Actualitate

Se dau „lupte subterane” pentru televiziunea publică

Acestea se dau atât deschis, în cadrul concursului organizat de Consiliul de Observatori, cât şi în culise şi chiar în cabinetele Puterii. Deocamdată, alegerile organizate de CO în cele două tururi nu s-au soldat cu rezultatul dorit şi directorul n-a fost ales.

Zarvă mare în Dealul Schinoasei

Ca întotdeauna, şi de această dată postul de director al televiziunii publice a atras o mulţime de candidaţi în concurs – 11 dintre ei au fost admişi, dar numai doi au reuşit să intre în atenţia membrilor CO. Aceştia sunt actualul vicedirector al televiziunii, Efim Josanu, şi corespondentul PRO TV Bucureşti Vitalie Cojocari. Pentru primul au votat trei membri, iar pentru al doilea – doi membri CO. Pentru ca directorul să fie ales ar fi trebuit ca toţi cei cinci membri ai CO să sprijine unanim o singură candidatură, or acest lucru nu s-a întâmplat. De fapt, CO activează într-o formulă incompletă deja de doi ani, având doar şase din cei nouă membri, potrivit statutului. De această dată, şi unul din membri, Aurelia Peru-Balan, şi-a propus candidatura pentru postul de director. Prin urmare, ea nu mai putea participa la votare. Astfel, cei şase din CO au rămas doar cinci: Eugeniu Râbca (preşedinte), Viorica Bogatu-Cucereanu (secretarul şedinţei), Raisa Lozinschi-Hadei, Viorica Meşină-Prodan şi Vitalie Ţapeş.

De ce şase, şi nu nouă membri ai CO?

Consiliul de Observatori a purces la alegeri ştiind din start că se află într-o situaţie puţin spus delicată. Era uşor de presupus că cei cinci membri prezenţi la şedinţă ar fi putut avea opţiuni diferite în ceea ce priveşte viitorul director de televiziune. Poate că ar fi fost mai bine dacă CO era mai întâi completat cu trei membri, care îi lipsesc, apoi să desfăşoare alegeri de acest fel. Faptul că CO activează în componenţă incompletă este comentat în fel şi chip. Unii zic că partidele aflate astăzi la putere nu se pot înţelege între ele: cine trebuie să le reprezinte în CO. Pe cât de adevărat este acest lucru şi de ce nu sunt numiţi ceilalţi trei membri ai CO, am dorit să aflăm de la Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. Potrivit vicepreşedintelui comisiei, Corina Fusu, cele trei candidaturi pentru CO au fost demult desemnate de CCA şi transmise spre examinare comisiei de profil a Parlamentului. Dar deja de un an comisia în cauză nu a examinat aceste candidaturi. „Mai întâi, au existat alte priorităţi, deoarece R. Moldova nu avea preşedinte. Apoi, este necesar ca respectivele candidaturi să fie coordonate de toate cele trei partide din AIE”, ne-a spus Corina Fusu. Deputata este de acord că problema completării CO cu cei trei membri nu mai poate fi tergiversată şi că în componenţă deplină CO ar acţiona cu toată capacitatea, reuşind să aleagă mai uşor directorul televiziunii publice. Potrivit Corinei Fusu, aparent cele trei partide sunt unanime în ideea că televiziunea publică trebuie să fie depolitizată, iar membrii CO urmează să corespundă principalelor trei criterii: integritate morală, neafiliere politică şi profesionalism. Tergiversarea în acest caz are o singură explicaţie: „luptele subterane”, consideră vicepreşedinta Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.

Preşedintele CO – dezamăgit de membrii consiliului

Pe de altă parte, Eugeniu Râbca, preşedintele CO, este de părerea că problema nu constă în faptul că CO activează doar cu şase membri. „Problema e alta, şi anume: de ce Consiliul nu alege directorul?”. Potrivit lui, CO are în atribuţiile sale alegerea directorului şi… punct. „La moment, în Consiliu sunt şase persoane. Oare avem nevoie de 120 ca să acumulam cinci voturi?! Cu acelaşi succes, 120 de persoane pot să-şi împartă voturile în toate direcţiile”, spune Râbca, vizibil indignat de cele întâmplate în şedinţa din 8 mai a CO. La întrebarea noastră cum va ieşi Consiliul din acest impas, preşedintele ne-a răspuns răspicat: „CO trebuie să decidă: organizează un nou concurs sau se joacă de-a consiliul”. Eugeniu Râbca mai spune că CO activează de doi ani în această componenţă şi nu au existat probleme. Dar tot el recunoaşte că până acum „toate hotărârile se adoptau cu majoritatea voturilor celor prezenţi la şedinţă”, iar în acest caz „nu este serios ca la şedinţă să vină cinci oameni şi trei dintre ei să aleagă un director de televiziune”. „Trebuie să ne gândim la responsabilizarea membrilor CO, în acest caz. Poate, ar trebui să modificăm legea”, mai adaugă Eugeniu Râbca.

„Ori ne responsabilizăm, ori ne facem valizele!”

Am încercat să aflăm ce înseamnă „responsabilizare” în acest caz. Dacă asta presupune ca preşedintele să insiste ca cei cinci membri ai Consiliului să voteze unanim un candidat, avem mari îndoieli în faptul că preşedintele CO va reuşi în acest fel să detensioneze situaţia. Din punctul său de vedere, fiecare membru al CO se consideră responsabil de votul pe care l-a acordat. Nu mai putem pretinde astăzi la unanimitate cu orice preţ, pentru că trăim în alte timpuri. La toate acestea, Eugeniu Râbca a avut un singur răspuns: „Înseamnă că e cazul să ne facem valizele… sau să fie revăzută procedura de responsabilizare. Parlamentul, în momentul în care nu poate alege şeful statului, este dizolvat…”. În afară de aceasta, preşedintele CO susţine că funcţia de director al televiziunii publice nu merită atâta zarvă. „Consider că directorul televiziunii are atribuţii mai mult simbolice, fapt pentru care nu este justificată toată această zarvă…”. Potrivit lui, CO se va întruni în curând pentru a lua o decizie, de această dată – cu privire la propriile responsabilităţi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *