Moldova

Separatismul nistrean: confidence building sau state building?

Mai concret, principala formulă de abordare este cea a măsurilor de construcţie a încrederii între părţi, confidence building measures. Doar că orice manual de teoria conflictelor va spune că acest tip de instrument este utilizabil în cu totul altă fază a conflictelor şi nu acum, la 25 de ani după.

Ca să fim foarte clari: izbucneşte un conflict între două sau mai multe părţi. Formal, acordul de încetare a focului din 1994(care presupunea retragerea trupelor ruse în 3 ani) a fost semnat între Mircea Snegur şi Boris Elţân, fapt ce califică, teoretic, conflictul ca fiind între Federaţia Rusă şi Republica Moldova. Trecem peste aberaţiile momentului în care pretinsele trupe de menţinere a păcii – niciodată calificate astfel prin intervenţia la ONU a ministrului de Externe Nicolae Ţîu, care merita decorat pentru poziţia sa de atunci – au aparţinut…

uneia dintre părţi, adică Rusiei. Astfel că Moscova era şi combatant, parte, şi instigator, şi mediator, şi cu trupe de menţinere a păcii, şi cu veto în OSCE, organizaţia care trebuia să gestioneze conflictul. Doar că, din nou o aberaţie ca în tot spaţiul post-sovietic al conflictelor îngheţate, trupele de menţinere a păcii (ruse, ale autorităţilor legitime şi ale celor separatiste) nu sunt în subordinea formatului de negociere a păcii!!!(că a fost acesta patrulaterul în care se afla şi România, formatul 3 plus 2 sau 5 plus 2).

În momentul în care două părţi sunt ieşite din conflict şi nu pot avea dialog, intervin mediatorii, care acoperă distanţa între cele două părţi. Printr-un giumbuşluc artistic, Rusia a lăsat separatiştii săi să devină parte(cum o fi acceptat Snegur chestia asta nu ştiu) iar Moscova a rămas negociator, ba chiar "garant", alături de Ucraina, o postură auto-asumată, niciodată stabilită prin vreun acord sau document. Atunci, pentru a face paşi şi a aduce "părţile" faţă în faţă, este nevoie de măsuri de construcţie a încredere, de confidence building. Asta pentru a dovedi buna credinţă a părţilor în paşii făcuţi, a deconflictualiza şi demilitarize situaţia, a da un impuls negocierii directe.

În anii 2003-2005, după respingerea memorandumului Kozak (cu larga participare a societăţii civile) până la adoptarea Legii statutului regiunii.

Separatista – oferta de compromis a Chişinăului, Kalman Miszei, reprezentant al UE, a reluat idea de confidence building, care era atunci o modalitate de angajare a separatiştilor lui Smirnov şi o formulă de a pretinde că totuşi se întâmplă ceva în contextul soluţionării acestui conflict. Evident că totul era blocat, iar rezultatul eforturilor de atunci au fost nule, numai că bani europeni au consolidat "societatea civilă" din regiunea separatistă, adică cele câteva sute de ONG-uri create peste noapte de Dmitri Soin(Director de direţie al MSN nistrean şi preşedinte Prorîv) pentru a păpa banii occidentali. UE a alimentat pe scară largă structurile serviciilor separatiste, fără discernământ.
La 10 ani după, când nu există nici o problemă în dialogul între Chişinău şi Tiraspol (formal desemnate drept "părţi") – în sensul că nu există animozităţi, ci doar blocaje de tupeu, ambiţie şi lipsă de flexibilitate pentru că o parte, separatiştii, au dobândit susţinere excesivă şi legitimitate externă artificială, deci îşi permit jocul non dialogului – nu am avut confruntare de multă vreme, UE revine, alături de OSCE cu aceeaşi aberaţie teoretică de confidence building measures. Încredere între cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului, reprezentând aceeaşi populaţie, care nu au nimic de disputat, care circulă bine mersi şi nu au diferenţe sau conflicte. Rezultatul concret este ţinerea artificială în viaţă a unei administraţii ruse şi pro-ruse de la Tiraspol, în conflict cu proprii cetăţeni – ţinuţi captivi pentru un surplus la pensie – şi în conflict cu mediul de afaceri, care se vrea integrat în DCFTA şi care e mai integrat în comerţul cu UE decât partea din dreapta Nistrului, aflată sub autorităţile legitime ale Republicii Moldova.

Care este esenţa acestor măsuri? Care este sensul unui asemenea demers? Teoretic este o aberaţie care nu se justifică decât prin formula de presare a Chişinăului să facă cedări în continuare către Rusia şi separatişti, şi menţinerea utilităţii administraţiei separatiste de la Tiraspol. În caz contrar, dacă nu are bani de la Moscova de administrat arbitrar, nu are nici o relevanţă şi nici un rol această administraţie ruptă de fibra socială din stânga Nistrului. Însă bani europeni alimentează această fantoşă. Bani europeni alimentează această formulă de consolidare a „statalităţii" separatiste. Căci de la confidence building, am ajuns să facem state building în Transnistria. Pe banii contribuabilului european! Cu largul consurs al misiunii OSCE la Chişinău care nu calcă peste Nistru fără avizul separatiştilor, dar care bate cu pumnul în masă fără nici o jenă să smulgă noi concesii pentru "construcţia încrederii", deşi rezultatul concret şi de netăgăduit este construcţia statală separatistă!
În timp ce separatiştii fac exerciţii militare pe Nistru inclusiv de desant pe malul drept, iar trupele speciale ruse ce se rotesc prin aeroportul Chişinău defilează de 9 mai alături de separatişti, sfidând autorităţile legitime ale Republicii Moldova, preşedinţia în exerciţiu a OSCE, misiunea OSCE şi responsabilii delegaţiei UE la Chişinău pe această temă fac, zice-se, confidence building! Nu cumva aici trebuia să se îndrepte atenţia lor şi la marcarea încălcărilor drastice ale regulilor din zona de securitate, să ceară retragerea muniţiilor şi a trupelor ruse(sau distrugerea lor in situ) şi să lanseze avertismente faţă de tensionarea situaţiei militare pe Nistru? Sau susţinerea autorităţii separatiste devine mai importantă? Nu facem ce trebuie, ci facem ce ni se permite de către separatişti!

Cred că suntem în situaţia în care cetăţeanul Republicii Moldova, cu mai mult sau mai puţin interes faţă de situaţia din regiunea separatistă, este îndreptăţit, ca şi Guvernul său, să ceară explicaţii şi asupra acestei situaţii. Iar statele membre OSCE şi UE trebuie să ceară şi să analizeze eficienţa şi eficacitatea acestor acţiuni pe banii contribuabililor statelor membre. În primul rând statele membre UE sunt îndreptăţite să ceară un audit al fondurilor din proiectele de confidence building ale reprezentanţei de la Chişinău şi ale UE direct investite în separatişti pentru a vedea în ce măsură îşi dovedesc utilitatea şi în ce măsură îşi ating scopul dea concura la soluţionarea conflictului. Ca nu cumva aceste fonduri să creeze cu totul alt rezultat pe teren: construcţia statală a Transnistriei.

sursa: deschide.md
autor: Iulian Chifu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *