Eveniment

Semnăturile lui Scripcaru din pragul morţii sunt contrafăcute

E confirmat: semnăturile lui Ghenadie Scripcaru, fostul bodyguard al lui Oleg Voronin şi fostul director al firmei „Biotex-com”, efectuate înainte ca acesta să fie omorât, sunt contrafăcute. Procuratura Anticorupţie a dispus o nouă expertiză care, de data aceasta, urmează să-i identifice pe autorii falsurilor. Cu toate acestea, actuala şefă a firmei, Margarita Malcoci, solicită în instanţă să-i plătim prejudicii morale în sumă de 40 de mii de lei…

Centrul Naţional de Expertize Judiciare (CNEJ) al Ministerului Justiţiei a constatat că semnăturile lui Ghenadie Scripcaru puse pe mai multe acte în martie 2008, cu doar câteva zile înainte de a fi ucis în circumstanţe suspecte, au fost făcute de altcineva. Potrivit procurorului Adrian Popenco de la Anticorupţie, în prezent, o nouă expertiză încearcă să identifice autorii iscăliturilor false. Amintim că dosarul penal pe acest fapt a fost pornit în martie 2011, la indicaţiile procurorului general, Valeriu Zubco, după ce TIMPUL a constatat, în cadrul unei investigaţii jurnalistice, că Scripcaru a figurat la Camera Înregistrării de Stat (CÎS) ca director şi asociat al firmei încă doi ani după deces şi că ultimele semnături făcute în numele său se deosebesc vădit de cele anterioare.


Foto 1

Peste o lună după publicarea investigaţiei, Margarita Malcoci ne-a acţionat în judecată, solicitând dezminţiri publice şi achitarea prejudiciului moral în sumă de 40 de mii de lei. Anume Malcoci este persoana căreia Scripcaru – cu numai patru zile înainte de a fi ucis – i-ar fi vândut 85% din cota-parte a „Biotex-com” şi i-ar fi eliberat o procură pentru a-l reprezenta la CÎS (foto 1). „Actele” respective au fost ascunse de către reprezentanţii Camerei timp de trei ani, nefiind cusute la dosarul „Biotex-com” până la 11 martie 2011, când TIMPUL s-a interesat de această firmă (foto 2). De unde apare bănuiala că registratorii de la CÎS au fost complici la fraudă, ştiind că documentele sunt false. Aflând atunci despre acţiunile subalternilor săi, noul preşedinte al CÎS, Victor Cebotari, a exclamat surprins: „Aşa ceva încă n-am văzut…”. Cu toate astea, defunctul a fost eliberat oficial din funcţia de director şi exclus din componenţa asociaţilor firmei peste doi ani după moarte, când Procuratura a cerut rezilierea contractului de arendă a pădurilor Ţiganca şi Rotunda, pe care „Biotex-com” le arendează în folosul familiei Voronin.


Foto 2

Dacă CNEJ a constatat falsul în iscăliturile decedatului, consideră avocatul Alina Balan, care ne reprezintă în instanţă, TIMPUL ar trebui să câştige neapărat procesul. La rândul său, expertul în dreptul penal Gheorghe Ulianovschi este de părere că instanţa trebuie să amâne examinarea dosarului până la finisarea urmăririi penale pe acelaşi caz. Următoarea şedinţă pe cazul Malcoci vs. TIMPUL va avea loc la 1 februarie, la Judecătoria Râşcani.

Ghenadie Scripcaru, care era şi plutonier adjunct în Brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger”, purtând evident şi armă, a fost ucis în noaptea de 31 martie 2008, în faţa unui bar din Ceadâr-Lunga. Urmărirea penală a stabilit că asasinii ar fi doi tineri, în vârstă de 21 şi, respectiv, 26 de ani. Ambii au fost condamnaţi de Judecătoria Comrat la câte 25 de ani de puşcărie pentru această crimă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *