Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la ora 08:52
Abonamente

Bună Dimineața 22 Martie 2016, ora 08:00

Marime Font

Scrisoarea unui nefumător către toți fumătorii

La noi se fumează practic peste tot: în taxi, în cluburi, în restaurante, pe stradă, în veceuri, în ascensor sau chiar în locuințe. Cât timp țigara le usucă doar plămânii lor, nu mă deranjează fumătorii, dar nesimțirea unora dintre ei deseori îmi afectează atât sănătatea mea, cât și a celor din jur. În R. Moldova e dificil să fii nefumător…

 
 
 

Era duminică, ziua în amiaza mare. În timp ce mergeam spre casă am dat cu ochii de o familie, aparent obișnuită – mama, tata și doi copii (un băiat și o fată) care ieșeau dintr-o biserică. Mi-a atras atenția faptul că fetița stătea în spate la taică-su, iar acesta trăgea cu disperare dintr-o țigară și expira fumul în direcția ei. Copilei i se părea amuzant și făcea fel de fel semne prin norul de fumăraie. Maica-sa între timp și-a scos broboada și se privea în oglindă, să vadă dacă nu i s-a ciufulit părul cât timp s-a rugat. Gândul că fumul de țigară îi afectează sănătatea fiicei nu părea să-i macine pe cei doi părinți. Iată așa se întâmplă că unii copii sunt nevoiți să-și umple plămânii cu fum, fără măcar să aibă posibilitatea de a se apăra.

Uneori nu pot să se protejeze de duhoare nici cei maturi. De multe ori când intri în taxi te doboară un miros înțepător de fum de țigară. Sigur, ești în drept să trimiți dracului șoferul cu tot cu mașină, dar dacă te grăbești, ești nevoit să-ți împuți toate hainele. În asemenea cazuri, plătești ca să fii otrăvit!



O situație paradoxală este și în majoritatea localurilor din capitală. Zona fumătorilor este despărțită de cea a nefumătorilor doar prin cărarea pe unde trec chelnerii. Uneori ajungi acolo mort de foame, iar până îți aduc bucatele, ești nevoit să inhalezi câțiva metri cubi de fum de țigară pe stomacul gol. N-aș spune că având stomacul plin șocul ar fi mai mic, dar oricum – lihnit și turmentat de fum nu-i starea pe care aș vrea s-o am atunci când merg într-un local după o zi de muncă istovitoare.

În categoria celor mai nesimțiți dintre fumători se încadrează specimenele de persoane care fumează în ascensor sau care trag câteva fumuri cu 2-3 secunde înainte de a intra în transportul public. Dacă într-un local poți face imediat cale întoarsă, atunci în ascensor sau în microbuz rămâi unul la unul cu „ucigașul”.

Chiar și un copil din clasele primare știe că fumatul pasiv dăunează la fel de mult ca și cel activ. De aceea vă rog frumos să ne respectați și dreptul nostru, al nefumătorilor, de a duce un mod sănătos de viață!

Un articol de: Dorin Galben Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi



Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md