Sergiu Puică: „Codrii Seliştei au fost primii mei învăţători”

Cine este Sergiu Puică ştiu mulţi, dar şi puţini. S-a născut în satul Selişte, raionul Nisporeni, localitatea de baştină a problematicului nostru agrarian Dumitru Moţpan, dar şi a cunoscutului radiojurnalist, astăzi colonel de poliţie Chiril Moţpan. Primele încercări de a aşterne pe hârtie un desen le-a făcut în satul natal. „Codrii Seliştei mi-au fost primii învăţători”, afirmă Sergiu Puică. Mai târziu, după absolvirea Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” (1971-1975), unde a obţinut diploma de învăţător de desen liniar, grafica de carte a însuşit-o la Editura „Lumina”, de la maeştrii Boris Brânzei şi Isai Cârmu. Ce-i drept, înainte de aceasta a predat desenul liniar la Şcoala medie Bardar, Ialoveni (1975). Apoi a fost înrolat în rândurile Armatei Sovietice. Imediat după demobilizare, a lucrat la Teatrul Poetic „A. Mateevici”, condus de Andrei Vartic, în calitate de scenograf, dar şi de toboşar – bătea toba în timpul spectacolelor. A mai fost angajat la Studioul „Moldova-Film”, în echipa regizorului Valeriu Jereghi, cu care a colaborat la pelicula „Vreau să cânt”, despre primadona Operei Naţionale Maria Bieşu, rolul principal fiind aici interpretat de Svetlana Toma.

Odată cu angajarea sa la Editura „Lumina”, s-a consacrat în totalitate graficii. De-a lungul carierei sale, a ilustrat peste 100 de cărţi: ale lui Grigore Vieru – „Scrieri alese” (1984) şi „Frumoasă-i limba noastră” (1996), Nicolae Esinencu – „Roman de dragoste” (1985), Arcadie Suceveanu – „Raţa şi Arhimede” (2003), Aureliu Busuioc – „Marele răţoi Max” (2007), Nichita Stănescu – „Fluturele şi curcanul” (1996) ş.a.

A participat la expoziţii din R. Moldova, România şi Federaţia Rusă. Recent, a editat albumul „Balada merelor domneşti”, care cuprinde grafică de şevalet, grafică de carte, pictură şi şarje.

I-a plăcut să joace şah cu socrul său, Vasile Vasilache. Ultima partidă a fost pe 4 iulie 2008, pe care n-a mai terminat-o. Era ziua de naştere a scriitorului. Acesta l-a rugat să-i aducă în dar lucrarea „Bocitoarea”. O fi presimţit ceva… Pe 7 iulie, Vasile Vasilache a plecat dintre noi, fără să ducă la bun sfârşit partida de şah cu ginerele său. Scriitorul a mai jucat şah cu Serafim Saka, cu care a avut mai multe partide neterminate. Soarta, însă, a fost ca acesta să fie înmormântat mai târziu chiar alături (la doar şapte metri) de Vasile Vasilache…

Invitatul nostru de astăzi are doi copii – o fiică şi un fecior. De la fiică are o nepoţică – Bianca. La mulţi ani, dragă Sergiu Puică, şi multă inspiraţie!