Astăzi 18 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 19:33
Abonamente

UE / Nato 6 Iunie 2017, ora 17:21

Serghei Lavrov: UE și SUA încearcă să pună vina pentru propriile probleme pe umerii Rusiei

Marime Font

Țările Uniunii Europene (UE) și SUA încearcă să pună vina pentru propriile lor probleme pe umerii Moscovei, a declarat marți șeful diplomației ruse Serghei Lavrov în fața studenților Universității Federale Baltice din Kaliningrad, informează agenția de presă TASS.

'În ultimul timp, Rusia este acuzată de faptul că ar încerca să se amestece în treburile interne ale SUA, ale statelor europene, că încearcă să submineze unitatea Europei. În acest sens, nu pot să nu-l citez pe Immanuel Kant: 'Capacitatea de judecată este un dar special, care necesită exercițiu, dar care nu poate fi învățat'', a declarat Lavrov.

Potrivit ministrului de externe al Rusiei, 'este evident că toată această isterie are drept scop ca în locul unei judecăți critice asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul UE, care traversează o criză sistemică, să se pună vina pe alții pentru propriile probleme și eșecuri'.



Totodată, Serghei Lavrov a dat asigurări că Moscova este 'sincer interesată ca UE să fie puternică și unitară, capabilă să-și decidă singură prioritățile de politică externă, fără să se 'șoptească' din afară'.

Referitor la SUA, șeful diplomației ruse și-a exprimat speranța că Washingtonul își va revizui abordările față de Moscova. 'În încercarea de a rejuca rezultatele alegerilor, în SUA se joacă o bacanală antirusească, fără nicio dovadă (împotriva Rusiei). Toate acestea creează o agendă artificială, suprarealistă în spațiul mediatic, distrăgând atenția de la obiective pentru toți importante: elaborarea unor abordări comune la amenințări reale, nu inventate', a subliniat Lavrov.

'Sunt convins că în cele din urmă această petrecere zgomotoasă se va răsufla și liderii Occidentului vor conștientiza interesele de bază ale națiunilor lor și vor reveni la relații normale cu Federație Rusă', a mai spus ministrul de externe rus.

În același discurs susținut în fața studenților, Lavrov a estimat că NATO își extinde prezența militară și infrastructura NATO în regiuni ce se învecinează cu Rusia, inclusiv la granița cu regiunea Kaliningrad, încălcând grosolan Actul Fondator Rusia-NATO din 1997.

Potrivit șefului diplomației ruse, obiectivele fixate în acest document, precum și în Declarația de la Roma privind o nouă calitate a relațiilor dintre Rusia și NATO — depășirea urmelor de confruntare și concurență, consolidarea încrederii reciproce și a cooperării — nu au fost atinse. 'În primul rând, pentru că NATO a rămas o instituție a războiului rece, incapabilă să reacționeze adecvat la provocările noului mileniu', și-a exprimat convingerea Lavrov.

AGERPRES

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 08:04

Semnificaţii istorice pentru 18 septembrie / 1923 - S-a născut Regina Ana, soţia Regelui Mihai al României

Semnificaţii istorice pentru 18 septembrie / 1923 - S-a născut Regina Ana, soţia Regelui Mihai al României Foto: Mediafax.ro/Afp

1970 - A murit, la doar 28 de ani, Jimi Hendrix, considerat unul dintre cei mai mari chitarişti rock din lume. Stilul său de a cânta la chitara electrică a influenţat majoritatea chitariştilor moderni. În 2003 a fost numit de revista Rolling Stone „Cel mai mare chitarist al...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

27 de ani

A mai trecut un an de la declararea independenței. Unii dintre noi au sărbătorit, au ţinut discursuri, au dansat, au mers la concerte. De parcă totul ar fi fost minunat. 27 de ani de dezamăgiri.

() Citeşte tot articolul

Editorial 10 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Tata cu trei feciori

Nu știu de ce, poate de-atâta că vine sezonul rece, când moldovenii (etnicii români), dârdâind de frig, revin la îndeletnicirea lor milenară – crearea folclorului – poate pentru că s-au întors deputații din vacanță și reîncepe sezonul fierbinte,...

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md