Şi așa am ajuns să-mi trăiesc și bătrânețile. Copiii mei s-au dus în lumea largă. De fapt, toţi tinerii din sat au apucat străinătățile, iar cei mai bătrâni au trecut cu drepții. Satul nostru, Pistruieni din raionul Teleneşti, și așa mic, a rămas pustiu. Uneori, dacă ai treabă în celălalt capăt de sat, poți să nu întâlnești niciun suflet de om. Eu, dacă n-aș avea pământ pe lângă casă, aș muri de urât și de necaz. Mă iau cu lucrul, chiar dacă puterile mă țin cam greu.
Dar bătrânețea despre care mă jelui nu este cel mai mare necaz al omului. Toți ajungem la asta. Necazul cel mai mare, care m-a făcut să vă scriu, este altul. În acest sat, am copilărit și am îmbătrânit, aici mi-am îngropat toate neamurile și de aici mă vor lua și pe mine. Acest loc mi-a fost drag dintotdeauna, el este înconjurat de stânci înalte şi pe aici curge de atâtea secole Răutul. De când mă ştiu, în acest râu curgeau izvoare. Erau izvoare mari, cu șipote largi, cu apă limpede, curată și rece. Apa izvora de la mare adâncime. În vremuri vechi, izvoarele erau îngrijite, aveau uluce mari din piatră șlefuită, iar femeile din sat veneau aici și spălau tot ce aveau prin casă. Vara, oamenii se adunau și le curățau. Izvorul din mijloc era cel mai mare. Ele erau salvarea satului în cazul în care apa din ogrăzi, Doamne ferește, s-ar fi terminat. Iar când aveam musafiri din alte localităţi, în primul rând, le arătam izvoarele.
Nu m-am gândit niciodată că satul meu ar putea să rămână fără izvor. Dar s-a întâmplat şi asta… În satul vecin, Brânzeni, pe Răut, era o hidrocentrală. De la război încoace, ea a fost oprită. Și iată că de un an, cineva s-a gândit să o repună în funcție. Au stricat cursul râului și ne-au înecat izvoarele. Astăzi, dacă se întâmplă ceva cu apa de prin ogrăzile oamenilor, nu mai avem de unde lua alta de băut.
Dragă redacţie, am rămas atât de puţini în sat, încât mi-e frică să-mi dau numele adevărat. Nici nu ştii la ce te poţi aştepta în ziua de astăzi, când bunul simţ s-a pierdut… Dar vreau să se ştie despre situaţia noastră! Vă scriu și plâng. Cum au putut unii demnitari să-și facă businessul şi interesele proprii, lipsindu-ne de apă? Ce suflet și ce minte poți să ai, ca să lași un sat de oameni fără apă și fără izvoare care curg de sute de ani?
Andrei Cibotaru,
s. Pistruieni, r-nul Teleneşti
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
