că voi aveți nevoie de noi!
Din cauza salariilor mici, tineretul, mai ales medicii și profesorii, fug din ţară. Eu însă, la vârsta mea şi având în vedere starea sănătăţii mele, mă compar cu o frunză de toamnă căzută la pământ, pe care voi ați ridicat-o, v-ați șters cu ea fundul și ați aruncat-o la gunoi.
Mulțumesc Domnului că mă mai țin picioarele, că memoria și mintea îmi este întreagă, că profesez de 18 ani după pensionare şi îmi mai fac de-o bucată de pâine. Însă nu înțeleg un lucru: de ce eu trebuie să achit impozite la buget? De ce îmi cereţi să plătesc fondul social, dacă sunt pensionară şi nu-mi majorați pensia?
Domnilor de la putere, noi, cei care suntem acum în etate, v-am învățat carte şi viaţă, dar nu în asemenea mod, încât să vă bateți joc de noi și de întreaga țară.
Stimate domnule Pavel Filip, atunci când vă pregătiţi de „planificări reale”, să nu uitați, vă rog, și de cei care v-au crescut, v-au educat şi v-au ales la guvernare.
Cu durere în suflet, în numele tuturor pensionarilor,
E. Negrea, profesoară la Gimnaziul Răculești, r-l Criuleni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
