În SUA o legislaţie nouă permite reducerea beneficiilor tocmai pentru că sănătatea fondurilor de pensii a devenit problematică după marea criză. În Germania, o ţară unde a cheltui cumpătat este o tradiţie, nemţii sunt îngrijoraţi că noul mediu investiţional creat de BCE le pune în pericol economiile şi pensiile. SUA, Marea Britanie şi Germania sunt cele mai mari economii din lumea dezvoltată, ţări cu o cultură solidă a capitalismului şi a pieţei, şi cu toate acestea acolo viitorul pensionarilor devine incert. Ce se întâmplă acolo ar trebui să pună în gardă pe toată lumea.
În Marea Britanie, deficitul fondului de pensii, atât de mare încât a devenit imposibil de gestionat, a „ajutat“ grupul de retail British Home Stores (BHS) să intre în faliment luni. Desigur, după cum scrie presa locală, au mai „ajutat“ şi afacerile dubioase ala managerilor, lăcomia proprietarilor şi chiar practicile moderne de afaceri. Pe scurt, BHS a falimentat pentru că proprietarii au stors tot ce se putea stoarce financiar din grupul de retail.
Însă deficitele mari ale fondurilor de pensii devin ceva comun acolo, scrie The Wall Street Journal. Diferenţa dintre veniturile atrase de schemele de pensii britanice şi ceea ce plătesc ele ca beneficii a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Acesta este unul dintre efectele yieldurilor extrem de reduse ale obligaţiunilor guvernamentale, printre cele mai sigure active, preferate ca investiţii de fondurile de pensii.
În 2015, plăţile erau cu 3,3 miliarde de lire sterline (4,2 miliarde euro) mai mari decât contribuţiile, potrivit datelor oficiale. Ultimul an când aceste elemente au fost egale este 2007. De atunci, plăţile au crescut cu 37,2%, în timp ce contribuţiile au avansat cu doar 4,5%. Deficitul a crescut din diferite motive, unul fiind faptul că britanicii trăiesc mai mult. De asemenea, trebuie remarcat că a crescut cantitatea de bonduri guvernamentale deţinute de fonduri pe măsură ce yieldurile titlurilor au scăzut. În 2007, fondurile aveau obligaţiuni guvernamentale britanice denominate în lire de 113,6 miliarde de lire. În 2014, suma era de 260 de miliarde de lire. În deceniile anterioare, veniturile aduse de obligaţiuni erau suficiente pentru onorarea plăţilor. Acum nu mai este cazul. Yieldurile bondurilor guvernamentale scad în lumea dezvoltată de zeci de ani, dar după izbucnirea marii crize din 2008 randamentele au atins cote joase record.
Problemele fondului de pensii al BHS sunt acute. În 16 ani, acesta a trecut de la un surplus de cinci milioane de lire la un deficit de 571 de milioane de lire. Însă acest fond nu este singurul cu astfel de dificultăţi. Scheme din toată Europa sunt presate de numărul în creştere de pensionari în raport cu forţa de muncă şi de reducerea veniturilor din dobânzi. Atât timp cât aceste tendinţe continuă BHS nu va fi singura companie care ce-dează sub povara obligaţiilor de plată a pensiilor.
În ceea ce priveşte cauza problemelor BHS, în presa britanică abundă speculaţiile şi acuzaţiile. Lanţul de magazine, vechi de aproape nouă decenii, este iubit şi deopotrivă urât. Falimentul său este cel mai mare din sectorul de profil de după 2008.
Uniunile sindicale au descris colapsul ca devastator. „Sunt veşti devastatoare pentru angajaţi şi cerem companiei să-şi schimbe atitudinea faţă de sindicate şi să înceapă dialogul în aceste vremuri dificile. Guvernul trebuie să intervină pentru ca plătitorii de taxe să nu fie cei puşi să plătească“, spune John Hannett, secretarul general al uniunii Usdaw.
Unul dintre cele mai blamate personaje în această poveste este baronul din retail Philip Green. În anul 2000 acesta a plătit 200 de milioane de lire pentru BHS. Atunci fondul de pensii al companiei avea un surplus de cinci milioane de lire. În 2002 Green cumpără imperiul Arcadia, intrând astfel în posesia unor branduri renumite. Între 2002 şi 2004 acţionarii BHS îşi acordă dividende de 422 milioane de lire, cea mai mare parte din sumă revenind familiei lui Green. În 2005, Green se autorecompensează cu 1,2 miliarde de lire, un record. Dividendele s-au dus la soţia sa, Tina, proprietarul legal al Arcadia. Aceasta locuia în Monaco, ceea ce a scutit familia Green de plata impozitelor, potrivit The Guardian.
Anul trecut, Green a vândut BHS pentru suma de o liră sterlină unui grup de investitor şi avocaţii puţin cunoscut, Retail Acquisitions, care, în puţin mai mult de 12 luni, a adus compania în faliment. Preluarea a fost supravegheată de Dominic Chappell, unul dintre directorii şi acţionarul majoritar al Retail Acquisitions.
Chappell, care până la BHS a falimentat de două ori, şi-a făcut de lucru anul trecut plătind prin noua achiziţie peste 25 de milioane de lire în comisioane de management, dobânzi şi altele către compania sa holding.
Tot anul trecut se pare că Chappell şi alţi trei directori ai Retail Acquisitions şi-au însuşit o treime dintr-un credit de 8,4 milioane de lire luat de la BHS la o zi după ce consorţiul a achiziţionat compania de retail de la Philip Green.
Retail Acquisitions a explicat că împrumutul era pentru comisioane profesionale şi de finanţare. Cea mai mare parte din bani s-a dus la Chappell.
Sursa: zf.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
