Bună Dimineața

Semafoare pentru blonde

Ştirea am auzit-o în maşină – veneam de la staţia de testare tehnică. Lăsasem acolo 50 de lei pentru testarea tehnică anuală, 482 pentru asigurarea civilă obligatorie şi 150 pentru Fondul Rutier. Tocmai – sau doar – 682 de lei. Noroc de maşină mică… 

Eu sunt blondă şi nu ştiu ce şi cum şi cât plătesc/au plătit protestatarii-automobilişti (vom încerca să clarificăm până vineri), dar mai mulţi şoferi pe care i-am întâlnit, ieri, la aceeaşi staţie de testare se întrebau: de ce noi trebuie să plătim, iar ei – nu? Oare ei nu merg pe aceleaşi drumuri, nu poluează acelaşi aer, nu…? Sigur că da: ei şi merg, şi consumă, şi poluează, doar că au fost mai şmecheri şi s-au folosit de portiţa deschisă acum un an, când se plângeau că li se cere gaj la vamă pentru a putea intra, timp de două-trei săptămâni, în ţară, să-şi vadă mama. Iar politicienii, şmecheri şi ei, n-au întârziat să transforme problema în profit electoral.

Apropo de politicieni şi candidaţi la primărie. Precum ziceam mai sus, sunt blondă, motiv din care nu înţeleg de ce, la cele mai mari intersecţii ale oraşului nostru, semafoarele luminează „doar galben” de la ora 23.00, iar în weekend – chiar de la 22.00. Au, nu cumva credeţi că accidentele în aceste locuri le fac numai blondele? Atunci, vă rog, şi insistent de tot: puneţi acolo un semafor numai pentru mine! 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *