Astăzi 3 Iulie 2020, Vineri - Ultima actualizare la 2 Iulie 2020
Abonamente

Actualitate 1 Octombrie 2017, ora 08:29    Din editia print

Secretele Angelei Merkel! Detalii interesante despre căsnicia acesteia

Marime Font

Angela Merkel este fără doar și poate cea mai puternică femeie din politica mondială la ora actuală și un lider extrem de influent. Dacă Melania Trump sau Brigitte Macron sunt tot timpul în lumina reflectoarelor, ei bine despre „primul domn” al Germaniei se știu extrem de puține, prezența lui fiind una extrem de discretă.

Joachim Sauer are 68 de ani și este unul dintre cei mai buni chimişti ai lumii. Acesta a întâlnit-o pe Merkel în 1981. Ea avea 27 de ani şi absolvise facultatea de fizică, la fel ca și președintele Klaus Iohannis. El avea 32 de ani şi preda la Academia de Ştiinţe din Berlin.

Amândoi erau căsătoriţi. Căsătoria lui Merkel cu Ulrich Merkel, fizician şi el, s-a încheiat cu un divorţ în 1985, după 16 ani. Au doi fii împreună.

Loading...


Merkel nu a comentat asupra originilor relaţiei ei cu Sauer, dar această interacţiune a captat atenţia Stasi, securitatea Germaniei de Est.

Potrivit biografilor lui Merkel, Stasi a raportat de multe ori prânzuri luate împreună de cei doi, în timp ce ambii erau căsătoriţi cu alte persoane, potrivit Mediafax.

În prefaţa lucrării ei de dizertaţie, prezentată în 1986, Merkel îi mulţumeşte lui Sauer pentru „sfaturile critice”. Viitorul ei soţ fusese un student prodigios. El şi-a luat doctoratul summa cum laudae în chimie, de la Universitatea Humboldt, la vârsta de 25 de ani, în 1974. El a predat la Humboldt înainte de a veni la Academia de Ştiinţe din Berlin în 1977.

S-au căsătorit tâzriu

Sauer şi Merkel au locuit împreună mai mult de zece ani înainte de a se căsători în 1998, cedând presiunilor din partea bisericii şi a aliaţilor din Uniunea Creştin-Democrată. Mulţi considerau că nu se cade ca un lider politic conservator să trăiască în concubinaj cu cineva.

Primul soţ al Germaniei este pasionat de operă şi împărtăşeşte afinitatea soţiei sale pentru Richard Wagner şi drumeţii. Messner spune că ambii sunt într-o formă surprinzătoare deşi au programele foarte încărcate.

Când apar în public împreună, Merkel pare uneori să uite că Sauer e şi el prezent. În 2011, când a primit Medalia Prezidenţială pentru Libertate la Casa Albă, Merkel a ieşit din limuzină şi a început să urce treptele, după care s-a oprit şi a aşteptat în timp ce Sauer se grăbea să o prindă din urmă.

Sauer preferă să fie extrem de discret și nu dorește să-și exprime niciun fel de opinie politică.

„Nu am să zic nimic la microfonul vostru” a mârâit el către o cameră de filmat în timp ce se afla cu Merkel pe covorul roşu la festivalul de operă Bayreuth în 2005, pe vremea când Merkel încă era liderul opoziţiei.

Când Merkel a preluat puterea, jurnaliştii germani deja renunţaseră să mai scrie despre inabordabilul om pe care îl porecliseră „Fantoma de la operă”.

Plângere la poliție din cauza zgomotului

Apropiaţii cuplului spun de asemenea că atunci când are ceva de zis, Sauer nu se fereşte să vorbească. În august 2001 Sauer a provocat un scandal în Berlin când a făcut plângere la poliţie împotriva zgomotului făcut de o trupă de teatru în aer liber care dădea un spectacol peste stradă.

Le-a trimis un fax autorităţilor, plân gându-se despre „un zgomot agasant” într-o seară, potrivit lui Adrienne Goehler, care lucra la primărie şi care a intervenit în ajutorul producţiei estivale a piesei „Amphitryon”, o tragicomedie de Heinrich von Kleist.

Producţia încălca limita de 60 de decibeli permisă. Goehler a petrecut zile întregi sunând la diferite agenţii pentru a permite spectacolului să îşi termine programul.

„Locuieşte în cel mai mare oraş din Germania şi se plânge pentru puţin zgomot la 20:30”, spune Goehler.

„Aproape că s-a închis complet spectacolul. A fost ceva grotesc. Dacă vrea pace şi linişte ca în pădure, ar trebui să se mute într-o pădure.” Disputa a ajuns pe prima pagină a ziarelor în Berlin pentru insinuări că elementul politic ar fi putut fi folosit pentru a reduce spectacolul la tăcere.

Sauereste descris drept un profesor strict, de şcoală veche, care nu permite conversaţiile, băuturile, mâncarea sau lectura pe timpul cursurilor sale. Sven spune chiar că l-a auzit pe Sauer făcând o glumă la un moment dat, dar gluma a fost atât de subtilă, încât aproape nimeni nu a înţeles-o. „Nici măcar nu a fost atât de nostimă, dar au râs câteva persoane, mai mult din politeţe.”

Sursa: .bugetul.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Politică 2 Iulie 2020, ora: 14:48

Guvernarea recidivează și mai tare, dând de înțeles că și alți deputați ar putea repeta soarta lui Gațcan

Guvernarea recidivează și mai tare, dând de înțeles că și alți deputați ar putea repeta soarta lui Gațcan

 Cazul deputatului Ștefan Gațcan, sechestrat, amenințat și forțat să depună mandatul de deputat creează deja precedente periculoase. Secretarul general al Partidului Democrat, deputatul Alexandru Jizdan, fost ministru de Interne le-a cerut joi, în plenul Parlamentului și altor...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 2 Iulie 2020, ora: 14:13

O clădire de trei etaje s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din New York

O clădire de trei etaje s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din New York

 O clădire de trei etaje s-a prăbuşit miercuri pe neaşteptate într-o zonă rezidenţială din cartierul Brooklyn (New York) din SUA, provocând un zgomot asurzitor şi un munte de moloz, fără ca autorităţile să fi raportat deocamdată victime, relatează EFE.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 2 Iulie 2020, ora: 14:09

Cum stai cu BANII în luna iulie, în funcție de zodie

Cum stai cu BANII în luna iulie, în funcție de zodie

 Se știe că Jupiter este stăpânul norocului, în vreme ce Pluto este paznicul bogățiilor subpământene, asociat cu bunăstarea financiară. Scăpați din izolare, oamenii vor avea tendința să cheltuiască mai mult și să se bucure de vacanțe scumpe, iar astrele...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 2 Iulie 2020, ora: 14:09

exclusiv SCRISORI DIN BASARABIA /// Năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci

SCRISORI DIN BASARABIA /// Năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci

Încă sub ministeriul lui Miliutin s-au luat nişte dispoziţiuni privitoare la poporaţiunile semi-civile, semi-militare ale imperiului, adică la aşa-numiţii cazaci. 

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 14:07

Top 5 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

Top 5 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

 Căldurile ridicate specifice verii sunt o adevărată provocare pentru organismul nostru. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător și să consumăm cât mai multe legume și mai ales fructe.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 14:01

INTERVIU Iurie Reniță: rusofilul Dodon se pregătește să impună scenariile hibride ale Rusiei! ȘANTAJUL, dosarele și gașca trădătorului Filip. O să fugă Dodon la Moscova, ca Ianukovici? Culisele crizei politice de la Chișinău

INTERVIU Iurie Reniță: rusofilul Dodon se pregătește să impună scenariile hibride ale Rusiei! ȘANTAJUL, dosarele și gașca trădătorului Filip. O să fugă Dodon la Moscova, ca Ianukovici? Culisele crizei politice de la Chișinău

Într-un amplu interviu acordat în exclusivitate pentru Podul.ro, deputatul Iurie Reniță (fost ambasador al Basarabiei la București) avertizează că rusofilul, socialistul și românofobul Igor Dodon se pregătește să pună în aplicare o serie de scenarii hibride...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 12:34

VIDEO: Cum ne putem apăra de mușcătura de căpușă

VIDEO: Cum ne putem apăra de mușcătura de căpușă

Remediu pentru infecția provocată de mușcătura de căpușă. Încă din luna mai, vaccinul împotriva encefalitei de căpușă a fost adus la noi în țară. Vorbim de o boală infecțioasă care poate fi transmisă la oameni imediat, după o singură înțepătură. Boala...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 12:30

Democrații îl acuză pe Dodon de acutizarea crizei politice

Democrații îl acuză pe Dodon de acutizarea crizei politice

Democrații, partenerii de coaliție ai socialiștilor, îl acuză pe președintele Igor Dodon, liderul informal al PSRM că s-ar face vinovat de criza politică care s-a acutizat în ultimele zile. Întrebată la emisiunea „Politica” de la TV8 cine trebuie să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 2 Iulie 2020, ora: 11:58 de George Mărzencu

Portretele eroinelor care și-au pus viața în pericol în lupta cu torționarii sovietici

Portretele eroinelor care și-au pus viața în pericol în lupta cu torționarii sovietici Din editia print / Foto: Nadejda Isofie

Femeile din Rezistența armată antisovietică

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 11:03

Echipa PACE a lui Gheorghe Cavcaliuc se extinde. Campioni mondiali, avocați, profesori, oameni de afaceri și funcționari de stat au ADERAT la noul proiect politic

Echipa PACE a lui Gheorghe Cavcaliuc se extinde. Campioni mondiali, avocați, profesori, oameni de afaceri și funcționari de stat au ADERAT la noul proiect politic

Inițiativa de creare a Partidului Aducem Europa Acasă (PACE), condus de Gheorghe Cavcaliuc, care a fost lansată la mijlocul lunii iunie 2020, se bucură de tot mai mare succes în rândul cetățenilor R. Moldova. Zi de zi, numărul membrilor crește cu oameni de calitate,...

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 2 Iulie 2020, ora: 10:53

Rusia: Vladimir Putin rămâne președinte până în 2036

Rusia: Vladimir Putin rămâne președinte până în 2036

Cetăţenii ruşi au aprobat cu largă majoritate reforma constituţională supusă referendumului, permiţându-i astfel preşedintelui Vladimir Putin să candideze pentru încă două mandate şi să rămână şef al statului până în 2036, transmite Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 2 Iulie 2020, ora: 10:51

16 trucuri pentru bucătărie despre care cu siguranță nu știați

16 trucuri pentru bucătărie despre care cu siguranță nu știați

Numărul de trucuri pe care oamenii s-au gândit să le folosească în bucătărie de-a lungul anilor este uluitor. Dacă știți doar câteva secrete, nu numai că învăți să gătești ca un maestru, dar, de asemenea, împiedici produsele alimentare să se strice...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 2 Iulie 2020, ora: 09:00

Ucraina protestează faţă de prezenţa unor eurodeputaţi francezi de extremă dreapta în Crimeea ocupată, invitaţi de Rusia ca observatori în referendumul constituţional

Ucraina protestează faţă de prezenţa unor eurodeputaţi francezi de extremă dreapta în Crimeea ocupată, invitaţi de Rusia ca observatori în referendumul constituţional

 Ministerul ucrainean de Externe cere Franţei să reacţioneze în mod oficial faţă de sosirea marţi în Crimeea anexată de Moscova a cinci eurodeputaţi francezi din cadrul Partidului Rassemblement National (RN, fostul FN, extremă dreapta), invitaţi de Rusia în...

( ) Citeşte tot articolul

UE / Nato 2 Iulie 2020, ora: 08:56

Merkel îşi începe preşedinţia UE cu un avertisment privind Brexitul

Merkel îşi începe preşedinţia UE cu un avertisment privind Brexitul

Germania îşi începe miercuri preşedinţia foarte aşteptată a Uniunii Europene (UE) printr-un avertisment al cancelarului Angela Merkel cu privire la Brexit şi la riscul real al unui ”no deal”, care ar fragiliza şi mai mult o economie europeană deja afectată de...

( ) Citeşte tot articolul

Social 2 Iulie 2020, ora: 08:47

Lipsa educaţiei ecologice

Lipsa educaţiei ecologice

Societatea modernă, prin modul în care și-a asigurat, în ultimii ani, rezervele de hrană, apă potabilă, petrol, lemn, a provocat o reală secătuire a resurselor, dar și degradarea mediului înconjurător. Terra suferă şi suferim și noi, oamenii, sau vom suferi implicit....

( ) Citeşte tot articolul

Criza 2 Iulie 2020, ora: 08:44

Moartea misterioasă a peste 350 de elefanți în doar două luni. „E un dezastru al conservării speciei”

Moartea misterioasă a peste 350 de elefanți în doar două luni. „E un dezastru al conservării speciei”

Peste 350 de elefanți au murit în ultimele două luni în Botswana, în ceea ce experții au numit „un dezastru al conservării speciilor”, relatază The Guardian.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 2 Iulie 2020, ora: 08:36

METEO, 2 iulie. Urmează zile de foc în Moldova. Cod Galben de caniculă și temperaturi ridicate

METEO, 2 iulie. Urmează zile de foc în Moldova. Cod Galben de caniculă și temperaturi ridicate

 Meteorologii au instituit un nou Cod Galben de caniculă pentru 2-6 iulie. Pe arii extinse se prevăd temperaturi maxime ale aerului cuprinse între +33 și +35 de grade Celsius.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 08:22

Ochi umflați. 4 cauze pentru care ai pungi sub ochi. Află ce remedii poți utiliza

Ochi umflați. 4 cauze pentru care ai pungi sub ochi. Află ce remedii poți utiliza

 Multi oameni sunt preocupati de modul in care ar putea scapa de pungile de sub ochi. Femeile, in special, cheltuie bani si timp pentru a putea ascunde aceste „imperfectiuni”, fara sa se intrebe cum de le-au capatat. Pentru ca exista intotdeauna o cauza a pungilor de sub ochi si,...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 2 Iulie 2020, ora: 08:11

Horoscopul zilei de azi, JOI 2 IULIE 2020. Gata de aventură?

Horoscopul zilei de azi, JOI 2 IULIE 2020. Gata de aventură?

Saturn s-a intors in Capricorn, oameni buni! Mai castigam putin timp. Perioada 22 martie – 1 iulie te-a pus in fata unei noi lumi, una pe care inca o construim. In aceasta perioada Saturn a intrat putin in Varsator, cat sa-ti atraga atentia. Acum, mesajul este clar. A venit acasa, in...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 1 Iulie 2020, ora: 13:08

Guvernarea critică „transfugii” dar a practicat și ea la greu „prostituția politică”

Guvernarea critică „transfugii” dar a practicat și ea la greu „prostituția politică”

Traseismul politic, despre care este în vogă să se vorbească acum, fiind prezentat ca un fenomen prezent doar în ultimii ani exclusiv în politica moldovenească este, de fapt prezent începând cu primele parlamente de după independență. În plus, nu este...

( ) Citeşte tot articolul

Economie 1 Iulie 2020, ora: 11:55

Revenirea din pandemie va fi una limitată și va schimba permanent anumite părţi ale economiei

Revenirea din pandemie va fi una limitată și va schimba permanent anumite părţi ale economiei

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a apreciat vineri că revenirea din pandemia de coronavirus va fi una limitată şi de asemenea va schimba permanent anumite părţi ale economiei, transmite Bloomberg.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)