Ultima oră

Semnificaţii istorice pentru 7 mai

 1824 – Ludwig van Beethoven dirijează premiera Simfoniei a IX-a la Viena

1832 – Grecia devine independentă, Otto de Wittelsbach, prinţ de Bavaria, este ales Rege

1909 – S-a născut Edwin Land, inventatorul tehnicii fotografice "Polaroid" (d. 1 martie 1991)

1918 – A fost încheiat Tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte, prin care România era nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi şi să încheie condiţii economice dezavantajoase

1919 – S-a născut Eva Peron, soţia preşedintelui Juan Peron (d. 26 iulie 1952)

1920 – A murit Constantin Dobrogeanu – Gherea, critic literar, sociolog şi om politic (n. 21 mai 1855)

1933 – A murit Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator. Lucrări: "Morţii de la Caşin"; "Minerii"; "Cina"; "Ţărănci lucrând la război" (n. 18 ianuarie 1886)

1937 – A murit poetul George Topârceanu ("Balade vesele şi triste"; "Migdale amare"; "Scrisori fără adresă") (n. 20 martie 1886)

1938 – A murit Octavian Goga, poet, dramaturg, om politic român ("Ruga mamei"; "Revedere"; "Plugarii" etc.) (n. 1 aprilie 1881)

1946 – La Bucureşti a început procesul mareşalului Ion Antonescu şi al pricipalilor săi colaboratori

1952 – S-a născut boxerul Simion Cuţov, cel care împreună cu Petre Ochialbi, Petre Henţa a făcut parte din "careul magic" românesc (d. 1993)

1955 – URSS semnează tratatul de pace cu Franţa şi Marea Britanie

1964 – A murit scriitorul Septimiu Bucur (n. 28 martie 1915)

1995 – Jacques Chirac a câştigat alegerile prezidenţiale din Franţa

1998 – Mercedes-Benz achiziţionează Chrysler pentru suma de 40 miliarde de dolari şi formează DaimlerChrysler, cea mai mare fuziune industrială din istorie

1999 – A avut loc vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti

2000 – A încetat din viaţă actorul american Douglas Fairbanks Jr (n. 9 decembrie 1909)

2000 – Vladimir Putin a fost învestit în funcţia de preşedinte al Rusiei

2007 – A încetat din viaţă pugilistul american Diego "Chico" Corrales, fost campion mondial la categoriile uşoară şi superuşoară (n. 1977)

2007 – A încetat din viaţă scriitorul, jurnalistul, editorialistul şi omul politic Octavian Paler ("Umbra cuvintelor"; "Un om norocos"; "Convorbiri cu Octavian Paler") (n. 2 iulie 1926).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *